Mai aveţi cam o săptămână să participaţi la concursul organizat de MB Drăgan, Adevărul şi National Geographic. Arată-ne România ta vă trimite într-o excursie de 10 zile prin ţară dacă puneţi poze sau poveşti cu locurile preferate din ţară. Pe Twitter e chiar prea simplu să participaţi, plus că se câştigă multe cărţi din colecţia National Geographic Traveler.

Detalii privind înscrierea găsiţi aici şi nişte poze mişto găsiţi pe aplicaţia de Facebook (care aplicaţie vă cere nişte date ca să intraţi în ea, ca să ştiţi).

Ca şofer am avut mereu două probleme în trafic: motocicliştii (scuterişti, chopperişti etc) şi taximetriştii. Ăştia cu maşini galbene chiar nu mă deranjau la început. Eu mergeam liniştit, ei mă ocoleau şi gata. Dar pe motociclişti am o mare, mare boală din prima zi de carnet.

Motocicliştii sunt ca femeile. Vor drepturi egale, dar când e de stat locului într-o coadă mare, nu pot sta. Că doar de-aia mi-am luat motor, să mă strecor. Deci drepturi egale să fie, îndatoriri mai puţin. De ce să-mi ţin eu banda? De ce să mă trag pe margine ca să încapă o maşină în faţă la semafor? De ce să nu fac slalom printre maşini? De ce să nu mă bag între două maşini care merg una lângă alta?

Şi după ce îi omori, sare toată comunitatea. Păi da’ cum e posibil, trebuie să fim protejaţi! Atunci respectaţi aceleaşi reguli.

Într-o comparaţie foarte rasistă şi misogină, dacă maşinile sunt bărbaţi şi motocicletele sunt femei, bibicliştii sunt negri. Pe de-o parte au trăit într-un mediu total periculos, pe de altă parte dacă acum îl atingi e discriminare rasială. În momentul ăsta categorie mai antipatică decât aia a bicicliştilor nu există în trafic. Poate cea a şoferilor cu numere de Bulgaria, care s-au înmulţit prin Bucureşti şi care încurcă traficul în cel mai medieval mod cu putinţă.

Şi ziceam de biciclişti. Am mulţi prieteni care se deplasează pe două roţi şi care vor fi supăraţi. Ştiu că e periculos, ştiu şi că e bine pentru mediu, dar asta nu înseamnă că trebuie să am o grijă în plus când ies în trafic.

Pistele. Pistele alea sunt nişte piste proaste. Pentru că sunt trasate pe mijlocul trotoarului, pietonii nu mai au pe unde să treacă. Sunt locuri în care accesul pentru pietoni e mai îngust decât ăla pentru biciclişti. Şi dacă nu te dai, comentează. Ce faci domne, stai pe pistă?

Semafoare Eu ştiu că la semafor (sau la treceri de pietoni) cetăţeanul trebuie să se dea jos şi să treacă pe lângă bicicletă. Aşa ştiu eu. Nu numai că bicicliştii nu fac asta, dar ei trec chiar şi când maşinile stau. Adică până la semafor eşti maşină, la semafor traversezi cu pietonii.

Trafic Dacă s-au făcut pistele alea, mai ales prin centru, nu mai mergi pe stradă. Nu mai mergi. Pentru că n-am benzi de 1,5 ca să te pot depăşi, eu trebuie să merg pe toată banda. Prin urmare tu mă încurci rău, dar rău de tot. Zilele trecute aveam un tramvai în stânga şi un biciclist în faţă. Se mişcau în reluare, coadă de maşini în spate. Dacă încercam să-l depăşesc ori intram în tramvai, ori mă urcam pe el. Trotuarul cu pista mă-sii era liber. Nici pietoni, nici nimic. Am claxonat discret, cât să vadă. S-a întors, s-a uitat şi a pedalat liniştit în continuare în rând cu tramvaiul.

Nu, n-o să vă spun un banc bun. E vorba de poliţişti, care sunt ei un banc în sine. Vi s-a întâmplat vreodată să vă oprească poliţia la verificări de rutină? Vi s-a întâmplat probabil.  Şi ştiţi cum întreabă ei „aţi consumat băuturi alcoolice?”. Tu zici nu. El întreabă automat „Sigur?”. Oh da, asta o să mă convingă să mărturisesc. Dacă tu mă întrebi „sigur?” eu o să spun spăşit că am consumat. Şi ca să nu se termine aici lucrurile, te întreabă „punem aparatul?”. Nu, nu-l punem.

Asta e fix ca întrebarea aia de la şcoală cu „tu ce notă crezi că meriţi?”. Dacă eram bun la evaluări, mă făceam profesor direct, nu stăteam prin şcoli.

Şi bonus, în seara asta era filtru la podul Grozăveşti. Mirificul, extraordinarul pod. Doi cetăţeni, unul şef celălalt executant. Mă opresc fix lângă ei şi şeful zice „Spune-i să pregătească actele” – „Vă rog să pregătiţi actele”. „Spune-i că vin imediat” – „Vine imediat colegul meu”. Eram la 50 de cm de ei, oprisem muzica şi aveam geamul deschis. Şi pe urmă al doilea vine şi cică „Bună seara, aţi pregătit actele?”.