Dacă v-aţi născut înainte de 1995 probabil că ştiţi ce-i ăla Teletext. Sau vă mai amintiţi vag de un buton de pe telecomanda televizorului care vă ducea într-un fel de compilaţie de ştiri, programe şi scoruri live. În România doar TVR şi Antenele au avut (şi încă au teletext), însă prin vest formatul a dispărut deja. Zilele trecute a fost trending topic în Marea Britanie pe Twitter hashtagul #NationalTeletextDay, la 43 de ani de la apariţia serviciului.
Acum 10 ani am făcut una dintre cele mai bune campanii ale agenţiei noastre şi n-am vorbit niciodată despre asta. Era pe vremea când nici nu ne gândeam că o să mergem spre zona de comunicare online sau că o să apară Superior Media la un moment dat.
La momentul respectiv n-am vorbit despre asta de teamă că lumea va percepe greşit lucrurile, având în vedere că tot demersul a avut implicaţii în zona gri a internetului. O să înţelegeţi imediat la ce mă refer.
Am fost la Copenhaga acum câteva săptămâni pentru a participa la aniversarea a 170 de ani de la crearea Carlsberg. Am povestit deja puţin despre evenimentul TEDx care a fost organizat cu această ocazie şi despre cina specială bazată exclusiv pe ingrediente din bere. Pe lângă asta, am avut ocazia să vizitez o mulţime de alte lucruri şi să înţeleg cam cum gândeşte conducerea companiei pe termen lung.
Paradoxal, partea de istoric ne-a fost servită în porţii destul de mici, focusul în prezentări şi în speechurile conducătorilor fiind mai degrabă legat de prezent şi viitor. Ceva de genul “ok, avem o companie cu o istorie interesantă, nu vă mai plictisim cu asta, uite ce ni se pare important pentru viitor”. Am primit, însă, vreo 3 cărţi pe care am reuşit să le studiez, aşa că am descoperit nişte chestii super interesante.
Aştept de mult timp să testez Lifebox, dar vara asta nu prea am reuşit să găsesc momentul potrivit pentru că am fost destul de mult plecat sau m-am trezit spre finalul săptămânii, când deja era prea târziu.
Lifebox e un serviciu de catering care îţi livrează zilnic 3 mese principale şi 2 gustări, pe diferite trepte de kilocalorii, în funcţie de ce fel de dietă vrei să ţii.
Există şi varianta abonamentelor săptămânale sau chiar lunare, însă eu am vrut să văd cum e experienţa, aşa că mi-am comandat doar pentru o singură zi. Sunt 4 tipuri de meniu: Optim (cel clasic, practic), Sport (cu mai multă carne, pentru cei care au activitate intensă), Veggie+Fish (vegetarian cu peşte) şi Vegan. Nivelurile de kilocalorii: 1200, 1500, 2000, 2500, 3000 (doar pentru Sport).
Am savurat zilele trecute articolul lui Radu despre cina la restaurantul cu două stele Michelin şi m-am gândit că ar fi interesant să povestesc despre o experienţă similară pe care am avut-o la Copenhaga. În cadrul aniversării a 170 de ani de Carlsberg, am avut parte de o cină cu totul specială, organizată în Carlsberg Museum. Clădirea respectivă a adăpostit colecţia de artă a lui Carl Iacobsen (fiul fondatorului Carlsberg), până când aceasta s-a mutat la NY Glyptotek, despre care v-am povestit puţin aici.
Trivia: J.C. Jacobsen, fondatorul Carlsberg, şi-a deschis berăria în 1847, când fiul lui, Carl, avea 5 ani şi ceva. A ales un deal din Copenhaga, iar puştiului i se părea că urcă un munte de fiecare dată când mergea acolo. Şi cum în germană şi alte limbi nordice “berg” înseamnă munte, şi-a numit berăria Carl’s Berg – Muntele lui Carl 🙂 A urmat o istorie super interesantă despre care vorbim în alt articol.
Până în 2009 a fost parte din turul ghidat prin interiorul fostei fabrici Carlsberg, însă apoi s-a modificat traseul şi muzeul a fost închis publicului. În prezent, Carlsberg Museum e folosit pentru cine festive, recepţii, alte evenimente de gală. Tot în muzeu sunt expuse şi tablouri cu fiecare angajat al Carlsberg care a depăşit 50 de ani în slujba companiei. E modul lor de a le recunoaşte munca de-o viaţă. Sunt 3-4 astfel de camere, pline cu tablouri de sus până jos.
