Abonează-te la newsletterul Maison Créative ca să afli ce evenimente ți-am pregătit

Casual stuff

Şi piaţa se tot contracta

question_answer0
IN Casual stuff

În 2012 oamenii de business din România au învăţat o nouă expresie: a se contracta. Acum piaţa dintr-un anumit domeniu nu mai scade, ci se contractează. Nu dă bine să vorbeşti de scăderi, celălalt termen pare mult mai lejer.

Numai că dicţionarul zice altceva:

CONTRACTÁ, contractez, vb. I. I. Tranz. 1. A încheia un contract. 2. A lua asupra sa o obligație, a se îndatora la… ◊ Expr. A contracta o datorie = a face o datorie, a se împrumuta. 3. A se molipsi de…, a se îmbolnăvi de…, a lua o boală… II.1. Tranz. și refl. A(se) strânge, a (se) zgârci. 2. Refl. (Despre corpuri) A-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. – Din fr. contracter, lat. contractare.

Deci despre corpuri poţi spune că se contractă. Nu e ceva abstract, nu e valabil pentru economie, nu e un termen de business.

Doar că atunci când spui că piaţa scade înseamnă lucruri nasoale, înseamnă că cineva pierde bani, concedieri, maşini mai ieftine, rate neplătite etc. Când zici că piaţa „se contractă” vrei să dai senzaţia că lucrurile sunt sub control şi că fiecare trebuie să mai strângă cureaua puţin. Dar nu e aşa.

N-o să fim mai buni de la 1 ianuarie

question_answer8 comentarii
IN Casual stuff

Rezoluţiile, obiectivele şi toate poveştile alea pe care ni se spunem la început de an despre cum vom fi mai buni sunt baliverne. N-o să devii mai bun peste noapte (ce diferenţă majoră e între 31 decembrie şi 1 ianuarie?), aşa cum nici n-o să slăbeşti 20 de kg, n-o să-ţi găseşti jumătatea în vreo sală de cinema în prima zi a anului şi nici n-o să avansezi dacă munceşti mai mult în ianuarie.

Schimbările se produc în timp şi stabilirea unor obiective la început de an nu face decât să pună presiune. Trece anul şi n-ai slăbit cât trebuia, n-ai găsit femeia vieţii tale, n-ai avansat deloc în carieră. Martie, Paştele, vacanţa de vară, septembrie, ce faceţi de revelion şi gata. S-a dus altul.

Ce poţi să faci e să-ţi propui lucruri începând cu 17 martie. Sau cu 21 iulie. Şi mai apoi chiar să faci paşii ăia mici de care e nevoie.

And now, the end is near

question_answer0
IN Casual stuff

Destul de greu an. Mai ales pe ultimul sfert, când s-a adunat oboseala şi am început să scad ritmul. Plin de călătorii a fost 2012, în 2013 sper să-mi aleg mai cu atenţie drumeţiile. Nu că nu m-aş fi simţit bine pe unde am fost, dar în anul care a trecut am învăţat că se vor bea multe sticle cu vin pe lumea asta fără să fiu eu prezent.

În zilele care urmează o să revin cu mai multe despre 2012, inclusiv reclamele favorite şi retrospectiva foto.

Vă doresc să fiţi iubiţi în 2013 şi să aveţi chef de muncă. Mult. Va fi nevoie. Citeşte tot articolul

Trenduri şi oameni

question_answer0
IN Casual stuff

Ca la fiecare sfârşit de an avem o mulţime de articole şi prezentări cu trenduri pentru anul următor. Pentru că am întâlnit câţiva oameni total disperaţi după aceste informaţii, simt nevoia să reamintesc poporului că aceste trenduri (în orice domeniu) sunt, de fapt, o elaborare a sintagmei „bă, eu cred că„.

Pentru că societatea e alcătuită din oameni plus alte variabile, rezultă un număr infinit de posibilităţi din care cei mai pricepuţi aleg câteva şi le numesc trenduri. Pentru amuzament şi deconectare sunt excelente.

