Category

De soi

Cu ce-am plecat de la The Power of Storytelling (2016)

0

De vreo 3 ani încerc să ajung la The Power of Storytelling, conferinţa inventată de Cristi Lupşa şi echipa DOR. Aici ar urma o poveste despre cum am vrut să iau bilet în fiecare an şi m-am trezit că e sold-out cu 2 luni înainte, dar n-aş vrea să o lungesc. Cert e că nu m-am străduit suficient să ajung, în ciuda recomandărilor insistente venite de la mai multe prietene.

Nici anul ăsta n-aş fi ajuns, dacă nu era invitaţia celor de la Telekom România. L-am numit “a doua jumătate a cadoului de ziua mea”. Prima a fost asta 🙂

Trebuie să recunosc, am pornit spre PoS 2016 uşor circumspect. Prea multă lume lăudase intens conferinţa asta, iar eu nu cred în speechuri care îţi pot schimba viaţa sau modul în care gândeşti. Ok, poate că sunt lucruri care te ating, altele care te inspiră, dar nu-mi dau seama ce ar putea spune cineva pe o scenă care să mă influenţeze atât de puternic.

Citeste tot articolul

Cum a fost prima experienţă la Therme

9

În urmă cu câteva săptămâni am fost pentru prima oară la Therme Bucureşti, după ce la începutul anului doar i-am vizitat înainte de deschidere. De-atunci am aşteptat vreo 2-3 luni să treacă nebunia de început şi să se rodeze personalul, apoi a venit primăvara cu activităţi intense şi plecări, vara cu perioada pre şi post concediu, aşa că am tot amânat.

Până la urmă am ales o zi din timpul săptămânii, pentru că în weekenduri am înţeles că ar fi aglomeraţie foarte mare. Nu mi se pare locul în care trebuie să te simţi ca pe plaja din Neptun, cu 100 de oameni pe metrul pătrat, ci ai nevoie de spaţiu, ca să te poţi relaxa în voie. Şi fix asta am găsit într-o frumoasă zi de joi. Recomand cu căldură să faceţi la fel, e super mişto să te deconectezi după o zi plină de muncă.

Am avut acces la Elysium pentru 3,5 ore, practic un cost de 68 de lei de persoană pentru toate cele 3 zone. Am ajuns pe la ora 20:00 şi am plecat la închidere, adică la 23:30. Timp suficient pentru toate. La Galaxy (zona cu tobogane) n-am fost deloc, ne-am plimbat exclusiv pe la The Palm şi Elysium. În primul rând pentru că ne-am dus setaţi pe relaxare, în al doilea rând pentru că nu-s cel mai mare fan al chestiilor pe care aluneci fără să îţi poţi controla corpul.

Citeste tot articolul

HUF HAUS: Case din reviste la 2 paşi de Bucureşti

20

Ştiţi cartierele alea din suburbiile americane care apar în filme? Cele în care locuiau Don Draper, Kevin McCallister sau Roger Murtaugh în Lethal Weapon 3 şi 4? Cartierele cu străzi perfect asfaltate, cu canale aranjate la milimetru, cu totul gândit şi măsurat. Un astfel de cartier se construieşte şi în nordul Bucureştiului, în apropiere de Baloteşti. Se numeşte Dumbrava Vlăsiei şi e situat în mijlocul pădurii. Primele case au fost deja ridicate de compania germană HUF HAUS, cu scopul de a promova tehnologiile şi a convinge doritorii că întregul proiect e unul cu adevărat premium. Am fost să le văd săptămâna trecută şi am rămas impresionat. Şi de case, şi de preţuri. Dar ajungem şi acolo.

