La finalul anului trecut, Hotelul Intercontinental București și-a pierdut licența din cauza degradării camerelor și a lipsei de investiții. Oficial s-a dat un comunicat în care totul era bine și frumos, însă 6 luni mai târziu ANPC propunea închiderea totală a hotelului.
Lanțul Intercontinental, cel care oferea licența încă din 1971, știa foarte clar cum stau lucrurile acolo. Se întâmplă foarte rar pentru un lanț hotelier important cu prezență într-un anumit oraș mare să-și retragă licența. Agențiile de turism de business, care sunt principalul furnizor de clienți, lucrează pe contracte cu companii care au nevoie de soluții standard în toată lumea. Dacă le scoți din ofertă un oraș precum Bucureștiul există riscul să îi pierzi și în alte teritorii. Deci astfel de situații sunt evitate pe cât posibil.
Am fost de multe ori în vechiul Intercontinental, arăta a old luxury. Am participat chiar și la o nuntă, cu acces în apartamentul prezidențial și tot tacâmul. Deși sunt luxoase interioarele, cam tot mobilierul era din 1971, când s-a inaugurat hotelul. Sau dacă nu din 1971, sigur de la începutul anilor 90. La Inter am dat testul Cambridge, în sala de la etajul 1 (Rapsodia parcă se cheamă), tot acolo am fost la diverse conferințe. M-a fascinat întotdeauna accesul la parcarea subterană direct din holul hotelului, mi s-a părut foarte mișto gândită toată zona respectivă pentru ceva din perioada comunistă (inclusiv accesul direct din parcare în TNB).
Mi-a părut rău când am auzit că se rebranduiește în Grand Hotel Bucharest (mi se pare că se poate confunda foarte ușor cu Grand Hotel du Boulevard, care este încă în renovare, lângă Casa Armatei). Eram convins că lumea va continua să îl numească ”Intercontinental” și asta va naște confuzii, însă ce nu mi-a trecut prin cap este că licența va merge la un alt hotel celebru din centrul Capitalei.
Athene Palace a trecut recent printr-un proces amplu de renovare, început prin decembrie 2021. Chiar am remarcat recent cât de repede s-au mișcat cu lucrările, cred că schelele au fost sus doar câteva luni.
Athene Palace era în lanțul Hilton, despre care am mai povestit aici pe blog. Hilton e brandul Upper Uperscale al lanțului, în care mai avem un hotel la Sibiu și i-am zis eu că e de bogați-bogați. Celelalte branduri din familie sunt Garden Inn și Double Tree.
Athene Palace e deținut de George Copos, cel care mai are și Crowne Plaza Bucharest. Brandul Crowne Plaza e deținut tot de Intercontinental Group, așa că lucrurile au sens.
Apropo de Intercontinental Group, au vreo 6 branduri Luxury, printre care și Intercontinental, în timp ce Crowne Plaza e o treaptă mai jos, e „doar” Premium.
Revenind la subiectul principal, Athene Palace primește licența Intercontinental și se va numi Athene Palace Intercontinental, ceea ce va porni aproximativ 1 milion de confuzii pe an în București.
De-acum încolo cei care își dau întâlnire „în față la Intercontinental” vor avea nevoie de lămuriri suplimentare (cel vechi sau vechiul Hilton?).
După 50 de ani în care o clădire a purtat un anumit nume, sunt curios cât va dura până intră în mentalul colectiv schimbarea asta. Mizez pe încă 30-40 de ani.
Eu zic și acum „în față la Eva”, „la Romarta Copiilor” sau „în față la CC”, chiar dacă nu-mi amintesc decât vag de Romarta Copiilor, însă toate poveștile părinților mei conțineau reperele astea. Ba chiar le am și eu pe ale mele, cum ar fi „în față la Hollywood Music&Film”, magazin care nu mai e acolo de vreo 15 ani.
1 comentariu. Leave new
” cam tot mobilierul era din 1971″. Pai tu stii cat de greu se scot microfoanele Securitatii din mobilierul ala? Asa ca le-au lasat acolo…. 🙂
Dureaza pana ne obisnuim cu schimbarile de nume. Eu spun si acum, cand vorbesc cu un prieten din cartier sau chiar cu cineva din familie: „ne vedem in fata la prajituri”.
„La prajituri” finnd un magazin de dulciuri dar care nu mai exista de vreo 10 ani, in locul lui fiind un Mega Image. Sau: „ne vedem la baraca neagra”. „Baraca neagra’ era un butic de prin anii 1990, negru la culoare si semanand izbitor cu o baraca, de unde si porecla. Nu mai exista de vreo 15 ani, luanindu-i locul pe rand un magazin de piese auto, un coafor, o sala de pacanele, acum e iar coafor pe locul ‘baracii negre”.
Indiferent ce magazin a fost acolo apoi in locul buticului, cei de pe strada, din generatia mea, tot „baraca neagra” ii spunem…. 🙂