Mi-am făcut timp zilele astea să mă uit la Being Liverpool – un documentar cu 6 părţi despre noua echipă care se construieşte, încercări, eşecuri, muncă şi optimism.
Excelent filmat, muzica foarte bine aleasă, nişte contexte interesante în care sunt surprinşi jucători importanţi ai lui Liverpool. Foarte rar se întâmplă ca un documentar să te aducă atât de aproape de subiect. Dacă aveţi vreo 5 ore la dispoziţie, îl recomand cu căldură. Fie că sunteţi fani LFC sau nu.
Pe 29 august se fac 3 ani de când scriu zilnic. Zi de zi, fără pauză. Iniţial n-am reuşit să mă ţin de experimentul propus de Bobby prin 2009. M-am ofticat atunci, dar chiar nu aveam timp la momentul respectiv. Sau aşa credeam eu, că n-am timp.
M-am apucat de scris zilnic prin 2010 fără să-mi setez un obiectiv final. Am mers din zi în zi şi s-au adunat peste 1000 de zile consecutive în care a apărut ceva postat pe blogul ăsta. Uneori mai multe posturi, dar niciodată nu s-a întâmplat să treacă 24 de ore fără să fi scris nimic. Am mai furat uneori startul şi am programat posturi, alteori a trecut 12 noaptea tot scriind, dar a fost o preocupare permanentă. Citeşte tot articolul
O bună perioadă de timp n-am cumpărat rovinietă decât pe perioade scurte de timp şi era o bătaie de cap să opresc de fiecare dată la anumite benzinării (nici acum n-au toate) şi să achit 13 lei. Pe de altă parte, nici nu obişnuiesc să ies cu maşina mea din oraş foarte des, aşa că n-avea sens să dau 125 de lei pentru tot anul. Maşină mică, motor mic, drumurile în afara localităţii sunt mai lungi decât ar trebui.
De prin primăvară treaba a devenit şi mai uşoară, am început să cumpăr prin SMS. Mesaj la numărul 7500 (Vodafone şi Orange) cu textul „B30ABC A” – unde primul e numărul de înmatriculare şi A este categoria autoturisme. Cu menţiunea că intră în vigoare din ziua respectivă, deci puteţi cumpăra chiar când plecaţi la drum.
Dezavantajul e că poţi cumpăra doar pentru 7 zile, deci e un fel de soluţie de avarie în caz că ai uitat de rovinietă.
Pentru că mi-au picat mai multe drumuri în următoarea perioadă şi sigur o să ies mai des din oraş, am testat aplicaţia Auto.ro (link iTunes), care are şi opţiunea de cumpărare a rovinietei. În imaginea din dreapta vedeţi primele câmpuri pe care trebuie să le completaţi. La rovinieta pe 1 an va trebui să notaţi şi seria de şasiu. Citeşte tot articolul
Când am păşit prima oară pe un teren de tenis, acum mulţi ani, Agassi era în anii de vârf şi Moya tocmai devenise numărul 1 mondial. Ţin minte că n-am pus mâna pe rachetă decât după 2-3 săptămâni, când deja mă plictisisem. Nu înţelegeam cum o să învăţ eu să joc tenis dacă nu lovesc niciodată mingea cu racheta. Până la urmă s-a întâmplat şi fericitul eveniment, ba chiar părea că am talent. După vreo 2 ore de alergat după minge câţiva dintre cei mai experimentaţi au primit acceptul să se mai antreneze la peretele de ciment din Regie. Citeşte tot articolul
Acum mulţi-mulţi ani au pus o cabină telefonică în staţia de autobuz de lângă blocul în care locuiesc. Habar n-am câţi ani au trecut de atunci, dar ştiu sigur că acum 10 ani cabina era acolo de ceva timp. Le ştiţi, cabinele alea albastre cu telefoane portocalii. În 10-12 ani am văzut o singură dată pe cineva care vorbea la acel telefon public. Şi am trecut la toate orele posibile pe-acolo.
În ultimii 6-7 ani cabina respectivă a tot fost vandalizată. Mai întâi au fost scoase uşile, pe urmă a fost scos receptorul, au fost tăiate firele şi la un moment dat a dispărut şi telefonul. A rămas cabina dărăpănată pe lângă care s-au făcut asfaltări, s-au montat garduri, s-au schimbat primari şi borduri. Un fel de arc de cerc peste timp. Până când, azi, cabina a dispărut. Ori s-a prins cineva de la primărie că nu mai e nevoie de ea, ori au furat-o şi pe-aia. A rămas în urmă doar o gaură în asfalt.
Am făcut informatică şi prin şcoala generală, şi prin liceu, puţin şi în facultate. Niciodată n-am trecut de Word, Excel şi parcă puţin Powerpoint. În generală se juca CS la orele de informatică, asta când se făceau ore de informatică, în liceu se stătea pe IRC. În facultate m-am dus direct la restanţă, că profesorul cerea prezenţă 80% dar am văzut cursurile şi m-am felicitat că n-am ajuns.
Decât să ne prefacem că predăm Office, cred că la orele de informatică ar fi foarte util să învăţăm chestii de bază în folosirea unui calculator: cum să ne organizăm eficient folderele, cum să identificăm nişte formate simple ale fişierelor, cum să nu instalăm toate prostiile de toolbaruri. Sunt nişte lucruri elementare peste care multă lume a sărit şi pe care cu greu le mai acumulezi ulterior. Educaţia privind datele personale de pe dispozitivele digitale devine din ce în ce mai importantă.
