Românii nu au asimilat nici până acum noţiunea de „prestări servicii”. Termeni precum „mentenanţă”, „întreţinere”, „verificare” reprezintă pentru noi o pierdere de timp şi o cheltuială inutilă. Suntem într-o alergare continuă după costuri one-time-only, după mulţi ani incluşi de garanţie şi primele revizii gratuite.

Nu-mi dau seama dacă asta vine din serviciile proaste şi scumpe de care am avut parte mai mereu, sau are legătură cu anii de comunism în care trebuia să ai pe cineva. Oricum, nu avem reflexul de a respecta munca unui om şi a-i da cât ne cere (dar asta vine la pachet cu sistemul de pricing românesc: „îi cer dublu faţă de cât face lucrarea pentru că, uite, are bani”).

Preferăm să ne facem singuri de lucru, mai ales când e vorba de chestii prin casă. Nu chemăm electricianul să ne schimbe o priză pentru că ne descurcăm singuri şi oricum ne jupoaie de bani. De obicei e bine să faci singur dacă te pricepi. Eu am moştenit de la tata pasiunea pentru meştereli şi cum avem prin casă tot felul de scule, ne cam descurcăm.

Totuşi, sunt lucruri care ne depăşesc. De plidă, avem o uşă de metal în faţa a 3 dintre apartamentele de pe etaj. Că aşa era moda în anii ’90, să te protejezi de duşmani. Tot blocul are uşă de-aia, noi nu era să rămânem mai prejos. Şi pentru că e relativ veche şi finisată prost, s-a cam stricat. Broasca, butucul, ceva nu mai merge.

Pentru că nu avea rost să chemăm un lăcătuş, am început să meşterim noi împreună cu un vecin. Şi ne-am chinuit vreo 3 zile până am stricat-o de tot. Iar în timpul procesului mă întrebam de ce n-om fi solicitat noi specialistul încă de când am văzut că problema e ceva mai complicată. „Lasă că ne descurcăm noi”. Şi ne-am descurcat aşa bine încât va trebui să chemăm un sudor să ne repare uşa. Evident, sudorul o să ne ia mai mulţi bani decât face (sau mai exact, decât considerăm noi că face) şi data viitoare o să ne lipsim de serviciile lui pentru că, nu-i aşa, ne descurcăm şi singuri.