HUF HAUS e o companie germană fondată în 1912 de Johann Huf într-un orăşel aflat între Koln şi Frankfurt. 100 de ani mai târziu compania e condusă de Georg Huf, nepotul lui Johann, iar la încălzire au ieşit deja 2 dintre băieţii lui Georg, care se pregătesc să preia frâiele afacerii când va fi momentul. Pe mine m-au câştigat pe loc, ador poveştile astea cu business-uri construite pe parcursul a mai multe generaţii. Au dat lovitura abia prin 1958, când au construit pavilioanele pentru Germania şi Arabia Saudită la Expoziţia Mondială de la Bruxelles. 60 de ani mai târziu au ajuns la o cifră de afaceri de 80 de milioane de euro, şi asta construind doar 120-140 de case pe an. Mi se pare fabulos, e exact povestea aia clasică cu afacerea germană care face lucrurile cu rigoare şi construieşte nişte case demne de cataloagele Neckermann (dacă sunteţi prea tineri ca să înţelegeţi trimiterea asta, întrebaţi un părinte).

Citeste tot articolul

Bulboacă se dă cu trenul

0

Despre Adi Bulboacă aş putea să vă spun că este coordonatorul fotografilor de la Ideo Ideis, dar n-ar fi suficient. Adi e unul dintre cei mai apreciaţi fotografi de teatru din România, e şi regizor de teatru, are o contribuţie importantă şi la câteva scurtmetraje autohtone şi lista poate continua.

Recent, Adi s-a hotărât să plece într-o călătorie cu trenul prin ţară. A anunţat asta pe Facebook şi a plecat (de fapt, întâi a plecat, apoi a anunţat). Am urmărit un pic treaba şi m-am gândit să-i pun câteva întrebări, ca să clarificăm situaţia.

Dacă totul merge bine, urmează să-l mai iau la întrebări pe Adi chiar în tren, când se mai adună poveştile.

Citeste tot articolul

Despre Networking în Social Media @ IFEA 2014

1

Vinerea trecută am avut onoarea să vorbesc în cadrul Conferinţei Regionale IFEA (International Festivals and Events Association) la invitaţia ARCUB. Am fost acolo în calitate dublă, de blogger care participă des pe la festivaluri din toată ţara (am adunat vreo 15 în ultimii 4 ani) şi de Social Media Manager al Ideo Ideis.

Am împărţit panelul cu nişte oameni care au mai multă experienţă decât am eu ani de viaţă: Nora Ioniţă – care, printre altele, a fost PR Director la Saatchi şi Managing Director la Lowe PR, iar în prezent conduce propria companie, Evolution Media; Robert Palmer, consultant în proiectele legate de Capitala Culturală Europeană (a condus două proiecte de succes: Bruxelles şi Glasgow); Trevor Davies – secretar general al proiectului Copenhaga Capitală Culturală Europeană 1996, autor al proiectului pentru Aarhus Capitală Culturală Europeană 2017; Allan Xenius Grige – Preşedintele IFEA Europa şi Colm Croffy – director executiv al Asociaţiei Irlandeze de Festivaluri şi Evenimente.

Citeste tot articolul

Frank Sinatra has a cold

0

Foto via

Nu degeaba se spune că e “best magazine piece ever written”! “Frank Sinatra has a cold” este un material din 1966 apărut în revista Esquire pe care abia azi l-am descoperit.

“That night dozens of people, some of them casual friends of Sinatra’s, some mere acquaintances, some neither, appeared outside of Jilly’s saloon. They approached it like a shrine. They had come to pay respect. They were from New York, Brooklyn, Atlantic City, Hoboken. They were old actors, young actors, former prizefighters, tired trumpet players, politicians, a boy with a cane.”

Aveţi grijă că articolul e lung. De fapt, e aşa lung încât în zilele noastre ar fi scos o cărticică numai cu el şi câteva anexe cu fotografii la final. 15.000 de cuvinte şi o poveste impresionantă.

