Poate că aţi auzit ştirea de zilele trecute despre uciderea unui jurnalist de investigaţii din Slovacia. Jan Kuciak investiga nişte deturnări de fonduri europene destinate Slovaciei. Banii se pare că ar fi ajuns la mafia italiană cu ajutorul unor membri ai guvernului slovac. Omul a fost împuşcat în propriul lui apartament.

La câteva zile distanţă, sediul fiscului din regiunea pe care o investiga jurnalistul a luat foc. Total întâmplător, desigur.

Vestea bună e că la noi nu s-a ajuns la astfel de “coincidenţe”. Chiar şi în vremurile guvernului Năstase nu cred că lucrurile stăteau atât de rău.

Aici am două interpretări şi nu-mi dau seama care din ele e corectă: fie mafioţii noştri sunt atât de proşti încât fură fără acoperire şi apoi se luptă pe la TV ca să nu ajungă la bulău, fie efectiv îi doare în fund de consecinţe, pentru că oricum au văzut că în cel mai rău caz stau 2-3 ani la pension şi apoi îşi văd de viaţă, cu zecile de milioane în conturi.

Prima variantă ar fi un motiv de optimism, a doua ar însemna că suntem mai rău decât în Slovacia. Acolo mafioţii se temeau de opinia publică şi de presă, altfel n-ar fi recurs la soluţii atât de brutale.