Ştiu că e ianuarie, abia a început Australian Open, şi zilele de vară sunt departe, însă ăsta ar fi momentul potrivit să începeţi să planificaţi o excursie la Roland Garros. Evident, dacă v-a trecut asta prin cap vreodată. Dacă nu, poate că veţi lua în calcul acum, e o experienţă cu adevărat specială şi e mult mai accesibilă decât v-aţi putea aştepta.

Anul acesta turneul de la Roland Garros are loc între 26 mai şi 9 iunie. Biletele pentru publicul larg se pun în vânzare pe 20 martie. Şi-atunci de ce vă zic de-acum despre asta?

Pentru că acum e momentul să prindeţi o ofertă bună pentru zboruri şi cazări. Nu vă temeţi, vă asigur că veţi prinde şi bilete la meciuri dacă îmi urmaţi sfaturile, nu e nevoie decât de puţină disciplină (mă rog, şi nişte bani, evident).

Via lipa-lipa.ro am găsit o ofertă foarte bună de zbor Bucureşti – Paris cu Air France: 118 euro de persoană dus-întors, fără bagaj de cală. În principiu ar trebui să vă descurcaţi câteva zile la Paris, vara, fără prea multe bagaje. În plus, Air France zboară pe Charles du Gaulle, de pe care aveţi transport rapid în oraş. Eu anul trecut am preferat să aştept să iau mai întâi biletele la meciuri, aşa că abia prin martie am cumpărat zborul şi a costat dublu. Peste 1000 de lei pentru un zbor cu Blue Air, tocmai pe aeroportul Beauvais, la vreo 100 de km de Paris. Ghinion. De-aia zic că 550 de lei pentru un zbor la Paris e excelent.

Şi dacă tot sunteţi aici, vă recomand să rezolvaţi şi cu cazarea. Complexul Roland Garros este în vestul Parisului, însă e destul de aproape de staţii de metrou şi autobuz. Recomand lanţul Ibis dacă nu aveţi mari pretenţii, sunt 96 de hoteluri ale lor în Paris. Sigur găsiţi camere disponibile la unul din ele.

Bilete Roland Garros 2019

Aşa cum am mai spus, pentru prima experienţă la Roland Garros vă recomand să mergeţi în prima săptămână a turneului. E o efervescenţă extraordinară, sunt jucători mari pe toate terenurile, poţi oricând să-i vezi de aproape pe Nadal, Djokovic sau Simona Halep la antrenamente, poate chiar să obţii şi un autograf. În a doua săptămână meciurile importante se joacă doar pe arenele mari, numărul spectatorilor din complex scade. A doua săptămână are dueluri mai tari, însă din ce mi-au povestit diverşi prieteni, se pierde din agitaţia aia mişto de turneu.

Este foarte uşor să prindeţi bilete de pe siteul oficial. Nu riscaţi să luaţi de la diverşi reselleri, e posibil să aveţi probleme.

Până pe 20 martie trebuie doar să vă faceţi planul. Preţurile au fost deja afişate, sunt disponibile aici. Vă faceţi un cont aici şi aşteptaţi luna martie.

Sunt 4 categorii de bilete: 3 arene pe care puteţi cumpăra bilete individuale, cu loc, şi un bilet unic care vă oferă acces la toate celelalte terenuri mai mici.

Am scris pe larg cum prinzi bilete la Roland Garros aici şi aici.

În funcţie de buget puteţi alege să mergeţi o zi, două sau mai multe la Roland Garros. Totuşi, trebuie să aveţi în vedere că puteţi cumpăra cel mult 4 bilete pe arenele principale de pe acelaşi cont de utilizator. Dacă mai mergeţi cu cineva, asta înseamnă cel mult 2 zile pe arenele centrale (Phillipe Chatrier, Suzanne Lenglen şi Simonne-Mathieu). La care puteţi adăuga oricâte bilete pe outsidecourts.

Simulare costuri bilete

Să zicem că vreţi să mergeţi 3 zile la turneu împreună cu încă o persoană şi vreţi să vedeţi cei mai importanţi jucători.

