Casual stuff

Cred că cea mai importantă parte dintr-o campanie este followupul. Adică ce se întâmplă atunci când campania s-a terminat. Şi spun că e foarte important aspectul ăsta pentru că am observat o lipsă followup la campaniile desfăşurate în România. Iar campanii care să se lege între ele şi să fie incluse într-o strategie pe termen lung sunt şi mai puţine. Ce termen lung? Hic et nunc, frate!

Urmăresc de ceva timp ce se întâmplă cu campaniile după ce s-a terminat promovarea. În majoritatea cazurilor nimic. Nici măcar un redirect de la micro site către site-ul companiei, nici măcar o pagină de rezultate.

M-am bucurat când mi-a zis Ligia că a mers bine campania Unicef despre care am scris şi eu aici. M-am bucurat când am aflat că are rezultate bune şi că am contribuit şi eu într-un fel la asta. V-am zis, cred că e un privilegiu să pui umărul la acţiunile Unicef. Iar când mi-a mai zis şi că sunt printre cei 5 bloggeri care vor merge la acţiunea de followup alături de Hagi vizitându-i pe copiii care vor beneficia de ajutor în cadrul programului, am fost foarte încântat. Nu de faptul că ne facem poze cu Hagi, ci de asocierea cu nişte oameni din Champions League-ul bloggerilor – Cristina Bazavan, Bobby, Dan Dragomir. Bine, hai şi Chinezu 😛

Deci între 4 bloggeri, hop şi hoinaru, juniorul grupului. Sper doar să mă întorc cu o poveste interesantă de acolo. Atât 🙂

PS: Felicitări Ligia, chiar dacă nu sunteţi incluşi pe listele de specialitate, a fost o campanie destul de ok desfăşurată pe bloguri. Zic eu, în calitate de nespecialist ;))

Trei iezi cucuieţi
Uşa mamei descuieţi !

Înlocuiţi „iezi” cu vizitatori unici şi până mă întorc să nu daţi drumul nimănui. Astăzi fac unul dintre lucrurile care nu-mi plac de nicio culoare: testez maşini. Eu de obicei nu merg nici la saloane auto şi nu mă uit la Top Gear pentru că îmi fac sânge rău. După ce vezi maşini frumoase parcă e mai greu să-ţi iei gândul de la ele şi să te întorci la maşina ta. Plus că Hoimobilu ar simţi imediat că e ceva în neregulă.

Nici măcar maşinile colegilor mei de liceu nu le-am condus. Şi aveam cam toate mărcile posibile, inclusiv BMW, Mercedes şi Audi. Fiecare cu maşina lui, femeile şi maşinile nu se dau. Bine, hai doar maşinile :)) Oricum, Hoimobilul n-a fost condus nimeni de când l-am luat. Abia dacă l-a mutat puţin Andreea, dar atât.

Sper că până acum v-aţi prins că vă fac o introducere lungă pentru că nu puteam să spun direct „băi eu mă duc să testez nişte variante ale noului Citroen C4 şi mă întorc în zilele următoare”. Era urât.

Dar în mare, asta e ideea.

Paranteză: de ceeee e atâta flash pe site-ul Citroen? Da, e mişto tot questul ăla dar se mişcă greu şi eu vreau doar să văd poze cu maşini şi ceva specificaţii tehnice.

Blogul ăsta a fost cel mai năpăstuit de soartă dintre toate siteurile şi blogurile pe care am pus eu mâna. Update-uri din când în când, pluginuri servite cu parcimonie, ba chiar şi o problemă cu un virus acum vreun an. Bucuros le-am dus pe toate şi mi-am văzut de treabă. Dar în ultima vreme a început lumea să mă întrebe de unici (vă mai dau din casă una tare – la un moment dat uitasem să pun codul de analytics în temă şi vreo 6 luni n-am avut statistici, aşa des verificam), de abonaţi şi alte cifre.

Codul de Analytics l-am pus până la urmă, dar cu abonaţii la feed pur şi simplu nu voiam să stau să fac redirecturi şi modificări prin surse. Să fie ei sănătoşi şi bucuroşi că mă citesc din feed, ce-mi trebuie să ştiu eu câţi sunt? Până când a venit domnişoara Corina Georgescu şi la o discuţie amicală mi-a zis că are ea un plugin deştept care face redirectul pe feedburner automat (plugin pe care eu nici nu m-am obosit să-l caut deşi bănuiam că există). Şi ca să fie completă operaţiunea de transport la botul calului, tot Corina mi-a dat pluginul şi mai avea puţin până să-mi ceară datele de eFTiPi ca să-l instaleze ea.

Prin urmare, mulţumită Corinei am acum o viziune clară şi completă asupra maselor de oameni care îmi citesc blogul, zecile de mii, milioanele. Sunt extaziat.

PS: Pluginul se cheamă FeedBurner FeedSmith, în caz că există doritori să-şi redirecteze feedul.

Astăzi a fost o zi de luni ca oricare alta. De fapt nu chiar ca oricare alta, deoarece pentru voi ceilalţi a fost marţi. Dar pentru mine a fost prima zi a săptămânii, aşa cum e de vreo 4 ani încoace.  Cred că eram în primul an de facultate când am descoperit lunea ca zi liberă. Şi m-am îndrăgostit pe loc. De-atunci nu i-am mai dat voie să plece. Trebuia să fie a mea pentru totdeauna.

