Cula Duca
V-am zis că weekendul trecut am fost #prinromania să văd una-alta. Deşi excursia în sine a fost îngrozitoare, am dat peste câteva lucruri mişto pe care merită să le vizitaţi. Nu mai zic de drumurile proaste pentru că erau prea proaste. Mult prea proaste.
În Horezu nu e nimic de văzut în afară de oale. Iar dacă vreţi ceva ieftin şi mişto, nu vă opriţi pe marginea şoselei la hypermarketurile alea de oale şi ulcele, urcaţi pe Strada Olari până în satul Olari. Abia acolo sunt meşterii adevăraţi, cu atestat şi mână fină. Mai jos e casa Eufrosinei Vicşoreanu, o doamnă pe la 70 de ani, care mi-a povestit puţin despre meşteşug. Are şi un muzeu în casă iar vasele pornesc de la 10 lei.
Mester Olar
În caz că vă întrebaţi ce-i cu prima poză, ei bine aia e o culă.
CÚLĂ, cule, s. f. 1. Clădire în formă de turn, cu baza dreptunghiulară (care servea, în trecut, și ca loc de apărare). 2. (Înv.) Turn circular; cupolă, boltă. ♦ Turn boltit în palatul domnesc, în care se păstra vistieria; p. ext. vistierie, tezaur. 3. (Înv.) Beci boltit; subterană. 4. (Înv.) Conac boieresc, casă (fortificată) a proprietarului unei moșii. – Din tc. kula. Cf. bg., scr. kula.
Cula de mai sus e la vreo 5 km de Horezu şi a aparţinut lui I.G. Duca, ministru de externe şi pentru scurt timp Prim-ministru al României, în 1933, ucis de legionari. Duca a cumpărat cula de la nişte boieri de-ai locului care o construiseră pe la 1850. Deşi Duca şi-a construit prin 1930 altă casă, a păstrat şi cula care a devenit unul dintre locurile preferate ale Reginei Maria (da, omul se învârtea în cercuri atât de înalte). Am o groază de poze de interior şi cu ocazia asta poate îmi folosesc şi eu contul flickr.
Nu vă mai spun cum m-am simţit în casa cea nouă, care arăta exact ca în 1930, cu un radio funcţional, ziare de la vremea respectivă şi poze cu Duca de prin diferite vizite.
Tip: o parte din camere sunt acum pe post de pensiune şi arată chiar bine, e de mers acolo cu câţiva prieteni o săptămână. Bonus: au şi net!
