IN Masini

La această oră Mircea Meşter (redactor-şef la Automarket.ro) se plimbă pe undeva prin Portugalia la 19 grade Celsius. Face asta atât de des, încât e greu să nu-l invidiezi puţin. Şi să ai impresia că „meşter se plimbă toată ziua prin ţări străine”.

Săptămâna trecută a avut loc Gala Autovot (maşina anului în România a ieşit Ford Focus, maşina bloggerilor Citroen C4/DS4) şi printre altele am avut parte şi de o prezentare a cifrelor Automarket.ro. Citeşte tot articolul

RO ads of 2011

question_answer0
IN Advertising/PR

Din categoria „nu-mi explic de ce nu am publicat postul ăsta mai devreme”

Anul trecut a fost bunicel pentru publicitatea românească, ne-am mai revenit parcă din şocul anilor de criză. N-au mai fost reclame „on heavy rotation”, nu s-au mai scos de la naftalină spoturi vechi. Excepţie a făcut porcuşorul isteric de la Antrefrig, care cred însă că a revenit pentru că pur şi simplu vinde. Şi are 12 ani reclama asta, dacă vă vine să credeţi. A fost una dintre primele reclame care au prins la publicul larg. Prima dată când publicitatea s-a dovedit a fi „entertaining” (sau distractivă, dacă vreţi). Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Adică despre bărbi, nu Barbie.

Acum câteva luni vă povesteam despre aparatele de ras şi dilema mea legată de multitudinea de modele. Pentru că am adus performanţe brandului şi am stârnit reacţii în social media, brandul respectiv mi-a trimis un nou set pentru bărbierit (aparat de ras, cremă, balsam after-shave). Aşa cum v-am spus, pe mine nu mă impresionează artificiile astea şi lansările noilor aparate cu 100 de lame. Folosesc un Gillette Fusion căruia i-am luat rezerve şi care îşi face treaba fără probleme. N-am de ce să schimb. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Editura RAO are de dat nişte bani unei traducătoare. Nu mulţi, 4500 de lei. Însă au ales să ignore total apelurile omului care a prestat un serviciu. Laura Frunză a dat în judecată editura, însă justiţia a hotărât că e nefondat cazul. Dincolo de mârlănia justiţiei române, cred că e mai important să reţinem altceva: munca prestată fără contract semnat implică un grad mare de risc.

Au simţit asta pe pielea lor şi bloggerii, având de-a lungul timpului o grămadă de întârzieri la plată. Şi de multe ori nu puteau decât să se milogească de cel căruia i-au prestat un serviciu pentru că nu exista în mână contractul semnat de ambele părţi.

În teorie, ca să putem acţiona în justiţie pe cineva şi să avem şanse de câştig, trebuie să semnăm un contract de prestări servicii. În practică, în România se prestează serviciul, contractul se trimite „la semnat” (unde stă luni bune). Doar că cel care are nevoie de serviciu se grăbeşte (în acest caz editura). Aşa că prestatorul acceptă să presteze fără niciun fel de contract, bazându-se pe corectitudinea partenerului de business. Uneori se cere chiar şi factura, pentru a creşte speranţele prestatorului. Şi omul o emite în baza unui contract nesemnat, ba chiar ajunge să plătească şi TVA din buzunar. Iar factura nu e plătită niciodată. Un caz clasic.

Aşa că de fiecare dată când dăm peste un client care vrea ceva de la noi, am face bine să semnăm contractul înainte de toate. Indiferent cât de urgentă e toată treaba. Insistaţi până în pânzele albe semnarea contractului, chiar dacă trebuie să faceţi un drum special pentru asta.

Puteţi citi despre povestea cu RAO aici şi aici.

IN Casual stuff

Aţi observat cum se întrec bloggerii în articole interesante la fiecare început al săptămânii? Practica e specifică ziarelor (#maiştiţicând existau ziare?), care se străduiesc să găsească zi de zi un subiect tare cu care să deschidă ediţia. Ştirea de prima pagină s-a declinat în blogosferă ca primul articol al zilei, publicat în „prime-time” (9-11). Şi mişto e că a apărut o competiţie tot mai acerbă, competiţie care e în folosul cititorilor.