Ziua 1 – Suzanne Lenglen – categoria a II-a de preţuri (nici cele mai scumpe, nici cele mai ieftine, poziţionare centrală în partea de sus a tribunei) – între 60 şi 100 de euro per bilet, în funcţie de ziua în care alegeţi să mergeţi.
Ziua 2 – Phillipe Chatrier – categoria a II-a de preţuri – între 95 şi 160 de euro per bilet, tot în funcţie de ziua în care mergeţi.
Ziua 3 – Outside courts – preţ unic – 32 de euro, însă nu vă garantează loc în tribunele niciunui teren, se merge pe regula primul venit, primul servit.

Din cauza acelei reguli de maxim 4 bilete, nu mai puteţi cumpăra şi pentru Simonne-Mathieu, deci dacă vreţi neapărat pe acest stadion, va trebui să renunţaţi la SL sau PC.

Deci să zicem că aţi luat bilete pentru 29, 30 şi 31 mai: 65 de euro + 130 de euro + 32 de euro = 227 de euro de persoană.

Evident, există şi varianta low-cost în care cumpăraţi bilete doar pentru outside courts şi scăpaţi cu 96 de euro de persoană pentru 3 zile. Sau varianta în care cumpăraţi doar bilete pe Phillipe Chatrier.

Odată cumpărate biletele, aveţi acces în ziua respectivă la toate meciurile de pe acea arenă. De obicei sunt 2 meciuri de fete, 2 meciuri de băieţi, toate la simplu. În funcţie de cât de aglomerat e programul, puteţi prinde încă 1-2 meciuri nefinalizate din zilele precedente. Pentru outside courts nu prea sunt reguli stricte, iar meciurile sunt mutate de la un teren la altul în funcţie de cum se termină alte partide.

Atenție! Începând cu 2018, francezii au introdus o asigurare de ploaie. Costă vreo 3 euro și vă recomand să o luați, e o bifă atunci când luați biletele. Dacă plouă în ziua în care aveți bilete și se joacă mai puțin de 2 ore, veți primi banii înapoi.

Citiţi aici cum e experienţa legată de complex, mâncare şi alte activităţi

Evident, chiar şi după ce aveţi biletele în buzunar, rămâne o loterie legată de ce sportivi veţi vedea. Nu puteţi face niciun fel de calcule, francezii se ghidează după o singură regulă: dacă joacă un conaţional de-ai lor, trebuie să fie programat pe arenele mari.

Noutatea din acest an constă în arena Simonne-Mathieu, un teren aflat într-o zonă nouă a complexului, în care erau iniţial nişte sere. Simulările oficiale arată cam aşa:

Arena este tot “îngropată”, aşa cum este şi Court 18, noul teren pe care francezii l-au inaugurat în 2018. Federaţia Franceză de Tenis promite o experienţă mult mai verde în ceea ce priveşte turneul, cu mai multe spaţii de relaxare pentru spectatori în afara arenelor.

Un amănunt care încă nu îmi este foarte clar e legat de Court 1. Supranumită “The Bullring”, arena a 3-a ca mărime din complex (până la apariţia arenei Simonne-Mathieu) urmează să fie demolată pentru a face loc structurii care va susţine acoperişul de pe Phillipe Chatrier. Un articol din Reuters anunţa că The Bullring va fi demolat abia după ediţia din 2019 a turneului, urmând ca anul acesta spectatorii să poată intra cu biletele acelea ieftine, categoria Outside courts. Alte articole sugerează că arena a fost deja demolată sau că în 2019 nu se vor mai juca meciuri acolo, însă n-am aflat nimic oficial încă.

Cert este că arena Simonne-Mathieu va fi inaugurată anul acesta, devenind a treia ca importanţă. În plus, tot începând cu 2019 spectatorii vor avea acces la Orangerie, o clădire complet restaurată care găzduia clubul de tenis al complexului încă din 1898.

Dacă v-am convins, luaţi repede biletele de avion şi începeţi să puneţi ban pe ban, participarea la Roland Garros nu e o experienţă ieftină, însă merită încercată măcar o dată în viaţă.