Ce-am învăţat după un an într-un grup de accountability

În ianuarie, Andra şi Cristina* au propus să începem un grup de accountability, o idee pe care Cristina a cules-o de undeva din multele cărţi pe care le citeşte despre antreprenori din afară.

Eram puţin circumspect, însă am mers pe mâna lor, cu gândul că putem renunţa oricând dacă se va dovedi a fi o prostie. („Bine-bine, dar ce să mai discutăm?” Oricum vorbim non-stop la telefon, pe diverse aplicaţii sau ne vedem live.)

Ce-i ăla un accountability group? Pe scurt, o serie de întâlniri periodice în care discuţi cu nişte oameni despre ceea ce ai făcut în ultima lună, ce îţi propui să faci în luna următoare, ce ai putea să îmbunătăţeşti, de ce n-au ieşit lucrurile aşa cum îţi doreai (că nu ies mereu toate fix cum vrei) etc. Un fel de şedinţă de coaching colectivă, în cadrul căreia fiecare le ţine celorlalţi socoteala asupra obiectivelor pe care le au. Sau, dacă nu vă place ideea de coaching, că sunt o mulţime de impostori care au dus în derizoriu termenul ăsta, putem să-i spunem şedinţă de lucru şi feedback.

Chiar dacă suntem prieteni apropiaţi şi ne vedem foarte des în diferite contexte (la alergare sau la film), avem în fiecare lună şi o altă întâlnire stabilită cu mult timp înainte, în care discutăm foarte aplicat. Fără prea multe caterinci, fără alte lucruri care să ne distragă. Fiecare povesteşte ce-a făcut în luna respectivă, preponderent pe partea de business, dar trecem şi prin alte topicuri, pentru că şi viaţa personală ne influenţează uneori modul în care lucrăm.

Cum ajută chestia asta? Păi, în primul rând, odată ce spui nişte lucruri cu voce tare, ajung să fie mai clare inclusiv în capul tău. Întâi ţi le clarifici singur, apoi le validezi atunci când le prezinţi altora. E un fel de zoom out pe care îl faci o dată pe lună, în faţa unor oameni în care ai deplină încredere, şi care nu te judecă. Pe lângă asta, mai vine şi partea de feedback, care e super utilă. O perspectivă diferită, o încurajare, o confirmare că ceea ce gândeşti e corect. Există riscul să ţi se confirme o părere care de fapt se dovedeşte a fi greşită în timp? Sigur că da, însă 3 creiere gândesc mai bine decât unul singur, şi o viziune obiectivă asupra lucrurilor n-are cum să fie un lucru rău.

După 12 întâlniri (n-am ratat niciuna, n-am amânat niciuna, în fiecare lună ne-am făcut timp să ne vedem la începutul lunii), pot să spun că am avut o viziune mai clară asupra modului în care au evoluat lucrurile în viaţa mea şi în vieţile lor. M-am ţinut mult mai bine de obiectivele cu adevărat importante pentru mine, am identificat mult mai rapid problemele care îmi cauzau stres şi am lucrat să le rezolv. Am avut mereu în vedere obiectivele pe care mi le-am setat singur şi am căutat să le îndeplinesc până la întâlnire. E şi un fel de deadline pe care ţi-l dai singur, ca să nu ajungi să te frustrezi la întâlnire, că tu n-ai tăiat mai nimic de pe listă.

Şi funcţionează excelent cu lucrurile pentru care nu ai un deadline foarte clar: „o să mă apuc de sport” sau „vreau să mănânc sănătos”. Nu, îţi propui să ieşi de 3-4 ori la alergat sau la sală, iar luna următoare vezi dacă ţi-a ieşit sau nu. Şi poţi să discuţi în grup de ce nu ţi-a ieşit. A fost un obiectiv prea îndrăzneţ? A apărut ceva neprevăzut sau ţi-a fost pur şi simplu lene? Poate ar trebui să stabileşti un obiectiv mai simplu de atins şi să construieşti de acolo? E un fine tuning pe care ai ocazia să-l faci împreună cu nişte oameni cărora chiar le pasă de tine 🙂

Apropo, chestia asta e foarte importantă, să începi grupul cu nişte oameni cărora chiar le pasă de tine. Şi să fie reciprocă treaba, pentru că obiectivul nu e să evoluezi tu, ci să evolueze fiecare membru al acelui grup.

„Păi eu pot să fac asta şi singur, n-am nevoie de un grup„. Sigur, poţi să gândeşti asta. Dar dacă un grup de accountability îţi aduce un plus de 10% în ceea ce priveşte eficienţa sau viziunea pe termen lung, de ce să nu investeşti câteva ore pe lună într-o întâlnire cu nişte oameni care oricum îţi plac?

*Cristina a scris deja concluziile ei aici.

**Da, nu avem poze mai bune, după 4 ore de poveşti nu prea mai avem energie şi de stat la poză 🙂