Săptămâna trecută Vlad Petreanu a avut parte de nişte peripeţii pe ruta Berlin – Bucureşti, moment în care a reînceput discuţia legată de ce e şi ce nu e un zbor low-cost. Opinia generală era că asta-i viaţa, dacă alegi să mergi cu low-costul trebuie să te aştepţi la asta. Ceea ce nu prea e corect.
De fapt, zborul low-cost nu e vreo loterie din care doar cei fericiţi ajung la timp, sau cel puţin nu ar trebui să fie. Nu dai mai puţini bani ca să ajungi acolo la un moment dat, ci pentru că se taie o serie de servicii. Începând cu bagajul de cală, gustarea (sau masa/mesele) şi băuturile din avion, posibilitatea de a alege locul şi tot aşa. Unele companii te obligă să faci checkin online cu mult timp înainte şi îţi cer bani mulţi dacă vrei să-l faci în aeroport (I’m looking at you, WizzAir) etc.
Transcriu aici două dintre poveştile de la FITS pe care le-am scris pe Facebook pentru că n-aş vrea să se piardă printre mii de alte postări şi să-mi apară doar o dată pe an în Memories.
***
“Auzi, tu ai bicicletă?”
“Da, tu ai?”
“Am… N-ai vrea să ne plimbăm odată cu bicicleta până aici?”
“Până aici sus? Nu cred că putem…”
“Nu până aici, doar până în Cisnădioara, să venim cu bicicletele împreună. Ai vrea?”
“Da.”
Și și-au zâmbit unul altuia. Începutul unei povești de vară pentru doi voluntari de la FITS2017.
Aici ar trebui să fie o poveste tristă despre un telefon stricat, nişte notiţe pierdute, apoi regăsite şi tot felul de alte evenimente de cascadorii râsului care au dus la nepublicarea acestui articol. But hey, mai bine niciodată decât… pardon, invers. Aţi înţeles ideea. Şi cum e o perioadă în care o să ne tot săturăm de ouă, am zis să studiem puţin provenienţa.
Acum ceva timp (mult, mult) am fost într-o vizită la una din fermele Toneli şi la centrul lor principal de colectare şi distribuţie.
Găinile Toneli sunt împărţite în mai multe ferme prin judeţele Argeş, Dâmboviţa, Ialomiţa şi Teleorman. Noi am vizitat Avicola Găeşti, o fermă în care sunt vreo 100.000 de găini la un loc. Toate sunt găini de ouă, însă există alte ferme în care se cresc pui ce vor deveni la un moment dat găini de ouă, un fel de pepinieră de găini.
Nimic nu te pregăteşte pentru o zi de derby în Liverpool. Îţi imaginezi că e ceva mai special decât un meci cu Hull sau Swansea, dar nu poţi să-ţi dai seama de amploarea lucrurilor până când nu vezi totul de la faţa locului. Într-un weekend în care joacă Liverpool acasă, cele mai multe hoteluri sunt pline de străini îmbrăcaţi cu tricouri de joc şi cu fulare cu însemnele clubului. Orice localnic te întâmpină cu întrebarea standard: “Are you here for the game?”. Dacă te mai declari şi fan LFC încep să-ţi arate suveniruri sau să-ţi povestească cum au trăit pe viu Minunea de la Istanbul.
Când le zici că ai mai fost în Liverpool şi că ai şi poză cu Steven Gerrard le mai piere zâmbetul de pe faţă (Lucky bastard!).
Vă povesteam la începutul lunii despre Premiile Superscrieri şi evenimentul SuperZiceri la care l-am descoperit pe Mimi Brănescu.
Acum au apărut înregistrările video, la ţanc pentru vacanţa asta de iarnă. În total e vreo oră de urmărit, dar merită din plin.
Am embeduit mai jos toată lista de clipuri, dar puteţi să mergeţi direct la: Vintilă Mihăilescu, Vlad Tăuşance, Şerban Alexandrescu, Emilia Şercan.