Pentru că luni e zi de muncă pentru toată lumea, duminica oamenii sunt mai deprimaţi. Şi asta le strică jumătate din weekend. Numai gândul că trebuie să reiei lucrurile de unde le lăsaseşi vineri îţi dă fiori pe şira spinării. De când am renunţat să mai muncesc lunea, săptămânile se scurg mai uşor. Pentru că atunci când toată lumea e deprimată că s-a întors la birou, eu mai am o zi de weekend.

Ca să-mi permit luxul unui început lejer de săptămână, prefer să muncesc sâmbătă. Chiar şi duminică. N-am o problemă cu asta, mai ales că oricum sunt în faţa calculatorului şi în weekend. Orice sacrificiu e mic dacă stai să te gândeşti la senzaţia pe care ţi-o dă trezitul la 11, luni dimineaţă.

Prin muncă.

Citesc bloguri din 2006. Ulterior am început să şi scriu, ba chiar se fac curând 4 ani de când sunt pe .ro. Timpul m-a ajutat să devin pro. Nu zic de scris, pentru că acolo mai e loc de evoluat, zic de citit. În 5 ani de lecturat bloguri am reuşit să ajung proreader. Dacă există probloggeri, trebuie să existe şi proreaderi, nu?

Tot citind blog după blog, am devenit convins că ultimele 10 articole nu contează. De cele mai multe ori ajung pe bloguri noi când e vorba de articole pe care le promovează oamenii din jurul meu. Le ştiţi şi voi, articolele alea cu multe RTuri, zeci de Like-uri, reacţii peste reacţii. Alea care provoacă spike-uri de trafic şi vizibilitate pentru autor.

De obicei când ajungi la articol care îţi place mult, încerci să vezi dacă e doar o întâmplare sau tocmai ai dat peste o nouă minune. Din experienţa de proreader, am ajuns la concluzia că ultimele 10 articole nu contează. Că oamenii au perioade de inspiraţie în care reuşesc să scrie 1-2-5 articole bune la perioade scurte de timp, după care se întorc în anonimatul provocat de mediocritate.

Aşa că de cele mai multe ori e bine să iei la mână blogul respectiv şi să cauţi articolele proaste. În funcţie de cât de proaste sunt cele mai proaste articole, îţi poţi da seama cam cât de bine scrie bloggerul respectiv. Şi mă refer la articolele alea scrise la trecerea timpului. De exemplu ăsta, sau ăsta sau ăsta. Aşa că random browsing e de bază în cazurile astea.

Ca să nu mai spun că cel mai mult şi mai mult contează următoarele 10 articole.

Ştiu o grămadă de oameni care şi-au propus să intre la regim imediat după sărbători. Ce grămadă? Cete! Hoarde întregi! De parcă toţi am avea de făcut vizita medicală, ca fotbaliştii. Fiecare kilogram în plus e o amendă de 500 de euro din partea clubului.

Mergând pe acest principiu, Alina Cst ne-a invitat la o seară de regim la Casa Vernescu. O seară de regim spaniol mai exact. Şi pentru că mâncaserăm mult de sărbători, pentru că am pus ceva kilograme în plus (nu e cazul meu), am fost la o masă pregătită de maestrul bucătar Joseph Hadad.

În meniu doar chestii dietetice: vânat, fructe de mare, 15 feluri de salate, 20 de feluri de antreuri, fripturi peste fripuri… mâncare. Multă. Şi picantă.

Despre Casa Vernescu v-am mai spus că mă duce cu gândul la perioada interbelică. Dar de data asta chiar m-am simţit ca la cazinou mai ales cu nişte băbuţe mortale care veniseră să mănânce şi să danseze într-o pauză de ruletă.

În rest, toate bune: Casa Vernescu e tot acolo, Casino Palace are pagină pe Facebook (chiar, jucătorii oare dau like? ), am învăţat să ne îmbrăcăm frumos la un eveniment iar bloggeriţele arată foarte bine când sunt gătite.

Historia (o revistă care în print e un fel de glossy al revistelor de profil dar care online se descurcă destul de bine) publică un articol legat de primul atentat cu bombă din Senatul României.

Am stabilit deja că funcţionarii publici o duceau bine şi în perioada interbelică, aşa cum o duc şi acum. Ieri am descoperit încă o similitudine între perioada interbelică şi epoca în care trăim:

Victimele ar fi putut fi mai numeroase, dar din fericire, prezenţa senatorilor în sală era destul de scăzută la acea oră.

Pe noi de-asta nu ne atentează nimeni, că oricum nu sunt prea mulţi parlamentari pe acolo şi oricum, n-ar fi mare pierdere. Găsim alţii la fel de proşti foarte rapid.

*post sponsorizat de Makavelis

Tnx Răzvan

…că mi-am schimbat tema blogului.

După tema de Crăciun obişnuiesc de 3 ani încoace să pun o temă nouă. Anul ăsta am ales-o mai greu şi îmi propun ca până anul viitor să-mi fac o temă aşa cum vreau. Încă suspin puţin după Bueno, dar parcă o avea prea multă lume. Am adus pe tema asta nouă fontul meu interbelic-ish, ceva culori din tema veche şi cele mai importante categorii de pe blog.

Şi dacă tot eram la capitolul modificări, am făcut un update la pagina de About, am făcut curăţenie prin blogroll… de-astea lejere de 1 ianuarie.

Nici nu vă salut. Bună ziua.