in Casual stuff

Mă sperie puţin câţi oameni vor să devină influenceri

În ultimii ani am observat că tot mai multă lume visează la mulţi followeri pe Instagram sau Youtube, adică un statut de influencer şi tot ce aduce asta la pachet: bani făcuţi relativ uşor (da, ştiu, e muncă multă, dar nu sunt 12-14 ore petrecute la birou), cadouri de la branduri, invitaţii la lansări şi press tripuri. Viaţă de rock star, i-am putea spune. Sau de piţipoancă întreţinută.

Şi poate că e normal să vezi asta la copii şi adolescenţi. Selly, Dorian Popa, alţi oameni care li se par lor cool, care au acces la maşini, bani şi care au „valoare”. Nu-s toţi tinerii aşa, însă dacă iei în calcul cum merge educaţia pe la noi, reperele astea sunt previzibile.

Problema şi chestia care mă sperie pe mine cu adevărat este că dorinţa asta s-a extins şi la oameni maturi, oameni serioşi, care şi-ar putea câştiga banii în alte moduri.

Ştiu multe persoane cu bani care caută „o fată” care să le posteze pe Instagram, să le crească contul. Femei în toată firea, unele cu joburi bine plătite, cu bani, care şi-au făcut un scop din a poza dezbrăcate pe internet pentru likeuri, notorietate şi bani.

Bărbaţi cu joburi extrem de bine plătite care se apucă de vlogging din dorinţa de a deveni nişte mici vedete pe internet şi a face mai uşor sume mari de bani (veşnicul dacă ăla poate, eu de ce n-aş putea?).

De câteva luni am văzut şi diferiţi cunoscuţi care s-au apucat mai serios de Reeluri, clipuri importate din TikTok cu diferite challengeuri şi alte indicii care arată la ce aspiră. Femeile în general cu focus pe poze cu haine puţine, bărbaţii mai mult pe motivaţional.

Toţi călătoresc în locuri fabuloase, toţi se duc în hoteluri de multe stele (fie şi pentru o cafea), îmbrăcaţi cu un outfit cu care n-aş merge în veci într-un city break şi încearcă să proiecteze aceeaşi imagine pe care o consumă la rândul lor pe internet. Încearcă să se alinizeze la „standard”.

Repet, aş înţelege dacă ar fi vorba doar de puştani fără mari perspective, dar ce facem cu oamenii maturi, cu cariere decente, care ajung să se facă de râs cu chestiile astea.

Dacă toţi ne facem influenceri cine o să mai şi muncească în ţara asta? Sau, cum se glumea acum 10 ani, dacă toată lumea îşi face blog, cine o să mai şi citească?

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu