IN Muzici

Am ajuns duminică la a doua ediţie a DWMT La conac, festivalul organizat de Diud şi Point la Conacul Udrişte Năsturel, undeva la vreo 30 de km de Bucureşti, pe ieşirea dinspre Olteniţa.

Noi am făcut 30 de minute de acasă, a fost un drum lejer, într-o zonă care încă nu e foarte aglomerată. Festivalul e un fel de Electric Castle de Bucureşti sau un Summer Well de sudul oraşului.
Citeşte tot articolul

IN Jocuri

Pe 27 septembrie se lansează EA FC 25, jocul de fotbal numit în popor FIFA 25. 

EA Sports vine cu o serie de features noi, în special cu ceva pe bază de AI, însă ceea ce interesează pe toată lumea este să avem echipele actualizate, la fel ca în fiecare an. Citeşte tot articolul

IN Filme

O veste foarte frumoasă pentru cinefili: BIFF 2024 va găzdui o retrospectivă Radu Mihăileanu. 

Regizorul român (sau, altfel spus, francez de origine română) este cunoscut în România mai mult pentru filmele Trenul Vieţii şi Le Concert. Cel mai recent film pe care l-a regizat este The History of Love, ceea ce trebuia să fie primul film de Hollywood al lui Radu Mihăileanu. N-a rupt gura târgului cu el (deşi mie mi-a plăcut), aşa că momentan e şi singurul film de Hollywood. De altfel, din 2016 Radu Mihăileanu nu a mai scos niciun film. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Tura asta de Grecia am admirat din nou zecile de camionete Toyota şi Mitsubishi care sunt trecute de 40 de ani şi care par să funcţioneze fără probleme. Sigur le-aţi văzut pe la greci, sunt acele pick-upuri cu o vopsea de culoare incertă, care par să fi trecut prin toate încercările posibile.

Mă gândesc aici la prima generaţie de Mitsubishi L200, la Toyota Hilux a doua şi a treia generaţie. Sigur mai sunt şi altele, dar astea trei sunt cele mai frecvente. Sunt maşini extrem de muncite, cu siguranţă cu sute de mii de kilometri la bord. Maşini care nu pare să fi fost menajate vreodată (poate în primi 10 ani de viaţă). Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Cred că cea mai mare ameninţare pe care o avem pe termen lung nu vine de la războaiele dintre oameni, ci de la natură.

Furtunile sunt una dintre ameninţări, lucruri pe care nu le putem controla. Alta ţine de diferite animale sălbatice, exemplu urşilor îmi vine la îndemână pentru că a fost recent acel caz cu turista decedată.

Dar cred că şi insectele vor juca un rol tot mai important în acest război cu omul. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Am tot auzit chestia asta în ultima vreme, de la diverşi oameni. „Ce ne trebuia, domne, metrou? N-avem tren şi autobuze? Oricum nu merge nimeni cu ele.

Ba da, sigur că avem, dar vă invit să mergeţi cu trenul. Şi să ajungeţi în Gara de Nord care este la fel cum mi-o amintesc de acum 25 de ani. Şi să vă bateţi capul cu lipsa aerului condiţionat. În plus, trenurile sunt din 40 în 40 de minute. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Faptele: mergeam la mare și mă alegeam cu arsuri. Uneori mai nasoale, alteori mai light. Nu discut aici de orele la care merg la plajă, am pățit-o și când eram mai mic și mergeam 9-12+17-20. Am pățit-o și când am crescut și am stat toată ziua la plajă, sub umbrelă. 

Nu mă refer la arsuri grave, cele mai nasoale se lăsau cu un disconfort 1-2 zile. Dar suficient cât să nu poți dormi pe spate sau să ai o jenă. De exemplu, când eram mic nu stăteam la plajă, dar jucam fotbal pe nisip, cu tricou pe mine, tot se mai întâmpla să mă ard pe ceafă. Citeşte tot articolul

IN Advertising/PR

Probabil că ştiţi deja postarea asta de la Netflix, a făcut înconjurul României. Presupun că are un reach de câteva sute mii, poate chiar peste 1 milion. Oricum viewershipul real depăşeşte mult milionul. Au fost ştiri pe la televiziunile din trustul Intact, au fost ştiri prin Adevărul, G4Media, Euronews România, Pagina de Media şi multe alte siteuri. Un status care a livrat excelent. Probabil că nu se aşteptau nici oamenii care se ocupă de Netflix la aşa ceva. A ieşit festival în comentarii pentru că au fost câteva branduri care au reacţionat rapid. Antonia zicea că sunt multe branduri care lucrează cu Jazz, deci e posibil ca o singură echipă să fi contribuit la pornirea bulgărelui. Apoi s-a transformat într-un bâlci.

Citeşte tot articolul

IN Filme

A apărut zilele astea pe Netflix şi este unul dintre cele mai interesante proiecte noi ale lor. S-a terminat The Crown, cred că se termină şi Emily in Paris, mai rămân Stranger Things, Bridgerton, Squid Game. Aşa că aveau nevoie de ceva de impact. Iar KAOS pare fix genul ăla de serial.

Este povestea zeilor Olimpului adusă în zilele noastre. Jeff Goldblum este Zeus, avocata şmecheră din Ozark este Hera, în rest sunt feţe mai puţin cunoscute. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Auzisem tot felul de poveşti horror despre plecarea în Grecia odată cu lucrările la Podul Prieteniei. Oameni care au stat câte 4 ore ca să ajungă la Ruse, concedii care au început oribil din cauza unei porţiuni de 50 de metri la care se lucrează (că atât e, acum că am văzut-o pot să vă spun sigur).

Am plecat marţi pe la 5:30 din Bucureşti, am ajuns pe la 6 şi ceva în Giurgiu. Pe siteul poliţiei de frontieră scria că timpul de aşteptare e de 40 de minute. Coada de TIRuri începea cu 28 de kilometri înainte de graniţă. 28! Acolo am tras o mică sperietură, pentru că se blocase drumul. Un TIR a vrut să intre în depăşire şi n-a putut să intre înapoi pe banda de TIRuri, aşa că am stat vreo 5 minute acolo. Mă gândeam deja că o să ne petrecem toată tinereţea la coada aia de 28 de kilometri. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Mă tot învârt pe imobiliare.ro în ultima vreme (şi când zic ultima vreme vreau să spun de fapt „ultimul an”). Şi am trecut prin multe tipuri de spaţii care sunt puse la închiriat, pentru diferite scopuri. 

Mai nou am ajuns la vile între 1000 şi 2000 de euro, ocazie cu care am descoperit că sunt extrem de multe vile de închiriat în Pipera. Probabil că 70% dintre vilele de închiriat între 1000 şi 3000 de euro sunt în Pipera. Ba pe Erou Iancu Nicolae, ba prin împrejurimi. Citeşte tot articolul

Meniu