Au apărut vreo 4-5 seriale mişto pe Netflix, dar mi-au picat ochii pe ăsta. Mă duce puţin cu gândul la Black Sails, mai ales că subiectul principal ţine tot de Regatul cel puternic în luptă cu nişte teritorii asupra cărora are suveranitate.
Pare destul de bine realizat şi accentul irlandez al câtorva dintre actori este bestial.
După incendiul din Bamboo, autorităţile au început iar controalele. Zilele trecute ISU a anunţat în presă că s-au închis vreo 15 cluburi din sectorul 2, multe din ele pentru că nu aveau autorizaţie de funcţionare sau pentru alte nereguli. De fapt, cluburile n-au fost închise, unele au primit o amendă mică şi viaţa şi-a văzut de cursul ei firesc. Iar ceea ce a transmis ISU către presă este un „falsehood”, ca să nu spunem minciună, că aşa e moda.
De ce recurge ISU la astfel de tactici? Pentru că vor să liniştească populaţia, să demonstreze că lucrurile se fac. De-aia au zis şi că Bamboo nu avea autorizaţie de funcţionare. Ceea ce e adevărat, dar lucrurile sunt mult mai nuanţate de atât. Când vezi că un club funcţionează şi ISU zice că nu are autorizaţie presupui că oamenii ăia au făcut de capul lor chestii. Că s-au dat şpăgi, că e ceva necurat la mijloc. Şi este, dar mult mai adânc. A explicat zilele trecute un tip la Digi24, nu m-am trezit eu cu toate informaţiile astea, deşi pe unele le ştiam. Citeşte tot articolul
UPDATE: S-a terminat distracţia asta. Iată preţurile noi pentru parcare, noiembrie 2017.
Încă de luna trecută am observat schimbarea asta la parcarea din spatele magazinului Unirea, dar am uitat să scriu de ea. Azi am fost iar pe-acolo şi am văzut că în continuare se păstrează parcarea gratuită în primele 2 ore.
Parcarea aia de la Unirii este un paradox, văd constant oameni care preferă să dea bani unui parcagiu şi să-şi lase maşina pe străduţa din spatele magazinului decât să urce în parcarea oficială. E drept că e un culoar destul de îngust şi urci într-o spirală continuă, dar asta nu înseamnă că e mai bine să laşi maşina pe unde apuci. Citeşte tot articolul
Pentru că la Superior Media avem un client care oferă servicii de protecţia muncii sunt destul de conectat la ce se întâmplă în piaţă şi am urmărit inclusiv ce s-a întâmplat după #colectiv. Situaţia a fost cam aşa:
Noiembrie – trafic pe site 2x, o grămadă de cereri de ofertă, stocuri epuizate la toate depozitele de stingătoare. În paralel s-a vorbit despre legi mult mai dure, despre închiderea cluburilor care n-aveau autorizaţie etc.
Decembrie – în continuare cerere mare de stingătoare, căutări mai puţine pe site, trafic puţin mai mare decât de obicei. Citeşte tot articolul
Înainte de Crăciun s-a stricat interfonul. Pentru că au fost lucrări masive în bloc, m-am gândit că s-a lucrat la fire şi s-a rupt ceva la mine la apartamentul meu. Am savurat cârnaţii, am împodobit bradul, iar după Crăciun am dat telefon la Interada, firma care se ocupă de mentenanţă. Oamenii au venit după Anul Nou şi au constatat că întreaga scară avea probleme. După ce s-a scuzat că nu poate rezolva problema pe loc, meşterul respectiv mi-a zis că e foarte ciudat, că n-au primit decât o sesizare din bloc şi a fost nevoie să încerce ei dacă merge la celelalte apartamente.
Deci timp de 14 zile oameni din 44 de apartamente n-au sesizat că au probleme cu interfonul. În perioada sărbătorilor nimeni n-a avut persoane în vizită, nimeni n-a comandat nimic, nimeni n-a avut vreo legătură cu exteriorul. Fie asta, fie au fost atât de puturoşi încât n-au pus mâna pe telefon ca să-şi rezolve ei o problemă care îi afecta direct.
