Casual stuff

IN Casual stuff

shutterstock_226750018_small

Constat cu stupoare că s-a răspândit un flagel în rândul tinerilor din ziua de azi. Mulţi dintre cunoscuţii mei (şi nu doar ei) au menajeră. Adică o femeie care vine şi îi ajută la curăţenie din când în când. Prima oară când am auzit de conceptul ăsta pur şi simplu nu-mi intra în sistem, creierul meu refuza să proceseze. Eşti tânăr, ai timp, ce naiba te opreşte să pui mâna pe aspirator şi să prestezi o dată pe săptămână?

Apoi mi s-a explicat că „doamna” (nimeni nu-i zice menajeră, că e aiurea să-i zici aşa, doar nu suntem burgheji) vine doar la curăţenia aia mai importantă, care trebuie făcută bine, la altele nu. Şi aici iar n-am prea prins logica: există curăţenie importantă şi curăţenie neimportantă? Nu tot tu stai în casa aia? Sau e ok să dai cu aspiratorul dar să speli geamurile n-ai cum?

Plus că ce satisfacţie mai mare există decât să ştii că ţi-ai făcut tu curăţenie cum trebuie prin toate colţurile casei? Şi ce te motivează mai bine să păstrezi curat decât o durere de spate după o zi de frecat chiuveta şi cada?

N-am o problemă să plătesc servicii specializate atunci când e cazul (instalatori, electricieni, zidari), nu sunt genul care le face pe toate în casă, dar ce mare pregătire în curăţenie poate avea doamna Cati (sau orice alt nume de doamnă) astfel încât să nu te poţi descurca fără aportul ei?

Foto: Housekeeper via shutterstock

IN Casual stuff

Dani Otil_o'SCAR - Scoala Comerciala Austriaca din Romania

Am ajuns săptămâna trecută la un eveniment desfăşurat la Liceul Economic Kiriţescu mai mult din curiozitate. Niciodată, în cei 25 de ani de locuit în Militari, nu am auzit de vreun eveniment care să se petreacă acolo. Vorbim de un liceu economic în care se intră cu medii destul de mici, un liceu de cartier, şi ştim cu toţii că toată atenţia companiilor de orice fel este pe liceele fruntaşe. Cât timp eram în Şcoala Centrală au venit să ne vorbească oameni de la o mulţime de companii multinaţionale şi reprezentanţi ai unor universităţi din Franţa, Belgia şi Marea Britanie. Toate în căutare de tineri cu potenţial. Întotdeauna m-am întrebat ce se întâmplă cu cei care n-au ajuns la liceele alea bune şi care nu au parte de astfel de oportunităţi.

Pe de o parte mi se părea nedrept ca cineva să-şi rateze complet cariera doar pentru că nu a nimerit la un liceu de top, pe de altă parte mă întrebam de ce nu există alt tip de oportunităţi în astfel de licee. Ok, poate că nu eşti olimpic la română, deci n-o să ajungi Social Media Manager, dar sigur eşti bun la ceva, trebuie doar să-ţi cultivi aptitudinile respective. Dacă nu facem toţi ASEul şi nu devenim super-contabili nu înseamnă că nu putem fi super buni la ceva. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

candrani_shoes

Un prieten a descoperit recent magazinul Candrani şi a avut bunăvoinţa să-mi arate şi mie ce minunăţii produc. M-am îndrăgostit pe loc, imediat ce am văzut câteva modele pe site şi am dat o fugă până la MegaMall să probez. E un brand românesc, din ce-am înţeles au fabrica prin Bucureşti.

În MegaMall au magazin la etajul 1, pe culoarul cu Marks & Spencer, aproximativ vis-a-vis de ei (cam 20 de metri mai în faţă, treceţi de M&S Food şi continuaţi în direcţia aia). O să găsiţi un magazin deschis, fără geam, fără vitrină, cu mobilier acoperit de bucăţi de piele, unelte de cizmărie şi pantofii ăştia. N-au niciun fel de firmă momentan. Problema e că nu sunt foarte multe mărimi acolo, aşa că mai bine încercaţi la magazinul de pe Magheru (fix lângă biserica italiană).

Pantofii sunt făcuţi din piele sau piele întoarsă, în interior au tot piele, sunt cusuţi şi bine lipiţi, iar modelele mi se par extrem de frumoase. Preţul e unul corect, între 220 şi 260 de lei. Au şi modele ceva mai elegante, însă mie îmi plac mult aceşti sneakerşi. Deja am pus ochii pe alte două modele şi o să-mi iau curând, însă aştept să văd cât de rezistenţi sunt ăştia. Între timp, holul miroase numai a piele nouă, ceea ce nu e deloc rău 🙂

IN Casual stuff

https://vimeo.com/126301938

Andreea Borţun a fost acceptată la The New School din New York, iar pentru a putea studia Creative Writing mai are nevoie de 19.000 de dolari. În momentul ăsta a strâns o parte din bani, dar mai sunt vreo 2 zile în care puteţi dona aici.