De ce se mai joacă la TNB?

question_answer0
IN Casual stuff

Săptămâna trecută am ajuns la TNB după o pauză extrem de lungă. Mi-e destul de greu să prind bilete la spectacolele de acolo şi aştept cu interes introducerea sistemului de rezervări online. Ştiam că se renovează de ceva timp şi m-am mirat foarte tare când am aflat că încă se joacă spectacole acolo, în condiţiile în care faţada e într-un mare şantier. Am presupus că au găsit o metodă prin care să facă lucrurile pe rând, să păstreze interiorul intact o vreme.

Dar de fapt e jale. Moloz, pereţi de rigips, şantier în toată regula. Ca să nu mai spun că sala mare a Naţionalului oricum arată jalnic. Pentru că am prins bilete tocmai sus, la cucurigu, la balcon, am avut o privire de ansamblu a dezastrului. Îngrozitor, incomod, jerpelit. Sala Mare de la Naţional îţi dă senzaţia de teatru polonez în timpul celui de-al doilea război mondial. Cel puţin aşa îmi imaginez că trebuie să fi arătat.

Încă nu-mi dau seama de ce se mai joacă acolo, de ce nu s-a găsit o sală liberă pentru câteva reprezentaţii pe lună sau o redistribuire a pieselor (cu decor minimal) în alte teatre bucureştene. Citeşte tot articolul

Nicio şansă pentru presa din România

question_answer0
IN Casual stuff

adevarul_septembrie

Am dat peste NewsKeeper, un site care a apărut acum ceva timp şi care indexează o grămadă de articole din presă. Am aruncat un ochi peste statistici şi mi-am adus aminte de ce nu mai are nicio şansă jurnalismul din România: pentru că sunt mult prea multe articole la kilogram.

Din graficul de mai sus reiese că domnul Răzvan Cârcu – redactor la Adevărul – a scris, în medie, 12.4 articole pe zi în luna septembrie. Asta plecând de la premisa că n-a avut nicio zi liberă în acest interval. Dacă împărţim la 20 de zile lucrătoare, avem aproape 20 de articole scrise pe zi. Cum să nu produci numai tâmpenii, numai „VEZI AICI!” dacă ai astfel de norme? Şi din cele 7850 de articole apărute în Adevărul, cele mai multe sunt scrise de autori care au peste 100 de articole pe lună.

Nu-mi dau seama de ce trebuie să aibă toată lumea toate ştirile posibile. Şi nu înţeleg cine citeşte măcar 10% din cele 260 de ştiri apărute zilnic pe Adevărul. Situaţia nu e mai roz nici la celelalte ziare online, dar Adevărul sunt campioni.

Un colind

question_answer0
IN Casual stuff

Probabil unul dintre cele mai mişto colinde româneşti (din epoca modernă). Şi o altă variantă aici. Era 1997!

Fotbal fără istorie

question_answer3 comentarii
IN Casual stuff

În timp ce Rapid şi Dinamo se duc la fund (iar Timişoara şi Craiova sunt deja o amintire), bogaţii din România aleg tot felul de echipe de mâna a doua pentru a investi. Ioan Niculae si Walter sunt doar două exemple, la care mai putem adăuga şi numele lui Bucşaru.

Şi asta pentru că echipele cu tradiţie din România sunt scumpe şi greu de manageriat. La pachet cu palmaresul şi jucătorii de valoare vin fostele glorii care comentează non-stop şi suporterii care pun o presiune suplimentară. Chiar dacă cei din urmă pot deveni o sursă importantă de venit, patronii români preferă să renunţe la această metodă de monetizare şi să-şi satisfacă micul capriciu cu investiţii proprii şi, eventual, pe banii din televizări plus ceva vânzări de jucători.

Problema e că în ritmul ăsta o să avem tot mai multe echipe lipsite de identitate, cum e Astra Giurgiu şi cum era să se transforme şi U Cluj dacă o mână de oameni nu se revoltau. Vom avea numai echipe create din nimic, cum e CFRul, fără niciun fel de istorie, fără derby-uri de tradiţie, fără rivalităţi. Deşi nu credeam că poate merge mai jos, fotbalul românesc a ajuns la un nou punct critic.

