Când am intrat la liceu, casa asta era, de departe, cea mai mişto de pe strada Eremia Grigorescu. O remarcai de la distanţă, cu aspectul îngrijit şi scările care deschideau o mică terasă deasupra garajului. Dreamhouse, fără îndoială. La un moment dat parcă era şi un steag al vreunei ambasade, dar nu sunt sigur de asta. Ce vă povestesc eu se întâmpla acum 15 ani.  A rămas aşa ani la rând, timp în care am admirat-o de fiecare dată când treceam pe strada aia.

Însă la un moment dat s-a întâmplat ceva şi a fost lăsată în paragină. Habar n-am dacă proprietarii s-au schimbat sau pur şi simplu au îmbătrânit, cert e că acum 4 ani arăta ca în imaginea de mai jos (captura e de pe Google Maps). După cum vedeţi, deja începuse să se degradeze faţada. Au trecut 4 ani de când a fost maşina Google pe acolo, timp în care casa a ajuns să arate ca o ruină. Curtea pare neîngrijită, vopseaua s-a scorojit peste tot, în unele locuri a căzut şi tencuiala. În numai 4 ani a trecut de la o casă frumoasă, ce atrăgea încă atenţia, la o ruină care te face să treci pe trotuarul opus.

Tot ce sper e că n-a ajuns pe mâinile vreunui şmecher care vrea s-o lase să se facă praf pentru ca mai apoi să trântească un bloc acolo. 

Într-o ţară civilizată, locuitorii din zonă, în special cei de la restaurantul Shift, care e vis-a-vis, ar fi făcut plângere la primărie, că neglijenţa vecinului lor le strică priveliştea, îi deprimă şi alungă şi clienţii de la restaurant, că nu e vreo plăcere să iei masa cu căzătura aia în faţa ochilor.

În altă ordine de idei, a venit primăvara, aşa că vecinii mei de la birou s-au apucat de treabă. Au adus o basculantă de pământ şi l-au distribuit prin curte, probabil pentru gazon, au mai lucrat ceva la gard, s-au apucat de curăţenie în beci. Non-stop e câte ceva de făcut la curte.