2008, 2009, 2010, 2011. Cele mai sugestive fotografii făcute cu telefonul anul trecut. Ca o tendinţă destul de nesănătoasă, am căzut şi eu în patima fotografiatului. Oricum, se vede foarte clar cât de mult s-a îndreptat atenţia tuturor către contentul foto, mai ales în ultimii 2 ani.
Ianuarie
Prima zăpadă serioasă şi prima repriză de lopătat. Tot atunci am fost să #dămzăpada. Citeşte tot articolul
Acum câţiva ani mi-am propus să nu mă mai prindă niciodată Anul Nou în Bucureşti, aproape orice alternativă fiind mai bună decât o paranghelie de final de an în capitală. N-am reuşit să mă ţin de promisiune, aşa că anul ăsta (sau anul trecut, cum vreţi să-i spuneţi) mi-am amintit cât de mişto e Revelionul în Bucureşti.
Dacă nu vrei să îngheţi la -5 grade în vreo piaţă, variante sunt: într-un restaurant, la club sau la cineva acasă. Dacă alegi restaurantul vei avea parte de compania multor burtoşi plictisiţi cu neveste care tocmai şi-au făcut permanent în cap şi care aşteaptă miezul nopţii doar pentru a gusta friptura. La club îţi iei porţia binemeritată de fum (de data asta înnobilat cu fum de trabuc, pentru că se găseşte un necunoscător care să epateze) şi sandvişuri cu salam de Sibiu şi caşcaval. Citeşte tot articolul
În 2012 oamenii de business din România au învăţat o nouă expresie: a se contracta. Acum piaţa dintr-un anumit domeniu nu mai scade, ci se contractează. Nu dă bine să vorbeşti de scăderi, celălalt termen pare mult mai lejer.
Numai că dicţionarul zice altceva:
CONTRACTÁ, contractez, vb. I. I. Tranz. 1. A încheia un contract. 2. A lua asupra sa o obligație, a se îndatora la… ◊ Expr. A contracta o datorie = a face o datorie, a se împrumuta. 3. A se molipsi de…, a se îmbolnăvi de…, a lua o boală… II.1. Tranz. și refl. A(se) strânge, a (se) zgârci. 2. Refl. (Despre corpuri) A-și micșora dimensiunile în urma unui proces fizic sau tehnologic. – Din fr. contracter, lat. contractare.
Deci despre corpuri poţi spune că se contractă. Nu e ceva abstract, nu e valabil pentru economie, nu e un termen de business.
Doar că atunci când spui că piaţa scade înseamnă lucruri nasoale, înseamnă că cineva pierde bani, concedieri, maşini mai ieftine, rate neplătite etc. Când zici că piaţa „se contractă” vrei să dai senzaţia că lucrurile sunt sub control şi că fiecare trebuie să mai strângă cureaua puţin. Dar nu e aşa.
Rezoluţiile, obiectivele şi toate poveştile alea pe care ni se spunem la început de an despre cum vom fi mai buni sunt baliverne. N-o să devii mai bun peste noapte (ce diferenţă majoră e între 31 decembrie şi 1 ianuarie?), aşa cum nici n-o să slăbeşti 20 de kg, n-o să-ţi găseşti jumătatea în vreo sală de cinema în prima zi a anului şi nici n-o să avansezi dacă munceşti mai mult în ianuarie.
Schimbările se produc în timp şi stabilirea unor obiective la început de an nu face decât să pună presiune. Trece anul şi n-ai slăbit cât trebuia, n-ai găsit femeia vieţii tale, n-ai avansat deloc în carieră. Martie, Paştele, vacanţa de vară, septembrie, ce faceţi de revelion şi gata. S-a dus altul.
Ce poţi să faci e să-ţi propui lucruri începând cu 17 martie. Sau cu 21 iulie. Şi mai apoi chiar să faci paşii ăia mici de care e nevoie.
Destul de greu an. Mai ales pe ultimul sfert, când s-a adunat oboseala şi am început să scad ritmul. Plin de călătorii a fost 2012, în 2013 sper să-mi aleg mai cu atenţie drumeţiile. Nu că nu m-aş fi simţit bine pe unde am fost, dar în anul care a trecut am învăţat că se vor bea multe sticle cu vin pe lumea asta fără să fiu eu prezent.
În zilele care urmează o să revin cu mai multe despre 2012, inclusiv reclamele favorite şi retrospectiva foto.
