Weekendul trecut am terminat sezonul 4 din The Crown, pe care l-am savurat cu grijă, ca pe un vin bun.
Mă bucur că serialul a rămas la fel de bine realizat ca în primele sezoane, chiar dacă au schimbat total distribuția odată cu sezonul al treilea. Citeşte tot articolul
Am descoperit în mini-vacanţa asta că HBO GO a introdus toată colecţia de filme James Bond. Toate cele 26 de filme în care James Bond e jucat de mai mulţi actori, printre care Sean Connery (el a fost primul Bond), Roger Moore, Timothy Dalton, Daniel Craig şi Pierce Brosnan, plus alţi 2 „Bonzi” care n-au decât câte un film la activ – David Niven (Casino Royale, ce a beneficiat de un remake cu Daniel Craig în 2006) şi George Lazenby (On Her Majesty’s Secret Service).
Eu am crescut cu Pierce Brosnan în rolul lui Bond, începând cu GoldenEye şi apoi Tomorrow Never Dies, The World is not enough (când îi zice personajul lui Sophie Marceau „I could have given you the world!” şi Bond zice „The world is not enough!”). Citeşte tot articolul
De câteva săptămâni mă uit la The Fresh Prince of Bel Air, că l-au băgat pe Netflix şi Antonia nu l-a văzut la vremea lui. Şi nu numai că e amuzant şi acum, dar mi se pare că evidenţiază extrem de bine nişte trenduri culturale ale momentului respectiv.
Ce făceau oamenii ăia la începutul anilor ’90 era atât de cool şi fresh încât nici nu ne dădeam seama de dimensiuni. Sunt tot felul de faze, de la glume până la expresii care de-acolo au pornit şi încă sunt folosite 30 de ani mai târziu. Citeşte tot articolul
Cineva i-a zis „True Detective în anii ’30”, şi mi se pare o comparaţie bună. Perry Mason a fost producţia-vedetă vara asta la HBO, eu abia acum am reuşit să-l termin de vizionat. Mi s-a părut foarte bine realizat, cu puţine personaje importante, dar bine creionate, cu un orizont clar de dezvoltare spre alte sezoane. Bun pe costume, bun pe decoruri şi muzică.
Povestea are mai multe teme care merg în paralel, de la oamenii care suferă de PTSD (sindrom post-traumatic) în urma Primului Război Mondial, până la societăţile religioase din SUA adunate în jurul unor predicatori impostori. Pretextul e dispariţia şi moartea unui bebeluş, urmate de proces, dar tot sezonul e menit să ne introducă în lumea lui Perry Mason. Citeşte tot articolul
Weekendul ăsta au intrat pe HBO Go mai multe filme din universul Star Wars. E vorba de episoadele I – III (adică cele apărute între 1999 şi 2005), nişte animaţii + spin-off-ul Solo. Profitând de faptul că nu apucase să le vadă până acum colega de apartament, am văzut aproape toată seria în 2 zile şi jumătate. Ocazie cu care mi-am retrăit adolescenţa, că aveam 11 ani când a apărut „primul” Star Wars şi am avut inclusiv un album foto/carte cu episodul I, cu fotografii din film, apoi nişte Lego cu Star Wars (cea mai mică cutie, dar era cu Star Wars) şi cred că şi un album Panini.
N-am înţeles exact de ce n-au reuşit să licenţieze toate filmele Star Wars dacă tot au băgat episoadele astea, măcar seria din ’77 să o fi scos la pachet, dar probabil că sunt case de producţie diferite ori s-a mers pe ideea că nu vor stârni aşa mult interes. Citeşte tot articolul
Pentru că seria Explained a mers atât de bine, Netflix s-a mai învârtit de un alt serial documentar cu episoade scurte, numai bune de vizionat în pauza de masă.
Sunt 10 episoade pe teme diverse, cum bine zicea cineva pe net, e o serie documentară despre „chestii”.
Primul episod e despre fast-food, pe urmă e unul despre cursa spaţială dintre ruşi şi americani, unul despre cum s-a dezvoltat China. Citeşte tot articolul
Probabil că ştiţi de categoria de filme româneşti de pe Netflix. Pe lângă 5Gang, Miami Bici şi alte chestii uşurele, sunt şi nişte filme foarte bune precum Amintiri din epoca de aur, Moartea domnului Lăzărescu, De ce eu?, Marţi, după Crăciun şi lista poate continua. Sunt multe filme importante din ultimii 20 de ani, peste 100 de titluri în momentul în care scriu acest articol.
O surpriză plăcută a fost să văd şi History of Love, cel mai nou film al lui Radu Mihăileanu. Nu e neapărat cel mai bun film al lui, nu e chiar un film românesc (doar regizorul e român şi mai apar câţiva actori de la noi), dar merită văzut. Citeşte tot articolul
S-a nimerit să văd mini-seria asta în weekend şi m-a surprins tare de tot povestea. Self Made este o serie inspirată de viaţa lui Madam C.J. Walker, prima femeie care a ajuns milionară prin forţe proprii.
Femeia a pornit de la o afacere cu produse pentru păr prin 1890 şi în doar 30 de ani a creat un imperiu. La propriu un imperiu! Afacerea era evaluată la 10 milioane de dolari în 1919, când Madam C.J. Walker a murit (la doar 51 de ani). Citeşte tot articolul
L-am aşteptat cu sufletul la gură, trailerul era superb, costume, povestea, tot ce trebuie. The English Game părea să fie genul de serial pe care îl savurezi în tihnă, mai ales în perioada asta în care nu se mai joacă fotbal pe nicăieri. E despre cum a crescut în popularitate fotbalul, un joc inventat de nobili şi rafinat de oamenii de rând. Citeşte tot articolul
Am văzut până acum de vreo 6-7 ori Casablanca, aş putea spune că e unul dintre filmele mele preferate. L-am văzut târziu pentru prima oară, pe la 24-25 de ani, dar de-atunci am recuperat, cu cel puţin o vizionare pe an. E un film clasic, pe care ar trebui să-l vadă toată lumea, măcar pentru zecile de trimiteri pe care le au alte filme la replici din Casablanca (am pus la finalul articolului câteva).
Dacă nu l-ai văzut încă, sau dacă vrei să-l revezi, e disponibil online (şi legal) aici. Teoretic, Casablanca nu a devenit public domain încă, abia prin 2037 o să intre, ceea ce va însemna că va fi totul la liber, o să poţi să-ţi faci tricouri cu chestii legate de film fără să comiţi vreo ilegalitate. Însă cei de la Internet Archive au nişte sute de filme din anii ’30-’40-’50 pe care le oferă gratuit (inclusiv filme cu Sinatra, dacă vă pasionează). Citeşte tot articolul