Cum să vorbim de binele comun, de comunitate şi de probleme care ne afectează indirect (tăierea investiţiilor, de exemplu) dacă românul aşteaptă să-i pice din cer inclusiv chestiile care îl afectează direct. Aici deja nu mai vorbim de difuzia responsabilităţii, ci de pură nesimţire. „Oricum se repară până la urmă, ce sens are să mă agit?”
Când eram mic ştiam doar 3 tipuri de citrice: portocale, mandarine şi lămâi. Ok, poate 4, mai era şi „chestia aia pe care n-o cumpărăm niciodată pentru că are un gust naşpa” (da, de grapefruit e vorba). Mandarinele erau un fel de portocală a săracului, ca şi cum am fi cumpărat un molid în locul unui brad natural. Motiv pentru care le evitam cu graţie.
Odată cu trecerea timpului s-a născut în capul meu o confuzie legată de numele acestor fructe mici şi portocalii, atunci când am văzut ba etichete cu clementine, ba altele cu minole. Nu înţelegeam de ce le zice în mod diferit, ba chiar ajunsesem să cred că denumirea ţine doar de ţara de origine. Aşa cum se zice la noi cucuruz şi porumb se numesc în Grecia şi Turcia clementinele şi mandarinele. Doar că nu-i adevărat.
Şi pentru că deja s-a rezolvat problema aia cu sâmburii din pepene, să mai dezlegăm un mare mister al naturii.
Iată care sunt diferenţele şi de ce trebuie să alegeţi mereu mandarine:
Mandarina este fructul de bază, provenit din Asia. Este considerat singurul citric cu adevărat dulce.
Clementina = mandarină + portocală –> sâmburi mai puţini, fruct mai puţin dulce.
Minola = mandarină + grapefruit/pomelo –> mai zemoasă, sâmburi mai puţini.
Gata, un alt mister elucidat!
Miercuri şi joi am avut nişte drumuri de făcut, aşa că am ieşit printr-un Bucureşti absolut paralizat de zăpadă. Situaţia continuă azi şi probabil că vor mai trece vreo 2 săptămâni până când lucrurile vor reintra în normal.
Chiar dacă ar vrea să se mişte mai repede, autorităţile sunt încurcate de maşinile parcare aiurea prin tot oraşul. Şi nu e vorba doar de gigei ca ăsta, ci de mulţi alţii care au parcat pe banda 1. În unele locuri s-a ocupat chiar şi banda a doua. Exceptând bulevardele mari (Magheru, Kiseleff, Calea Victoriei), s-a instaurat legea junglei. „Boss, am lăsat şi eu maşina undeva că n-aveam de ales.”
Altfel spus, fiecare se descurcă cum poate. În seara asta se ridica zăpada de pe Calea Moşilor, doar că tot procesul dura extrem de mult. În loc să adune toată zăpada de pe banda 1, utilajele erau preocupate să nu zgârie vreo maşină. Adevărul e că acest oraş e sufocat oricum de maşini, când nu sunt munţi de zăpadă, deci e clar că nu poate să suporte alte obstacole naturale.
Problema asta se poate rezolva extrem de uşor: Primăria să apeleze la bunăvoinţa centrelor comerciale şi a mallurilor şi să îndrume toţi şoferii care au loc de parcare pe trotuar să parcheze acolo timp de 48 de ore (sau 24, dacă se mişcă mai repede). Gen să aibă lumea termen să-şi mute maşina. Cu bulevardele parţial golite, se trece la o deszăpezire masivă, bulevard cu bulevard. După 48 de ore ne întoarcem într-un oraş cu mai puţini munţi de zăpadă.
Desigur, n-o să fie loc pentru toate maşinile din Bucureşti, dar nici nu trebuie. Problemele mari vin de la bulevardele principale şi cele secundare.