Mă pregăteam să „deschid” cu un articol despre o posibilă implicare a SMURD în social media însă n-am terminat articolul şi au intervenit chestii de făcut. Am identificat însă două „publicaţii” care au deschis foarte bine ziua: Minxie cu un guest post din Dubai şi Alex Tunaru cu un reportaj de la o umanitară. Le recomand (pe articole; şi lor le recomand să continue). Cred că e tot mai evident că ne dorim poveşti documentate, nu ştiri incendiare despre piţipoance. Şi-atunci de ce nu înlocuiesc încă bloggerii (fie ei jurnalişti sau sculptori la bază) presa tradiţională?

Voi cum simţiţi deschiderile astea tot mai dese cu articole mişto? Hai, aştept păreri, like-uri şi RTuri. Ca să deschid şi eu bine 🙂

PS: Şi să venim totuşi şi cu un exemplu din tabăra jurnaliştilor.

IN Sunday's Media Recap

Grupul Lowe anunţa lansarea unei agenţii de mobile marketing – Mobile WorksDetalii.

Antena 1 a întrerupt vineri emisia postului timp de 10 minute ca urmare a sancţiunii date de CNA. Detalii.

Vineri seară a debutat sezonul 2 din Românii au talent. Audienţele au fost ceva mai mari decât la primul sezon. Detalii.

Tot mai multe ţări aleg să respingă ACTA. Deocamdată în România nu s-a hotărât nimic. Detalii.

Alte ştiri pe scurt: nu se va mai difuza Super Bingo, Grey-G2 renunţă la „Grey”, MySpace pare că începe să-şi revină, apar conturi „verificate” şi pe Facebook.

IN Muzici

A patra oară chiar! 😀

Acum 2 ani am refuzat să merg să-i văd la Ciuc Summer Fest. Nu mi se pare că Pink Martini ar fi o trupă potrivită de festival, cred că se simt mult mai bine în sală. E genul de muzică pe care trebuie să o savurezi, nu să o asculţi stând în picioare cu soarele în ochi.

Anul trecut au lansat 2 albume, acum 2 ani au lansat un alt disc cu melodii de Crăciun. Toate mă ung pe suflet. An de an Pink Martini înseamnă pentru mine primăvara. Încep să ascult prin martie, când ziua se măreşte destul de mult şi soarele iese dintre nori.

Anul ăsta îi voi asculta live la Sala Palatului, pe 26 mai. Din fericire vor veni cu China Forbes, solista lor principală. La Timişoara, din ce-am înţeles, va cânta Storm Large. Sper să o văd şi la Bucureşti, deşi nu s-a anunţat nimic momentan.

Scriu acum pentru că până mâine (inclusiv) vă mai puteţi lua bilete în pre-sale din reţeaua Eventim.ro. Momentan preţurile sunt 160, 136, 112 şi 88 de lei. Din 20 februarie preţurile vor fi  200 lei, 170 lei, 140 lei sau 110 lei. Bilete găsiţi aici. Şi le puteţi plăti în maxim 72 de ore cu ridicare de la Mall Vitan sau Plaza România (dacă chiar vă doriţi în momentul ăsta şi n-aveţi bani pe card). Ridicarea costă 2 lei.

IN Casual stuff

Cred că nu e bucurie mai mare pe lumea asta pentru un locatar decât să poarte o conversaţie despre istoria blocului cu un vecin proaspăt.

Zilele trecute vreo 3-4 cetăţeni din bloc îşi dădeau zăpada de pe maşini. La un moment dat se apropie un tânăr care părea că analizează zona. Şi a început discuţia. Vecinii s-au strâns în jurul lui şi îl priveau circumspect.
Citeşte tot articolul

IN Web

Se tot discută pe tema ACTA, s-a ieşit şi la protest zilele trecute. Nu m-am informat extrem de mult pe subiect, însă din ce-am înţeles odată cu adoptarea ACTA s-a terminat cu pirateria+vor fi încălcate nişte drepturi la intimitate.

Un articol pe tema asta găsiţi la Alex Negrea. Eu am înţeles că e naşpa să adoptăm ACTA în forma actuală şi ar trebui să mai lucrăm la acest document ca să fie bine pentru toată lumea. Şi am mai citit pe undeva că pirateria e bună pentru că ne ajută să evoluăm. Sigur. Şi iarba e bună pentru că ne ajută să devenim mai creativi.

Oricum, gândindu-mă la povestea asta mi-am pus o întrebare: odată cu ACTA vor dispărea şi toate firmele de apartament care nu-şi cumpără licenţe la softuri de mii de euro? Gen Photoshop, Flash şi Dreamweaver? Şi vor mai dispărea şi freelancerii care practică preţuri de nimic pentru că n-au costuri?

Meniu