Sper ca Andreea să poată pleca la New York, însă nu aş vrea să se întoarcă prea curând, chiar dacă în clipul de mai sus promite asta. Andreea a muncit mult pentru a fi nevoită să strângă banii ăştia, iar dacă tot ajunge să studieze la una din cele mai mişto şcoli de Creative Writing, cred că mai bine pentru ea şi pentru noi ar fi să rămână acolo o vreme şi să facă performanţă. Cred că locul elitelor este acolo unde există bani şi deschidere pentru creaţii de înaltă calitate. Iar România are mai mare nevoie de Andreea Borţun şi de alţi tineri talentaţi în cele mai înalte cercuri. Uitaţi-vă cât de important este pentru sportul românesc şi pentru România să avem o Simona Halep în topuri. Acum gândiţi-vă ce ar însemna să avem un scenarist de acelaşi nivel, un regizor de talie mondială, un actor care să ia un Oscar.

Odată ajunsă la New York, Andreea se va întâlni cu tot felul de oportunităţi pe care sper să le urmeze, ar ajuta România oricum, chiar dacă ar fi la distanţă de casă.

IN Casual stuff

IMAG5113

Se dă această piesă de la un dressing cu uşi pe şină. După cum vedeţi, rotiţa de plastic e ruptă, bucata cealaltă s-a pierdut, trebuie înlocuit mecanismul cu totul. Am căutat la: BricoDepot, Hornbach, Praktiker, Dedeman. N-am încercat încă la OBI, Mr. Bricolage (parcă s-a închis cel din Vitan oricum) şi Leroy Merlin.

Aveţi idee unde aş putea găsi? Parcă n-aş vrea să schimb toată şina plus alte 5 roţi, pentru că ajung pe la 100 de lei bucata din câte am văzut.

IN Casual stuff

burgerfest_2015

Deşi am aşteptat cu entuziasm festivalul burgerilor, prima ediţie m-a cam dezamăgit. E clar că aveam aşteptări mari, însă nu mi-a trecut prin cap că e greşit conceptul înainte să ajung acolo.

Burgerfest e un festival foarte corect, cu iarbă verde, căpiţe de fân, băncuţe, bere şi concerte, păcat că e cu burgeri. Burgerii ăştia hipstereşti pe care îi mâncăm la restaurante cu nume fistichii nu sunt tocmai fast-food. Iar noţiunea de festival se potriveşte mai degrabă cu hotdogi, mici şi cârnăciori. Mai exact, problema a fost că nimeni, în afară de Burger Van, nu era pregătit să facă burgeri la foc automat. Până la urmă e normal, dacă vrei burgeri rapid mergi la fast-food.

Date fiind locul şi numărul de oameni, produsul final era unul extrem de slab şi îţi strica experienţa cu totul. Cei de la Burger Van am văzut că se mişcau mai repede, însă la BurgerBar, de exemplu, primeai o chiftea, două bucăţi de chiflă şi nişte legume deasupra. Sosuri îţi puneai tu din câteva tuburi aflate la cortul lor. Care sosuri se cam terminaseră duminică la 14:00. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

hochland_delicii_calde

Am fost recent la lansarea Hochland Delicii Calde la Grătar şi am încercat tot felul de reţete de frigărui, salate şi bruschete cu acest caşcaval care e aproape pane, doar că nu face aproape deloc crustă. E lansat în 2 variante: clasic şi mediteranean, însă eu prefer varianta clasică. E gustul ăla de caşcaval cald şi mi se pare mai săţios.

Nu-s rele toate variantele alea de frigărui fresh, dar mie mi se pare că produsul ăsta e bun fix pentru o gustare caldă pe care să o prepari pe grătar în 5 minunte înainte să fie gata masa. Un aperitiv extrem de bun şi uşor de făcut.  Pachetele sunt vreo 12 lei 8 lei şi conţin 2 astfel de bucăţi de caşcaval ce pot fi puse pe grătar. Merg şi făcute la tigaie, dar n-am încercat. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

shutterstock_113288227_mic

Am tot văzut că apar bloguri de nişă ca micozele după ploaie şi mă întreb de ce se rezumă lumea la filme, tehnologie, fashion şi online, când sunt atâtea nişe neacoperite.

