in Casual stuff

La ce oră se închid magazinele? Până când avem voie pe stradă joia? Dar vinerea? 18:00? Ba nu, 20:00. Cât mai e incidenţa la Bucureşti? Dar la Sibiu? 

Suntem în punctul în care autorităţile au pierdut situaţia din mână şi iau decizii cu prea multe variabile ca să supere cât mai puţini oameni.

Şi schimbă mult prea des.

Întâi a fost voie până la 22:00 pe străzi, apoi până la 21:00, acum nici nu ştiu exact care mai sunt regulile prin Bucureşti. 

Am o problemă şi cu restricţiile, că mi se par călduţe, nici nu e libertatea aia pe care o strigă diverşi auriţi prin pieţe, nici nu e lockdown. Aha. Şi efectele? Unde sunt efectele? Că lumea îşi vede de treburi, doar că au program mai scurt.

Dar o problemă mai mare mi se pare asta legată de comunicare. Nu înţeleg de ce stăm să pândim incidenţa. De ce nu s-a mers pe 3 scenarii: A, B, C. În scenariul A e lockdown total, în scenariul B n-ai voie între 20:00 şi 5:00, în scenariul C n-ai voie între 22:00 şi 5:00. Fără să mai spui de incidenţă, de paturile de la ATI, de alte chestii. Şi ţii măsurile astea de-acum până la finalul pandemiei, nu le mai iei la pilă în funcţie de cine mai pune presiune. 

Sunt deschise sălile de fitness sau nu? Că eu văd o sală de lângă birou care pare deschisă dar ultima oară când am aflat de restricţii ştiam că nu sunt deschise.

Dar magazinele? Ce zi e azi? Ah, e vineri. Deci vinerea trebuie să plecăm mai devreme de la muncă? De ce? Ca să nu ne infectăm cu Covid.

Citiţi asta cu voce tare ca să vedeţi cât de absurd sună.

Altfel, aştept cu interes să fac rapelul. E singurul lucru care ne poate ajuta.

1 comentariu. Leave new

  • Salut!
    În Spania au dau o lege cum că masca e obligatorie inclusiv la plajă, chiar dacă distanța de 1.5m e respectată. Îmi și imaginez ce clamoare și ce vuiet ar fi la noi dacă s-ar restricționa în așa fel mersul la plajă. „Bronz revolușăn”, jur! Parol.

    Off-topic, ai mai fost prin Pipera, au schimbat bordurile alea care te zgâriau pe retină mai antan?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Meniu