Am descoperit brandul Donuterie la Sibiu astă-vară, însă dintr-un motiv care îmi scapă n-am reuşit să-mi iau nimic de la ei atunci. Cozile erau mari, iar eu eram la Sibiu pentru FITS, n-aveam timp de gogoşi. Am rămas cu pofta până în decembrie, când am ajuns iar la Sibiu, în mini-vacanţa de 1 decembrie. Cred că a fost prima oprire după checkin-ul la hotel.
Am vrut să iau 3 gogoşi, n-aveau cutii pentru 3 bucăţi, doar pentru 1 şi 6. Cutii care se plătesc, btw. O gogoaşă porneşte de la 3,5 lei şi poate ajunge pe la 5,5 lei. Nu e un preţ mic, dar nici nu prea contează când gogoaşa e foarte bună. Doar că astea nu sunt. Pe o scară de la Gogoaşa înfuriată la Dunkin’ Donuts probabil că Donuterie e mai aproape de primul brand. Cu alte cuvinte, gogoşile sunt ambalate frumos, arată apetisant, dar cam atât. Gustul gogoaşei în sine este absolut banal. Cele pe care le vinde Mega Image sunt de 5 ori mai bune (şi mult mai ieftine). Citeşte tot articolul
31 decembrie, mă pregăteam de petrecerea de Revelion. Scot din pungă bretelele cumpărate pentru ţinuta tematică, văd că aveam security tagul prins pe spate.
Tipa de la Zara n-a observat (nici n-avea cum, la ce haos era pe 30 decembrie în AFI), eu am luat punga şi mi-am văzut de drum, ce e de făcut. Să merg din Colentina până la AFI era exclus, aşa că am dat o fugă până la Veranda „sigur rezolv acolo”. Înainte de asta am încercat şi la Mega Image-ul din colţ, dar n-aveau sistem de desfacere.
Eram convins că n-o să creadă nimeni povestea mea, dar am luat punga cu bonul şi am intrat la C&A. Apoi la H&M, apoi la Deichmann. Spre surprinderea mea, toată lumea a încercat să mă ajute, doar că fiecare magazin are un sistem diferit pentru security tag. Nici nu conştientizam că sunt atâtea modele. N-a mers pe nicăieri, iar unii oameni chiar s-au străduit. Doar o doamnă de la Carrefour m-a privit suspicios şi a zis că în mod normal astea se scot la magazinul de la care le-am cumpărat.
Mă rog, până la urmă am mers în Mega Mall la Zara şi am rezolvat problema, nu înainte să mă lovesc de concluzia genială a unui paznic: „da, păi nu prea merge să le porţi aşa, că se vede aiurea la spate”.10
Acum câteva săptămâni cei de la Carrefour Veranda au organizat un eveniment caritabil, în cadrul căruia au adunat nişte bloggeri şi i-au pus la treabă. Mai exact, ne-au pus să facem vin fiert după o reţetă proprie şi să-l vindem clienţilor din magazin. Cu casă de marcat, cu pahare şi şerveţele, cu anunţuri prin boxele de la casa centrală. Banii obţinuţi au ajuns la Fundației HOSPICE Casa Speranței.
Sincer să fiu am luat provocarea asta mai mult în joacă, iniţial am crezut că o să fie nişte vin fiert pe acolo pe care o să-l turnăm noi în pahare, lumea o să doneze şi cam atât. Nu mă gândeam că o să şi facem ceva, ce să mai vorbim de reţetă proprie, că eu nici nu beau vin fiert prea des. Dar m-am repliat repede şi am decis că trebuie să mă poziţionez cumva în raport cu concurenţa.
Oana Brătilă avea un vin alb, după reţetă proprie, venise cu temele făcute. Victor Kapra prepara un vin roşu cu puţin piper, iar echipa Golin-Carrefour avea tot un vin roşu, varianta clasică. Eu aruncasem deja pe Facebook ideea să fac ceva fără scorţişoară, dar nu credeam că o să şi prindă. Citeşte tot articolul
