Casual stuff

Traforaj

question_answer1 comentariu
IN Casual stuff

traforaj

Am primit zilele trecute invitaţia de mai sus şi mi-am adus aminte de orele de traforaj. Erau orele alea de „Lucru manual” sau de „Educaţie tehnologică” în care băieţii mergeau într-un laborator plin de menghine şi alte scule şi tăiau nişte lemne în timp ce fetele mergeau în altă clasă şi coseau. Cele mai inutile şi traumatizante ore din şcoala generală.

Dacă nu ai plăcerea de a lucra cu scule şi nu te învaţă taică-tu, degeaba există în programa şcolară. Nu e obligatoriu să ştie toţi bărbaţii din ţara asta să taie lemne cu un fierăstrău.

Cel mai nasol a fost prin clasa a 7-a, când s-a îmbolnăvit proful de „Tehno” şi i-au băgat şi pe băieţi la clasa de cusut. Horror! Şi nici n-am rămas cu mare lucru după orele respective.

IN Casual stuff

Pe bune că mă apuc să fac un serial.

La o întâlnire pe care am avut-o acum ceva timp, s-a pus următoarea problemă: cum le aratam companiilor care sunt impostorii în Social Media şi care sunt oamenii care au ceva habar în domeniul ăsta? Una dintre soluţii e să aştepţi să se cearnă lucrurile. Soluţia mai rapidă şi mai urâtă e să arăţi cu degetul direct personajele în cauză sperând că o să audă destui oameni. E mai urâtă varianta „b” pentru că atragi antipatii şi lumea te ia drept scandalagiu. Citeşte tot articolul

Gând pentru 2013

question_answer0
IN Casual stuff

„Fii atent, dar nu pleca urechea chiar la toată lumea.”

În contextul actual mi s-a părut cel mai valoros sfat pe care l-am auzit în ultima vreme.

IN Casual stuff

Eveniment ce a trecut neobservat în „societatea civilă” şi a fost superficial menţionat în presa din România: pe noua platformă de bloguri „Adevărul” apare un articol în care efectele Holocaustului din România sunt minimalizate (Şi evreii greşesc, nu-i aşa? de Mihai Tociu).

După câteva zile, articolul respectiv este şters (doar de pe site, Google cache încă îl păstrează) şi apare pe Adevărul.ro o „precizare”. Se fac trimiteri către o lege, autorul îşi exprimă regretul faţă de o astfel de măsura, viaţa îşi urmează cursul firesc.
Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

La Şcoala Centrală, pentru că e un liceu de prestigiu şi cu multe conexiuni în afară, veneau foarte des oameni de pe la universităţi importante de prin Franţa, Belgia sau Marea Britanie. Alteori pur şi simplu aveau loc acţiuni cu oaspeţi distinşi la care era nevoie să asiste nişte tineri liceeni corespunzători (aşa am avut norocul să-l cunosc pe Octavian Paler, de exemplu).

În situaţiile în care aceşti tineri liceeni nu erau de găsit, de cele mai multe ori eram chemaţi noi. Şefa catedrei de limbă engleză ne învoia de la toate orele posibile pentru tot soiul de întâlniri spunându-ne: „băieţi, am nevoie de cineva care simulează bine inteligenţa, haideţi cu mine”. Într-un mod mai frumos s-ar putea spune că era nevoie de nişte tineri prezentabili, care ştiau să poarte o conversaţie în engleză şi franceză şi care aveau prezenţă de spirit.

Nu mi-am dat seama atunci cât de important e să ai aceste calităţi, să poţi lăsa o impresie bună, am descoperit mult mai târziu cum merg lucrurile. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Să zicem că ai găsit un job mişto, ai trecut prin tot procesul, ai ajuns la ofertă. Sau ţi-a făcut-o direct angajatorul. Cum procedezi mai departe? Pentru că lumea din jurul meu îşi tot schimbă locul de muncă, am observat o chestie interesantă. Nimeni nu se interesează pe bune despre angajator.

Toată lumea întreabă cunoscuţii cum e la locul X de muncă, nimeni nu pune accent pe chestiile nasoale. Dacă vrei să le afli, primul pas e să întrebi foştii angajaţi care sunt chestiile nasoale. „E bine”, „e mult de muncă” sunt nişte răspunsuri standard, pe care le dă toată lumea. Dar tu trebuie să ştii dacă viitorul angajator întârzie cu plata salariului, dacă angajaţii lucrează weekend de weekend, dacă se stă peste program până la 9 pentru că aşa stau toţi. Probleme adevărate pe care un fost angajat le ştie.

