Când au apărut supermarketurile şi magazinele en gross, ţin minte că în fiecare duminică era zi de cumpărături. Luam nişte sacoşe rezistente şi plecam cu ai mei la câţiva kilometri distanţă după mâncare şi tot felul de alte consumabile. Era pe la mijlocul anilor ’90 şi buticurile erau la fiecare colţ de stradă, însă cele mai multe aveau un adaos comercial foarte mare şi produse proaste. Ne-am refugiat la „super” şi „hiper” marketuri de brand, unde exista garanţia calităţii la nişte preţuri mult mai mici, premieră absolută pentru consumatorul român.
Ani la rând am cumpărat de la magazinele mari, care prin Bucureşti s-au tot înmulţit şi au ajuns până în mijlocul oraşului. Nu cred că mai e zonă prin capitală care să nu aibă la cel mult 10 minute distanţă un magazin mare de brand. Eu ajunsesem să fac de la hipermarket chiar şi cele mai mici cumpărături, fie că era vorba de o cutie cu lapte, o sticlă cu apă sau pâine. Preferam să mă urc în maşină, să merg 5 minute, să parchez şi să intru în magazin decât să cumpăr ceva de la chioşcurile de cartier care îmi inspirau tot mai puţină încredere. Citeşte tot articolul