Noi nu avem

question_answer6 comentarii
IN Casual stuff

Deunăzi am nimerit să citesc o lamentare românească ieşită din tastele unei domnişoare ce studiază în străinătate pentru un viitor mai bun. Pe principiul „să ni se dea„, textul constată că pentru vestici Londra şi Parisul sunt foarte aproape, că acolo se circulă civilizat şi că străinii îşi permit să călătorească. Ce chestie, blestemul fatalismului din Mioriţa se transpune până şi în migraţia sezonieră a populaţiei.

Ce nu e foarte clar pentru cei 5000 şi ceva de inşi care au dat share articolului cu pricina e că societatea capitalistă nu prevede ca toată lumea să aibă bani de excursii prin străinătate. Dăm la o parte sărăcia, comunismul, problemele pe care le are democraţia asta post-decembristă şi ne concentrăm pe muncă. În acest context ştiu o grămadă de oameni care au muncit de-au rupt şi şi-au permis toate excursiile pe care le au vesticii. Fac parte din pătura mijlocie a acestei ţări, una extrem de fragilă, şi au sacrificat o parte din educaţia copiilor lor pentru a face bani. Ştiu, nu e normal să-ţi pui la bătaie sănătatea ca să ai ce ăia (care nu sunt mai deştepţi decât noi) au by default. Dar nu e normal nici să te alerge leul şi să n-ai apă – şi cu toate astea… Citeşte tot articolul

Câteva probleme cu parcarea de la Universitate

question_answer4 comentarii
IN Casual stuff

parcare_universitate

Fotograf oficial – Pyuric

Îmi plac parcările subterane, le folosesc de câte ori am ocazia şi eram destul de entuziasmat în privinţa parcării de la Universitate. Am aşteptat-o mai ceva ca pe ziua de Crăciun. După câteva săptămâni de la deschidere, timp în care am folosit-o de câteva ori, am identificat nişte probleme:

1. Indicatorul Liber/Ocupat nu funcţionează corect. Vineri seară, nebunie cu târgul de Crăciun, am vrut să parchez acolo – pe indicatorul de lângă CinemaPro scria Ocupat. Am mers mai departe cu gândul că parchez la Inter, alţii s-au băgat. La următoarea intrare, cea de la SpringTime, am văzut vreo 2 băieţi care au intrat fără să ţină cont de indicator. M-am luat şi eu după ei, cu gândul că ies pe partea cealaltă în cel mai rău caz şi îmi văd de drum. Surpriză! Când am ajuns jos, pe panou erau notate 100 de locuri la -3, vreo 20 la -2 şi vreo 8 la -1. Adică parcarea era ocupată, dar avea 130 de locuri libere din 400. Mişto.

2. Taxarea e setată aiurea. Am intrat într-o seară, pe la 6. Teoretic tariful e 2,5 lei pe oră şi 1 leu/h după orele 20:00 şi în weekend (tot în weekend primele 2 ore sunt gratuite dacă nu mă înşel). Am stat până la 10, 4 ore adică. Teoretic trebuia să plătesc 2,5+2,5+1+1=7 lei. Doar că am plătit 10 lei, tarif întreg pentru cele 4 ore, adică mi-a luat tariful de zi doar pentru că am parcat acolo ziua. Dacă aş fi venit la 9 seara şi aş fi stat 48 de ore mă costa 48 de lei -adică 1 leu pe oră, pe tariful de noapte?

3. Automatul care acţionează bariera e după colţ. Adică în loc să-i găsească un loc perpendicular pe ieşire, automatul e undeva după un colţ. Problema e că maşinile trebuie să meargă acolo, să-şi lase cartela şi să ia o curbă perfectă dacă nu vor să-şi lovească jantele de o bordură de ciment care are un colţ ieşit prea mult în afară. Deja era ciobit la greu, semn că toată lumea se loveşte de el (o să revin cu poză cu prima ocazie):

Şi astea sunt doar câteva dintre probleme, există şi altele. Eu prefer în continuare parcarea de la Inter, chiar dacă uneori e mai departe. Sper să se rezolve culoarul de legătură cu staţia de metrou şi atunci va fi mai bine. Tudor Galoş e ceva mai optimist.

Sociale

Dă-mi un ecler!

Cumpără de pe eMAG cu acest link

Descarcă gratuit eBook-ul

ebook Digital Recap 2022
Hoi.La.Minut

Pe scurt:

Statistici TopBlog

Clasament TopBlog
Meniu