Vă doresc să fiţi iubiţi în 2013 şi să aveţi chef de muncă. Mult. Va fi nevoie. Citeşte tot articolul
Ca la fiecare sfârşit de an avem o mulţime de articole şi prezentări cu trenduri pentru anul următor. Pentru că am întâlnit câţiva oameni total disperaţi după aceste informaţii, simt nevoia să reamintesc poporului că aceste trenduri (în orice domeniu) sunt, de fapt, o elaborare a sintagmei „bă, eu cred că„.
Pentru că societatea e alcătuită din oameni plus alte variabile, rezultă un număr infinit de posibilităţi din care cei mai pricepuţi aleg câteva şi le numesc trenduri. Pentru amuzament şi deconectare sunt excelente.
Săptămâna trecută am ajuns la TNB după o pauză extrem de lungă. Mi-e destul de greu să prind bilete la spectacolele de acolo şi aştept cu interes introducerea sistemului de rezervări online. Ştiam că se renovează de ceva timp şi m-am mirat foarte tare când am aflat că încă se joacă spectacole acolo, în condiţiile în care faţada e într-un mare şantier. Am presupus că au găsit o metodă prin care să facă lucrurile pe rând, să păstreze interiorul intact o vreme.
Dar de fapt e jale. Moloz, pereţi de rigips, şantier în toată regula. Ca să nu mai spun că sala mare a Naţionalului oricum arată jalnic. Pentru că am prins bilete tocmai sus, la cucurigu, la balcon, am avut o privire de ansamblu a dezastrului. Îngrozitor, incomod, jerpelit. Sala Mare de la Naţional îţi dă senzaţia de teatru polonez în timpul celui de-al doilea război mondial. Cel puţin aşa îmi imaginez că trebuie să fi arătat.
Încă nu-mi dau seama de ce se mai joacă acolo, de ce nu s-a găsit o sală liberă pentru câteva reprezentaţii pe lună sau o redistribuire a pieselor (cu decor minimal) în alte teatre bucureştene. Citeşte tot articolul
Am dat peste NewsKeeper, un site care a apărut acum ceva timp şi care indexează o grămadă de articole din presă. Am aruncat un ochi peste statistici şi mi-am adus aminte de ce nu mai are nicio şansă jurnalismul din România: pentru că sunt mult prea multe articole la kilogram.
Din graficul de mai sus reiese că domnul Răzvan Cârcu – redactor la Adevărul – a scris, în medie, 12.4 articole pe zi în luna septembrie. Asta plecând de la premisa că n-a avut nicio zi liberă în acest interval. Dacă împărţim la 20 de zile lucrătoare, avem aproape 20 de articole scrise pe zi. Cum să nu produci numai tâmpenii, numai „VEZI AICI!” dacă ai astfel de norme? Şi din cele 7850 de articole apărute în Adevărul, cele mai multe sunt scrise de autori care au peste 100 de articole pe lună.
Nu-mi dau seama de ce trebuie să aibă toată lumea toate ştirile posibile. Şi nu înţeleg cine citeşte măcar 10% din cele 260 de ştiri apărute zilnic pe Adevărul. Situaţia nu e mai roz nici la celelalte ziare online, dar Adevărul sunt campioni.
Probabil unul dintre cele mai mişto colinde româneşti (din epoca modernă). Şi o altă variantă aici. Era 1997!
În timp ce Rapid şi Dinamo se duc la fund (iar Timişoara şi Craiova sunt deja o amintire), bogaţii din România aleg tot felul de echipe de mâna a doua pentru a investi. Ioan Niculae si Walter sunt doar două exemple, la care mai putem adăuga şi numele lui Bucşaru.
Şi asta pentru că echipele cu tradiţie din România sunt scumpe şi greu de manageriat. La pachet cu palmaresul şi jucătorii de valoare vin fostele glorii care comentează non-stop şi suporterii care pun o presiune suplimentară. Chiar dacă cei din urmă pot deveni o sursă importantă de venit, patronii români preferă să renunţe la această metodă de monetizare şi să-şi satisfacă micul capriciu cu investiţii proprii şi, eventual, pe banii din televizări plus ceva vânzări de jucători.
Problema e că în ritmul ăsta o să avem tot mai multe echipe lipsite de identitate, cum e Astra Giurgiu şi cum era să se transforme şi U Cluj dacă o mână de oameni nu se revoltau. Vom avea numai echipe create din nimic, cum e CFRul, fără niciun fel de istorie, fără derby-uri de tradiţie, fără rivalităţi. Deşi nu credeam că poate merge mai jos, fotbalul românesc a ajuns la un nou punct critic.