Asta apropo de oamenii care se mirau acum câteva zile că am găsit nişte fişiere work-related din 2007. Pur şi simplu le-am organizat într-un fel, am păstrat aceeaşi organizare peste ani şi acum îmi e foarte uşor să găsesc lucruri.
Dacă să aleg cele 3 favorite personale din semifinala Electrolux Design Lab 2013 a fost dificil, să rămân cu un singur favorit e aproape imposibil. Interesantă e şi bucătăria 2D, îmi place foarte mult şi peretele care respiră. Prima nu ştiu cât de fezabilă e, a doua pare mult mai aproape de „producţie” dar cred că va fi foarte scumpă. Aşa că am ales o idee mişto pe care sper să o şi văd implementată în următorii 10 ani.
Sper ca anul acesta proiectul Atem să câştige, sau măcar să aibă un loc pe podium. Fereastra asta cu membrană inteligentă ar putea aduce o grămadă de beneficii. Eu sunt fan al încăperilor cu lumină difuză, mai ales în timpul unei zile foarte însorite. Şi o bună perioadă de timp am fost trezit de o rază de lumină care îmi pica fix pe ochi în fiecare dimineaţă. Aşa că proiectul Atem e mai mult decât binevenit. Citeşte tot articolul
Să ne întoarcem puţin în timp.
În caz că nu vă mai amintiţi, primele cartele prepaid cu oferte mişto au fost Connex GO (ce-i al tău e al tău) şi Kamarad. Cea din urmă fiind şi prima încercare de sub-brand care să nu fie neapărat asociat cu operatorul. Cartela Connex GO avea nişte tarife care în ziua de azi pot părea astronomice: vreo 60 de cenţi pe minut. Kamarad avea o ofertă foarte bună de 15 cenţi pe minut cu un număr preferat. Tot la una dintre cartelele Connex ţin minte că îţi dădeau credit pe măsură ce acumulai minute primite. La 200 de minute (parcă) primeai un dolar credit. Citeşte tot articolul
Până acum vreun an mă împrieteneam cu diverşi curieri doar de sărbători. Nu de alta, dar ne vedeam atât de des în perioada aia încât n-aveam cum să-i mai consider străini. Veneau cu tot felul de mici chestii trimise de la agenţii din partea diverselor branduri. O agendă, un pix, o felicitare, un bax de chipsuri, o măslină, o atenţie. Pe urmă a fost perioada ambuscadelor haioase cu lăutari, trubaduri, agenţi secreţi, clovni şi o grămadă de alte personaje venite să-ţi aducă chestii. S-a fumat şi aia, chiar dacă am văzut că s-a mai făcut recent cu ceva scafandru şi nişte cântăcioşi.
Ok, e simpatic prima oară, e simpatic şi a doua oară, chiar şi a 42-a oară. Te simţi special pentru că tu primeşti chestii şi ceilalţi oameni din jur nu primesc. Ai la uşă o bere înainte să se lanseze, ai ocazia să testezi nişte brânzeturi bune pe care ajungi mai apoi să le consumi constant, mai primeşti şi câte un cadou util pe care probabil că nu te-ai fi gândit să dai banii. Doar că de la un punct încolo activările de acest gen devin obositoare. Se fac mult prea multe, toată lumea vrea să-ţi trimită ceva, toată lumea vrea să-ţi capteze atenţia cu o idee simpatică.
De fapt, toată lumea joacă la loteria earned media. Hai să trimitem o chestie de 30-40-50 de lei către 50 de bloggeri şi vedem ce iese. E o abordare bună când ai un astfel de colet în fiecare lună, îşi pierde din eficienţă când ai 10-15 pacheţele lunar. E ca şi cum ai vrea să faci un film numai din cascadorii. Că practic despre asta e vorba, despre nişte PR stunts la un nivel mai mic (trimitem ceva spectaculos, dăm omul pe spate, sigur o să scrie ceva). Numai că într-un film mai trebuie să bagi şi scene de dragoste, să pui şi puţin umor, şi nişte peisaje, nu merge doar cu cascadorii.
Weekendul trecut o serie de bloggeri au plecat într-o campanie-experiment powered by Pepsi. Fetele au plecat la munte, băieţii au plecat la mare, fiecare echipă cu un portbagaj plin de Pepsi. Ideea era să demonstreze că se poate obţine orice cu o doză de suc. Simpatic concept şi cu un potenţial foarte mare de expunere. N-aveau voie să folosească bani, totul trebuia obţinut la schimb: cazare, mâncare, bere etc. Au avut doar bani de benzină din câte am înţeles.
Mi-a plăcut cum au fost aleşi bloggerii, cel puţin băieţii chiar se potrivesc cu conceptul ăsta de aventură urbană. Fetele parcă au fost mai cuminţi.
Nu mi-a plăcut blogul dedicat campaniei, e doar o temă default cu un header customizat, pare trântit în grabă. O customizare minimă se face în câteva zile şi nici nu costă foarte mult dar contează extrem de mult. Citeşte tot articolul
