Alex Cîrstea lucra la GSP, făcea parte din Echipa de fotbal a Bloggerilor şi era implicat în comunitatea online din Bucureşti până când s-a hotărât să plece să lucreze pe un vas de croazieră. Am urmărit experienţa lui, împărtăşită parţial pe blogul personal, iar acum, când s-a întors, i-am pus câteva întrebări la care mi-a răspuns în rândurile de mai jos.
La sfârşitul lunii mai participam la o vizită organizată în satul Făurei, jud. Constanţa, aproape de graniţa cu Bulgaria. Mergeam atunci alături de echipa UNICEF şi Gheorghe Hagi, ambasador al bunăvoinţei, ca urmare a campaniei „Viitorul începe la şcoală„.
La momentul respectiv Hagi reuşea să-i impresioneze pe toţi cei prezenţi acolo prin modestie şi implicare. A promis atunci că elevii din Făurei vor avea ocazia să meargă în vizită la Academia Gheorghe Hagi şi că vor putea juca fotbal alături de copiii de acolo într-un mediu potrivit sportului, nu cum joacă de obicei, pe uliţele prăfuite ale satului. Citeşte tot articolul
Cum a fost la Noaptea Bibliotecilor? Civilizat. Pentru prima oară după mulţi ani am simţit că suntem şi noi puţin europeni. Nu s-a întâmplat asta nici la Enescu, unde sună telefoanele şi lumea se plimbă în timpul spectacolelor, nu s-a întâmplat asta nici la Noaptea Institutelor Culturale, unde s-a călcat lumea pe picioare.
La Noaptea Bibliotecilor a fost aerisit. Cu excepţia Bibliotecii Naţionale, unde mai găseai câţiva gură-cască, celelalte biblioteci au reuşit să adune doar publicul interesat de carte. Iar la Biblioteca Naţională mulţimea venise probabil pentru Dan Puric. Am eliminat din start bibliotecile universităţilor din oraş, pentru că am avut destul timp la dispoziţie să le vizitez în timpul facultăţii. Mi s-ar fi părut o formă de diletantism să merg tocmai acum în locurile respective. Citeşte tot articolul
Foto: Comedie.ro
2004 Printr-o întâmplare ajungeam la o reprezentaţie Am să mă întorc bărbat, dedicată tineretului dintr-un partid oarecare, înainte de alegerile din acel an. Ştiu că băieţii îşi doreau foarte mult să joace spectacolul cât mai mult şi căutau constant noi oportunităţi. Se vorbea atunci despre un DVD, despre o nouă stagiune în care să fie prezent şi show-ul celor de la Vama Veche, despre costurile foarte mari de producţie.
Am fost profund marcat de spectacolul ăla, mai ales că ASMIB era albumul pe care l-am ascultat la nesfârşit în adolescenţă. Aia fusese revoluţia de catifea a adolescenţei mele. ASMIB a fost primul mare spectacol pe care l-am văzut la TNB. Prima producţie de amploare. Prima (şi singura) dată când l-am văzut pe Chirilă jucând. Şi am rămas cu o impresie atât de puternică încât am evitat să mai merg la o altă piesă în care juca. Citeşte tot articolul
Trebuie să fi fost o zi glorioasă pentru toţi pasionaţii cea în care revista Cutezătorii a anunţat primul concurs naţional de bandă desenată alături de Pif Gadget, concurs prezidat de Jose Cabrero Arnal însuşi. S-au primit 4100 de planşe, au fost acordate 230 de menţiuni, iar câştigător a fost Radu Marian, cel care avea să devină un cunoscut caricaturist român. Citeşte tot articolul
Vă spuneam săptămâna trecută că voi încerca să postez constant înregistrări de la TED Global 2011, conferinţa desfăşurată la Edinbrugh la mijlocul lunii iunie.
Iată un clip despre viruşi informatici, infracţiuni pe Internet şi cum ne putem proteja de aceste atacuri. Citeşte tot articolul
La mijlocul lunii iulie am fost invitat la TED Global Live from Edinbrugh, un eveniment organizat de Fundaţia Friends for Friends la Caffffe Creativa. N-am scris la momentul respectiv pe blog pentru că am aşteptat să apară clipurile. Mi s-ar fi părut inutil să vă povestesc frânturi din ceea ce am văzut şi să vă recomand anumiţi speakeri fără să vă pot da un link către cele mai interesante momente.
Încep astăzi seria de clipuri cu o prezentare a Josettei Sheeran, coordonatoarea Programului Alimentar Mondial desfăşurat de Naţiunile Unite. O prezentare despre foamete, sărăcie şi soluţii pentru combaterea acestora. Citeşte tot articolul
Românii nici nu merită servicii decente. Ne plângem mereu de lipsa de calitate a serviciilor fără să ne dăm seama că ne lipseşte calitatea umană. Nouă, ca popor. Ne lipsesc decenţa şi drămuirea, nu cunoaştem măsura. Uitaţi-vă la petrecerile româneşti. Toate sunt nişte mese monstruase la care se adună toţi prietenii şi duşmanii cu un singur scop: acela de a ghiftui invitatul (care capătă imaginea unui adversar), de a-l îmbuiba.