Citeste tot articolul

Monica Jitariuc – 4 ani în Şcoala Centrală

1


Foto: Arhiva personală Monica Jitariuc

Continuăm seria de interviuri cu oameni mişto, chiar dacă a trecut mult timp de la ultimul. Monica Jitariuc e Head of Social Media la The Practice (agenţia de PR din Leo Burnett Group), scrie pe blog din 2006, iar eu am început să o citesc prin 2008 – când lucra la Friends. Înainte de toate (cel puţin cronologic vorbind), Monica e absolventă a Şcolii Centrale din Bucureşti. Născută în Sighişoara, Monica a ales să facă liceul la Bucureşti, trăind 4 ani în internatul liceului (iniţial – Pensionul Domnesc de fete). 

Ai ales să faci liceul la Bucureşti, la aproape 300 de km de casă. De ce?

Aveam 14 ani, îmi placea enorm limba franceză, eram din Sighişoara. M-a întrebat mama: “Şi, la ce liceu vrei să mergi? La Elidade, la info? (“Mircea Eliade” era cel mai bun liceu din oraş, şi, desigur, cea mai tare clasă era cea de informatică). Şi am zis: “Nu, nu vreau real, cu atât mai mult informatică”. Şi am avut norocul să am o mamă care a continuat: “Şi, unde ai vrea?” Şi atunci am zis că vreau să fac ceva cu multă franceză. Şi s-a sfătuit mama cu tata şi au decis că Bucureşti. De fapt, sincer, părinţii mei au fost cei curajoşi: m-au lăsat să vin să fac franceză la Bucureşti.  Şcoala Centrală era lângă Parcul Icoanei şi lângă Parcul Icoanei trăia o ruda mai îndepărtată şi mama ştia zona mai bine şi am mers direct la Şcoala Centrală. Acolo am şi rămas.

Citeste tot articolul

Vilegiatura şi alternativele

0

Sursa foto

Nu cred că e vară în care să nu ne plângem că “pe vremuri nu era atât de cald”. Sigur, încălzirea globală, schimbarea climei, aerul condiţionat – toate ne-au transformat în nişte domnişoare de pension care se vaită non-stop de căldură.

Totuşi, ţin să vă anunţ că pe vremuri temperaturile nu erau cu mult mai mici. Clima ţării ăsteia cam aşa a fost în ultimii 100 de ani. Evident, temperaturile au mai crescut puţin, dar trebuie luat în calcul şi modul în care a evoluat vestimentaţia. Mai exact, poate că era mai răcoare, dar oamenii nu mergeau pe stradă în pantaloni scurţi şi maieu.

În schimb, casele erau mai răcoroase. Am poposit acum ceva timp într-o casă veche de pe la ţară şi am crezut iniţial că au aer condiţionat. Afară erau vreo 40 de grade iar în casă era chiar răcoare. Ca să nu mai spun de clădirile foarte vechi cu pereţi groşi (cum ar fi culele), unde poate chiar să te ia frigul în mijlocul verii.

Citeste tot articolul

Viziune

4

Deja ştiţi că îmi plac oamenii care se străduiesc să schimbe ceva în ţara asta din interiorul sistemului, aşa că e lesne de înţeles de ce îi apreciez pe cei de la Serviciul Turism din cadrul Consiliului Judeţean Alba. Am văzut în toamnă cum arată unul dintre cele mai importante festivaluri de folk din România (poate chiar cel mai important), iar weekendul trecut am avut ocazia să particip la un întreg spectacol menit să ne aducă aminte de daci şi romani. 

Citeste tot articolul

1200 de km mai târziu

1

În weekend am dat o fugă până la Oradea pentru a participa la Zilele Cetăţii, un QRcode Hunt prin oraş şi lansarea oficială a comunicării pentru Toamna Orădeană. Asta înseamnă că mai mergem o dată şi în octombrie, când vor avea loc o mulţime de spectacole. Staţi cu ochii pe program pentru că în curând se anunţă toate piesele de teatru, trupele care vor concerta şi celelalte activităţi la care se lucrează intens.

Citeste tot articolul