Dacă lucrezi în zona de comunicare sau online, e destul de simplu să găseşti printre cunoscuţi o persoană care a trecut prin agenţia respectivă (e o migraţie a forţei de muncă fantastică în domeniul ăsta). Dacă e vorba de un alt domeniu în care ai mai activat, e foarte posibil să ai pe cineva care să ştie pe cineva printre foştii colegi (poate ajută o căutare pe LinkedIn).

Pe lângă asta, ar trebui să dea de gândit şi ştiri care anunţă pierderea unor clienţi importanţi, plecarea multor oameni din companie şamd.

Lectură suplimentară: 1, 2, 3.

IN Casual stuff

S-a întâmplat de mai multe ori în ultimele săptămâni, cu vreo 3 prieteni diferiţi:

– Vii la fotbal?
– Unde?
– Afară, pe sintetic.
– Sunt -2 grade afară.
– Aşa, şi? Când eram mici ieşeam indiferent de vreme! Jucam şi la -10 grade!
– Când eram mici jucam în bocanci, cu geci, fular, căciulă, mănuşi, 2 pulovere şi 2 perechi de pantaloni pe noi… Acum nu pot să ies aşa la fotbal că n-am cum să alerg.
– Bineeeeee mă, lasă că ne distrăm şi fără tine.

După vreo 2 zile

– Şi, ce faci?
– Am răcit 🙁 Cred că m-am molipsit de la cineva…
– La fotbal a fost mişto?
– Da, păcat că n-ai venit!

IN Casual stuff

dunkin_donuts

(şi nici n-o să avem prea curând)

Aseară mi-a amintit Andra de gogoşile de la Dunkin’ Donuts. Mânat de o poftă nebună, am început să caut informaţii despre Dunkin’ Donuts şi şansele ca brandul să revină în România. Pe la mijlocul anilor ’90 ţin minte că gogoşile americane veniseră în Bucureşti şi vedeam magazinul lor de pe Calea Moşilor (aproape de Bucur Obor) de câte ori mergeam la bunici. De vreo 2 ori s-au şi înduplecat ai mei să intrăm şi mi-au luat câteva, deşi ţin minte că erau scumpe. Am înţeles că a mai existat un magazin şi la Piaţa Unirii, dar după câţiva ani Dunkin’ Donuts a dispărut de tot de pe piaţă.

La ieşirea de pe piaţă a celor de la Burger King am citit un articol despre francizele americane care le-ar putea lua locul, printre cele menţionate numărându-se Taco Bell şi Dunkin’ Donuts. Din păcate, nu cred că sunt şanse prea mari, mai ales după ce am citit câte ceva despre costurile de franciză pentru gogoşerie. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Documentate, unele lungi, cu subiecte plictisitoare:

Vlad Dulea a scris despre Hot-dog-ul care a schimbat soarta celui de-al doilea război mondial – un articol documentat pornit de la o banală vizionare de film.

Marius Matache a scris despre Paşii de care să ţii cont când vrei să scoţi un album.

Dojo are o părere extrem de echilibrată despre discuţiile din ultimele zile: Să ne iertaţi că visăm la bărbatul ideal.

Ruxa a scris despre interviul dat de Ducu Darie în revista Beau Monde: Ducu Darie: Teatrul, o magie cu dublu sens.

IN Casual stuff

Salut, sunt Alex şi locuiesc cu părinţii.

Mare scandal azi la apariţia acestui post ce discreditează tinerii peste 25 de ani care încă locuiesc cu mamele lor. Cum mă apropii vertiginos de vârsta respectivă, m-am simţit puţin vizat. Dar mi-a trecut repede şi mi-am amintit că realitatea e alta.

Majoritatea colegilor mei de generaţie (colegi de generală sau de liceu) locuiesc cu părinţii. Sunt vreo 2-3 tipe care s-au căsătorit (şi presupun că s-au mutat), un tip care a primit cadou o casă şi cam atât. Asta în condiţiile în care am absolvit un liceu „de fiţe” şi nici în şcoala generală nu aveam prea mulţi colegi amărâţi.

Situaţia stă altfel cu colegii de facultate pentru că majoritatea sunt din provincie. Aşa că toţi au fost nevoiţi să-şi găsească apartamente în chirie. Citeşte tot articolul

Meniu