De pildă, eu dacă aş avea timp m-aş apuca de un blog dedicat tinerilor care habar n-au chestii casnice. Cred că ar rupe, mai ales că pe oamenii ăştia nu-i învaţă nimeni chestii de bază. O cunoştinţă a avut câţiva ani un apartament închiriat unor tineri din provincie. Care tineri după ce s-au mutat au lăsat dezastru. Şi nu din ăla cu scaune rupte şi geamuri sparte, din ăla făcut în necunoştinţă de cauză. Gen, chiuveta din bucătărie nu văzuse o picătură de CIF în viaţa ei, era plină de calcar. Iar dulapurile n-au fost niciodată şterse cu Pronto, că pe ele nu se pune praful şi nu apar urme.

Plus toată bucătăria plină de grăsime peste care s-a încercat o spălare cu ceva detergent, dar nimic care să topească grăsimea. Şi exemplele pot continua. Eh, eu chestiile astea le-am învăţat de la ai mei, ca să nu mă trezesc că nu ştiu să pun o maşină cu rufe la spălat, dar tineretul din provincie nu prea are când să le înveţe. Pleacă direct la facultate, stau prin cămin, abia târziu de tot se aşază la o casă pe care ar trebui să o administreze singuri şi chiar nu au de unde să ştie toate detaliile astea.

Brandurile de curăţenie ar veni cu banii, chestii de meşterit prin casă pentru tutoriale sau produse de testat apar mereu, iote nişa.

Foto: Cleaning house via shutterstock

IN Casual stuff

indygen_se_inchide

Povestea nespusă a Indygen sună cam aşa: nişte băieţi deştepţi s-au dus la Vodafone într-o zi şi au zis: daţi-ne vreo 60.000 de euro (poate mă înşeală memoria, dar cam de suma asta s-a auzit) şi vă vom vinde cea mai tare idee care a existat în telecom. S-au dat aprobările necesare, s-au făcut pregătirile şi câteva luni mai târziu s-a lansat reţeaua. Era ceva între un MLM educaţional şi o reţea în reţea cu oferte la cartelă. Un fel de urmaş hipsteresc al cartelei Kamarad.

Aşa cum am zis încă de la lansare, şansele să funcţioneze erau foarte mici. Mai întâi contentul care trebuia băgat în site nu s-a mai făcut. Pe urmă, de bine ce se lansase, proiectul a intrat într-un redesign total, că băieţilor le venise o idee nouă. Văzând că merge şi nu prea, nici ăştia de la Vodafone n-au sărit cu bugetele de promovare, că aşa e la corporaţie. Nu livrezi pe aşteptări în Q1, nu mai primeşti bani de marketing pentru Q2, iar dacă o duci tot aşa, nici nu mai prinzi Q3.

Pe scurt, asta e şi povestea cu Indygen. Băieţii au încasat nişte bani pentru idee, iar mai apoi s-au agitat să îndeplinească targetul de 25-30 de mii de cartele vândute în 6 luni. Asta în condiţiile în care la lansare nici nu te puteai porta în reţea. Evident că erau mult sub target după primele luni, parcă pe la 2000, aşa că s-au desumflat rapid. Dar în istorie va rămâne drept o idee vândută mişto de cineva la Vodafone.

Ce n-am înţeles eu e de ce Vodafone insistă cu genul ăsta de abordare pentru tineri, tocmai ce-au lansat You, probabil ca să înlocuiască muribundul Indygen.

IN Casual stuff

sapte_seri_new

Până acum câteva zile nu mai văzusem de mult Şapte Seri, poate şi pentru că nu am mai fost atent la aşa ceva. Am tot văzut Zile şi Nopţi, dar credeam că Şapte Seri a trecut doar pe online. Asta până când am văzut revista în Cărtureşti, într-un format mare (de-asta îi şi zic „revistă”) şi cu un conţinut mult mai bine structurat.

Din câte am înţeles, de această relansare s-a ocupat Cristi Neagoe, fostul redactor-şef, care a fost înlocuit recent de Ana-Maria Caia. Amândoi s-au descurcat excelent, mi se pare că Şapte Seri este din nou o revistă de going out cât de cât interesantă. Modelul pe care l-au lansat ei acum 10 ani (sau să fie 15?) era total depăşit. Acel format mic, cu 100 de cinematografe, baruri şi piese de teatru înghesuite pe câte o jumătate de A4 reuşea să te informeze despre toate şi nimic. La asta se mai adăugau şi diferite machete, care ajunseseră la un moment dat să fie mai interesante decât conţinutul propriu-zis.

În formatul actual, pe lângă un cover story + recomandări de evenimente, sunt diverse articole informative, care vin în completarea editorialelor. Mi se pare că aduce mai degrabă cu o revistă de avion, ceea ce nu e deloc rău. Până la urmă vorbim de o chestie cu recomandări, nu un Pagini Aurii pentru evenimentele din Bucureşti.

Meniu