Pentru că în ultimii 2 ani am lucrat destul de mult pe zona de ecommerce, o să încerc să postez periodic informaţii relevante pentru cei care au magazine online mai mici sau mai mari.
Unele vor fi legate de WordPress, pentru că avem şi noi în agenţie destui clienţi din cota aia de piaţă de 43%, altele vor fi valabile pentru orice platformă.
- M-am uitat recent peste pluginul oficial de la Netopia, l-au adăugat anul trecut în WordPress repository şi pare să aibă mai bine de 2000 de instalări. Nu ştiu dacă se contorizează şi instalările făcute cu fişierele din backendul Netopia, dar ar fi interesant de aflat, ar putea da o estimare privind un număr parţial de magazine online care folosesc plata cu cardul. Degeaba ne plângem că nu plătesc românii cu cardul dacă foarte multe magazine nu au încă opţiunea asta de plată. De ce? Pentru că poţi să faci multe „optimizări” fiscale atunci când primeşti prin ramburs sau cu ridicare direct de la sediu şi plata cash.
Revenind la plugin în sine, ţin minte vremurile în care costa 300 de lei un plugin făcut de un terţ, în timp ce programatorii de la Netopia nu păreau să poată face un plugin similar, aşa că sugerau chiar ei să cumperi acel plugin dacă vrei să faci integrarea cu un WordPress.
- Eu sunt mare fan al lockerelor, la Aceeaşi Mărie folosim reţeaua de pachetomate de la Poşta Panduri, asta şi pentru că easyboxurile erau până acum fructul oprit. Din informaţiile mele cei de la SameDay nu ofereau acces chiar oricărui business în easyboxuri. Chiar şi acum pe site există un buton de „Aplică” şi te contactează ei, probabil şi în funcţie de volum.
Însă a apărut recent o alternativă prin ecolet.ro. Ecolet este genul de platformă care adună mai mulţi curieri şi îţi oferă cel mai mic preţ, chestie care mie nu mi se pare că se potriveşte unui magazin online cu un oarecare rulaj. Nu stai toată ziua să alegi oferta cea mai mică, să înveţi programul curierului de pe zona ta şi aşa mai departe. Pentru livrările uzuale cred că e mai simplu să ai un contract cu o firmă de curierat care să îţi preia toate coletele.
Însă accesul la easybox mi se pare foarte interesant, mai ales că preţul estimat este de 11.5 lei+TVA per trimitere. Asta înseamnă vreo 14 lei. Ce nu ştiu încă (şi nici n-am testat) e dacă îţi mai ia vreun comision extra şi ecolet. Tind să cred că nu.
Cert e că poţi ajunge foarte uşor la cele 2000+ de easyboxuri, ceea ce pentru mine e un diferenţiator puternic atunci când cumpăr ceva. Poate că la mijloc e doar dorinţa mea nebună de a nu mă întâlni cu niciun curier şi de a-mi ridica coletul fix atunci când am chef.
8 comentarii. Leave new
„Degeaba ne plângem că nu plătesc românii cu cardul dacă foarte multe magazine nu au încă opţiunea asta de plată. De ce? Pentru că poţi să faci multe „optimizări” fiscale atunci când primeşti prin ramburs sau cu ridicare direct de la sediu şi plata cash.”
Am un mag online pe o nisa tehnica. Am avut acu 3-4 ani o implementare de plata cu cardul cu netopia cred si am avut 2 plati timp de 6 luni.
Acu, am implementat plata prin stripe si am vreo 10 in decurs de 2-3 saptamani. Alea 10 sunt aprox 2% din total comenzi. Da, e o imbunatatire dar nu e o chestie uau. Cel putin pe nisa mea.
Ref la optimizare fiscala la plata cu cash la sediu sau ramburs – depinde de fiecare sa respecte legea. Eu nu primesc ramburs in cash – totul merge in cont colector – iar plata cash la sediu se face doar cu factura si chitanta – vand doar la PJ la sediu. Posibil sa fie si „optimizari” dar… multi cred ca suntem corecti.
Ref la pret mai mic pe colet – si eu lucrez cu fan direct dar si cu un agregator. Sunt situatii in care, cu km suplimentari, cu fan ar ajunge incredibil de scump. Inca o data, depinde de situatia fiecarei afaceri.
În zona de fashion e multă optimizare. Se cam pierde urma comenzilor, mai ales când le faci la comandă.
Față de acum 3-4 ani s-au mai schimbat procentele, între ramburs și card. Desigur depinde foarte mult de categorie.
Nu ți-e greu să dai prin agregator? Sau ai și acolo automatizări setate ca să nu faci AWBul de mână?
Din pacate sunt frecvente situatiile (adica spre 70%) in care adresa este gresita – total sau partial (cod postal, strada, localitate chiar) si trebuie sa le iei la mana. Cand sunt clienti recurenti e simplu, ii ai salvati si merge mai usor.
Incerc acum sa automatizez complet prin easysales – sa vad daca-mi iese.
Eu am ales sa fiu corect, prefer sa dorm bine noaptea si sa nu fac niciun fel de invarteala.
Cu un magazin anonim e prostesc sa faci plata cu cardul si nu are legatura cu „romanul”. La magazine online consacrate se plateste consistent cu cardul pt ca exista incredere ca iti vine marfa.
La un magazin anonim fantoma trebuie sa fii nebun sa platesti cu cardul. Sau sa iei ceva suficient de ieftin cat sa fii dispus sa pierzi banii. Asta e explicatia pt care la siteul tau nu plateste nimeni sau aproape nimeni cu cardul, nu ca „romanii” nu platesc cu cardul.
Nu (mai?) e așa cu easybox-urile. Poți integra foarte ușor, ai plugin în platformă, pe care îl încarci în WordPress. Nu se face nicio selecție a clienților, am adăugat eu pe două site-uri opțiunea de locker. La momentul acela aveam sub 100 de pachete lunar.
Agregator de curieri folosesc woot, pentru comenzile cu kilometri suplimentari. 14.58 lei cu ramburs în cont, oriunde în România. Da, emit manual, dar nu e un capăt de țară pentru ~5 colete zilnic.
Te referi la integrare directă prin Sameday sau printr-un terţ?
Direct prin SAMEDAY. Este un plugin normal, de WordPress. Și vei putea emite AWB direct din comandă, adresă sau locker, depinde ce a ales clientul. E super ușor și rapid, scutește foarte mult timp.
Mă poți contacta dacă ai nevoie de mai multe detalii/ajutor cu integrarea. 🙂
Pentru easybox ai reuşit să afişezi şi harta lockerelor sau doar dropdown? Că eu momentan nu găsesc opţiunea de activare pentru hartă şi am senzaţia că va trebui s-o dezvoltăm noi separat.