Diverta mi se pare o poveste foarte interesantă de business. Început ca librărie/magazin de papetărie, Diverta era the shit în anii 2000. Acolo mergeai ca să găseşti un cadou, de acolo luai cărţi, pe-acolo îşi petreceau timpul familiile venite la mall. Diverta era în anii 2000 cam tot ce e Cărtureşti acum, însă cu o reţea extinsă în toată ţara. Părea a fi un colos intangibil, până când a venit criza şi totul a fost aproape să se facă praf. A povestit pe larg despre asta Octavian Radu, fondatorul businessului, într-un interviu foarte bun realizat de Andreea Roşca

Din lider incontestabil, s-au transformat în challenger, apoi au început să facă schimbări şi pare că s-au trezit la viaţă. Dacă reuşesc să se reinventeze, ar fi o poveste demnă de studiat în şcoli.

Au făcut deja un pas, o investiţie de 300.000 de euro în spaţiul din Centrul Vechi, de pe strada Lipscani. Clădirea în care se află noua Diverta găzduia până acum câteva luni un mare H&M. 

Ieşirea H&M de acolo e oarecum previzibilă, magazinul era foarte aproape de cel din Unirea Shopping Center, iar lumea nu prea se înghesuie la shopping de haine în Centrul Vechi. În schimb, Cărtureşti Carusel, care e tot pe strada Lipscani, câteva zeci de metri mai încolo, pare să meargă bine. Aşa că de ce nu s-ar forma acolo un pol al cumpărăturilor de cadouri şi cărţi? Cam asta am văzut că era şi abordarea lui Octavian Radu.

Chiar şi aşa, investiţia e una super curajoasă, vorbim de un spaţiu de 2500 de metri pătraţi pe care trebuie să-i umpli cu ceva. În comparaţie, Cărtureşti Carusel are doar 1000 de metri pătraţi, pare foarte mare pentru că sunt multe etaje, însă e şi acel spaţiu central gol. 

Cu ce vine nou Diverta Lipscani

În total sunt 4 niveluri în clădire: subsol, parter, etajele 1 şi 2. La subsol se va deschide în curând un spaţiu al Gateway VR Studio, la parter şi la etajul 1 e librăria, iar la etajul 2 este Artist Cafe, un spaţiu în care vor avea loc spectacole pentru copii, showuri de improvizaţie, de standup comedy şi spectacole de teatru. 

Întreg spaţiul e gândit să ofere o experienţă complexă întregii familii. În plus, e şi foarte instagramabil totul. Cred că asta a fost o mare provocare, cum să faci un loc să arate atât de bine încât să intre oamenii pentru câteva poze de Instagram. Amintiţi-vă că aşa a crescut şi notorietatea Cărtureşti Carusel.

La Diverta s-au adus nişte artişti plastici foarte mişto, au adus şi un foto-puzzle uriaş şi au aranjat totul în ton cu noul lor slogan, #plinideviaţă.

De urmărit ce se întâmplă şi cu următoarele investiţii, am înţeles că vor mai deschide un spaţiu în Bucureşti şi două în Cluj ca parte din investiţiile pe care le-au început acum.

Sper să reziste Diverta Lipscani, mi-ar plăcea ca Centrul Vechi să poată oferi şi altceva în afară de baruri şi restaurante. Poate că peste câţiva ani vor începe să prindă şi alte tipuri de magazine, ceea ce ar putea duce şi la diversificarea publicului din zona aia. În momentul ăsta, mi-aş dori să trec mai des prin Centrul Vechi, pentru că îmi place mult cum arată zona, însă ziua nu prea am niciun motiv să ajung pe-acolo, iar noaptea locul a devenit nefrecventabil de câţiva ani.