Cum e să faci crewing pentru un ultramaratonist?

Vara trecută am bifat mai multe premiere, însă una dintre cele mai interesante a fost să fac crewing la un ultramaraton în Bulgaria. Ce înseamnă asta? Că am făcut parte din echipa tehnică a unui alergător care a participat la o cursă de ultramaraton: 141 de kilometri cu 6500 de metri diferență de nivel.

Fără pauză, desigur. Ore întregi de alergare pe munte.

O nebunie, după standardul oricărui om normal. Un ”antrenament” bun pentru prietenul Ergo. V-am mai spus de el, în viața de zi cu zi este co-fondator PORC și soț de Pyuric, însă în timpul liber se transformă, devine acest personaj dubios care aleargă zeci de kilometri pe munți zi de zi.

În 2020 s-a dus cu bicicleta de la Bâlea la Constanța și și-a organizat singur ultramaratonul Ciucaș X3. Mă rog, impropriu spus, dar a alergat pe acel traseu și a vorbit cu mulți prieteni să-l ajute în checkpointuri.

Ce e ăla un checkpoint?

Când ai de alergat mai mult de 4-5 kilometri ajungi să ai nevoie să te hidratezi. Poate că ați mai văzut la maratoane sau semi-maratoane acele mese cu banane, portocale, suc și apă. Alea sunt punctele de hidratare, de care sportivii au mare nevoie ca să poată termina cursa.

Când alergi 100 de kilometri sau 150, sau 200, deja punctele alea nu mai sunt doar de hidratare. Ai nevoie să și mănânci, să-ți reglezi sărurile, să schimbi încălțări sau echipamentul. Totul cât mai rapid, ca să nu te depășească ceilalți atleți, care poate că sunt mai antrenați decât tine, au o zi mai bună sau pur și simplu și-au făcut diferit strategia de opriri.

Aici intervine ajutorul extern, care la multe curse este permis. Sunt și curse la care n-ai voie să-ți aduci crew, dar alea sunt deja de super avansați.

Cât de important e crew-ul?

Spre surprinderea mea, aveam să descopăr acum 2 ani că treaba asta e super importantă în economia unei curse. 5 minute pierdute într-un checkpoint pot face diferența între locul 5 și locul 10, între îndeplinirea obiectivului și încă un an în care ai de tras ca să-ți bifezi dorințele.

În plus, oamenii din crew îl pot motiva suplimentar pe sportiv, îi pot da acel imbold care să-l facă să pornească mai departe, mai ales în ultimele porțiuni ale unui traseu.

Pe măsură ce maratonistul avansează într-o cursă are nevoie tot mai mult de mâncare, băutură adecvată și încurajări. Poate că la kilometrul 20 nu e așa important crew-ul, dar la 50, 70, sau 100 de kilometri devine din ce în ce mai decisiv aportul oamenilor din echipă. Sigur că sportivul e ăla care face cea mai grea muncă, dar să n-aveți impresia că doar stai și deschizi sticle cu apă.

Cum e să faci crewing?

În primul rând, n-ai ocazia să dormi foarte mult. De obicei, ultramaratoanele încep seara sau noaptea și se termină a doua zi seara târziu. Ceea ce înseamnă că alergătorul o să aibă nevoie de tine fix de la 3-4 dimineața încolo, până spre seară. Sigur că e mișto când există o echipă mai mare, ca să facă cu schimbul, dar cine își permite așa ceva la un sport care nu produce prea mulți bani la nivel amator?

În al doilea rând, nu prea poți nici să stai locului. Dacă traseul e direct pe munte și diferența între checkpointuri e de o oră și ceva, s-ar putea ca tu să ajungi cu mașina la limită, să fie nevoie să te miști foarte repede pe un traseu plin de serpentine.

Din cauza asta uneori nici n-ajungi să mănânci mare lucru. Asta în cazul în care ai ce să mănânci. Dacă am învățat ceva din experiența de la Ciucaș X3x (you know, like TEDx) a fost să aduc mâncare separată pentru echipă. Asta pentru că nu vrei să intri în mâncarea maratonistului și uneori nici n-ai chef de geluri, batoane proteice și ce mai mănâncă el pe parcursul unei curse. Tu ești om normal și vrei mâncare normală. Și la 1-2 noaptea când se termină cursa e posibil să nu mai fie deschise restaurante sau magazine.

Dar dacă treci peste faptul că nu dormi, alergi de nebun pe șosele ca să ajungi dintr-un checkpoint în altul, nu mănânci mare lucru și stai cu grijă pentru prietenul care se supune la chinuri groaznice, e o experiență chiar mișto. Recomand, 5 din 5!

Cum a fost la Tryavna 2021?

Revenind la Tryavna 2021, experiența a fost și mai interesantă, pentru că un ultramaraton prin munții Bulgariei nu e neapărat în top 10 destinații de călătorie, mai ales dacă ai auzit o mulțime de povești cu mașini furate, polițiști falși etc.

Am descoperit, însă, o zonă tare pitorească a Bulgariei, imediat ce treci de Veliko Târnovo, oarecum pe drumul spre Thassos. O să revin separat cu un articol pe tema asta.

Cursa în sine a fost… scurtă. Aveam pregătită mâncarea echipajului (format din 2 mașini și 3 oameni de data asta), făcusem planul, împărțisem sarcinile peste noapte, însă ceva n-a mers bine și Ergo a abandonat după ”doar” 8 ore de alergare. A povestit și el cum a fost, din partea echipei s-a simțit mai mult o îngrijorare, urmată de ușurarea că totuși e ok.

E super dubios să fii hyped, să te culci cu gândul că ai câteva ore bune de somn apoi urmează să-ți intri în rol, în schimb să te trezești cu un mesaj care zice că se va termina cu DNF (did not finish). Ce s-o fi întâmplat? A alunecat? E ok? E accidentat? Poate era doar deznădăjduit?

Și te grăbești spre checkpoint ca să vezi exact cum stau lucrurile, să te convingi.

De data asta a fost cu happy end, așa că nici n-a mai contat abandonul în sine. Plus că mereu există altă cursă de nebuni în care poți să-ți testezi limitele. Și alții la fel de dilii care să te urmeze, să-ți întindă o cană cu apă când ți-e mai greu.