Toată seria de termeni specifici exprimă asta: de la bairam şi chiolhan până la chef şi chermesă, totul capătă în mintea viitorilor participanţi nişte dimensiuni fantasmagorice, cu cantităţi nesfârşite de alcool şi mâncare la discreţie. Nici n-ar avea cum altfel, dacă ne gândim la originea turcească a primilor trei termeni. Ultimul, „chermesă”, e un franţuzism prost folosit, vulgarizat prin utilizare, şi care nu se mai regăseşte lângă mult mai nobilul „banchet”.
Totuşi, termenul care descrie cel mai bine petrecerea românească este „paranghelie”. Cu o nuanţă uşor ridicolă şi o clară estimare a întinderii în timp şi spaţiu, paranghelia e cu siguranţă ceva pantagruelic. E, parcă, îmbinarea între petrecerea turcească şi cea grecească (de unde şi provine termenul) pe tărâm românesc. E petrecerea cu muzică tare într-un bloc de cartier până la 5 dimineaţa, e muzica lăutărească ascultată după ce s-au îmbătat toţi participanţii, e nunta la cort în faţa blocului.
Pus să se „lupte” cu un pahar de vin, românului i se permite orice. Sparge, înjură, îşi aduce aminte de datorii, se ceartă – pe moşteniri, pe religie, pe femei, pe principii. Mai mereu devine mărinimos, devine un protector al ospătarului. În beţia lui încearcă să-l facă să se simtă cât mai bine pe cel care furnizează lichidul magic, care îl ajută să ducă la capăt paranghelia.
Pleacă acasă pe 7 cărări, asta dacă nu apucă să se bată cu cineva, sau să facă scandal în vreun fel. Asta ar întregi sensul termenului paranghelie, după cum scrie Rodica Zafiu într-un articol din România literară. Problema intervine abia a doua zi când petrecăreţul român se trezeşte, evaluează pagubele şi concluzionează fericit: „ce să-i faci, ne-am simţit şi noi bine!„. Pentru că asta înseamnă la noi „bine”, îndiferent de clasa socială: o petrecere cu mâncare, băutură şi scandal, o paranghelie.
De când am auzit de năzdrăvănia asta pusă la cale de Mircea Meşter aştept momentul s-o dau pe post. În sfârşit a venit ziua Z, momentul X, punctul G şi putem să dăm pe post. Fiind 10:10, probabil aţi văzut clipul deja, dar povestea… povestea e mai importantă!
Domnule… Meşter ăsta e terorist mare. Cred că a lucrat la un SRI ceva. Păi altfel cum credeţi că reuşea să-i facă pe 25 de bărbaţi să nu zică nimic timp de aproape 2 luni? Că noi ştiam de mult ce pune la cale.
Pentru cei care nu ştiu despre ce e vorba: pe la sfârşitul anului trecut mă acostează Mircea Meşter. Zice: „vreau să fac un clip cu tine, ce zici?” Vă daţi seama că am fost flatat. Pe urmă am aflat că de fapt nu e doar cu mine, e şi cu alţi băieţi. Şi eu care credeam că Meşter vrea să facă doar cu mine clip 🙁 De unde… ne-am strâns într-o sâmbătă la sediul Tabu şi am filmat.
Eh şi s-a filmat, s-a râs, s-a montat. Produsul e mai jos. Dar aveţi puţină răbdare, că mai am de povestit. Citeşte tot articolul
Dacă mă chema altfel şi voiam să mă dau specialist şi să fac SEO, ziceam „Cum să-ţi împarţi conţinutul online” şi puneam bold şi underline. Dar nu vreau să mă dau specialist.
Acum câteva luni era o varză totală în conţinutul pe care îl produceam eu, pentru mine. La nimereală aruncam linkuri, poante fie pe twitter, fie pe facebook, uneori şi pe blog. Era totul la liber. Şi unele chestii mişto se pierdeau, sau trebuia să le reiau, sau trebuia să le scriu de 2 ori. Aşa că mi-am propus, într-un moment de maxim „probloggerism” să-mi ordonez puţin conţinutul online.
Blogul l-am lăsat pentru chestii mai mult sau mai puţin serioase. Oricum, lucruri pe care mi-aş dori să le citească mai multă lume, nu să fii nevoit să mă urmăreşti pe toate conturile posibile. Asta a însemnat să scot din peisaj glumele de pe Sickipedia, clipuleţele funny, poze şi alte prostii. Conţinutul ăla care îţi ia 30 de secunde să-l postezi. Aşa s-au născut Minuturile. Citeşte tot articolul
