Foaie verde drum de fier, mi te paşte un trans- plant.
Dumneata ai auzit de Vinţu de Sus? E, n-ai auzit, dar o să înveţi comunicare la Vinţu de Jos.
N-am avut timp de fabule zilele astea, dar mi-ar fi plăcut. Era mult mai fun 😀
Oricum, melodia zilei e clar: Don’t worry ‘bout me – Louis Prima
E un citat pe care îl tot dau. Şi aici pe blog şi peste tot. Îl mai şi spun din când în când, ca să impresionez tipe 😛
Dar mă gândeam că merge la fix, azi când se punea la îndoială aspectul colectiv al acţiunilor din ultimele zile. Din păcate, el n-a putut fi probat, aşa că a rămas scris pe foi cu caracter oficial cum că aş fi singurul nebun şi că în spatele principiilor pe care le apăr stă de fapt frica de restanţă (ok, asta nu e scris, dar cam asta reiese).
Aşa au zis şi Marile Puteri la 1848 despre Revoluţia paşoptistă. Doar că atunci vocile celor care cereau autonomie erau mai puternice. Iată ce zicea Bălcescu, referindu-se la momentul istoric din ’48:
Revolutia de la 1848 n-a fost un fenomen neregulat, efemer, fara trecut si viitor, fara alta cauza decat vointa intamplatoare a unei minoritati nationale. Revolutia generala fu ocazia si nu cauza revolutiei romane. Cauzele ei se pierd in negura veacurilor. Uneltitorii ei sunt 18 veacuri de trude, suferinte si lucrarea poporului roman asupra lui insusi.
Să-mi ziceţi când vă plictisiţi de citatul ăsta. Oricum, altul nu mai ştiu 😛
Caragiale îşi revizuieşte opera. Ce-a scris el e mic copil pe lângă ce e acum. Călinescu se răsuceşte în mormânt. Umplea amfiteatrele cu sute de studenţi la cursurile lui.
Azi s-a desfăşurat un fel de circ ieftin cu pretenţii de şedinţă. O şefă de catedră care doreşte rezolvarea pe cale diplomatică a conflictelor, dar care, sper, va începe să-şi pună nişte întrebări, o profesoară care şi-a chemat studenţii apropiaţi în ajutor şi eu – cu prea puţine probe.
O atitudine prietenoasă care mi-a făcut greaţă. Câţiva cetăţeni care vor doar să termine mai repede facultatea şi să-şi ia o diplomă la capătul a 3 ani de pseudo-studiu.
Pe probe n-a fost clară decât nerespectarea timpului convenit pentru examen. Drept urmare profesoara a venit cu o propunere foarte tentantă pentru popor: să se dea un fel de măriri şi restanţe în acelaşi timp, undeva săptămâna viitoare. Oral.
În rest, revoluţionarii ceilalţi n-au predat lucrările goale sau lucrările respective s-au „pierdut” (oricum, foarte puţin relevant) deci alte probe nu existau. Ba chiar probele existente conduceau către o teorie sugerată voalat: poate tânărul Che Guevara are ceva personal cu stimabilul cadru didactic.
N-a vrut nimeni să priceapă că totul a pornit de la încălcarea principiilor pedagogice. Cui îi pasă de principiile demagocice? O tânără (răsărită de altfel) zicea că „face ceva pe principiile noastre”. Mulţam Andreea, s-a notat.
Şi bonus, n-a fost de ajuns că probe nu erau, s-au mai hotărât şi reprezentanţii veniţi ca nu cumva să-şi împovăreze „dificilul” program cu încă un examen, să susţină că memoriul nu reprezintă vocea poporului, ci a unui singur om. Măcar DPD a punctat că e vorba de o minoritate şi nu o singură persoană. Totuşi, nimic demonstrabil la momentul respectiv.
Deci s-a demonstrat că singurul nebun care avea ceva cu profa eram eu. De fapt, adevărul e că profesoara şi-a făcut perfect datoria. Iar eu, dintr-o dorinţă de răzbunare (!?) am vrut s-o denigrez. Iar examenul, ca să ştiţi şi voi, a fost în 20 de minute deşi trebuia să fie o oră, însă hai că n-a fost aşa rău. Şi chiar au fost şi multe note de 10 (ce surprizăă!).
Cât despre coloana vertebrală, n-o căutaţi în interiorul acestui text, nu există.
Stau să mă gândesc dacă mai are sens să termin facultatea asta. Să merg la festivitatea de absolvire şi să stau lângă nişte oportunişti şi nişte laşi? No fucking way!
Ah… încă ceva. Morala: Nu veniţi la Litere. Vă pierdeţi timpul. Mergeţi la SNSPA. Chiar dacă ăia sunt mai praf. Măcar aşa se prind şi cei de la Litere că ceva scârţâie.
Azi am depus un memoriu la decan. Cu număr de înregistrare şi tot. Ca să fie treaba treabă.
„Am aşteptat patru seturi pân’ să intru-n audienţă dar cum persoana arbitra în deplasare, am intrat în prelungiri. În finală, m-a primit, i-am înmânat memoriul, şi după ce l-a studiat cu toată atenţia, mi-a făcut memoriul ghem. Am luat ghemul, deci am câştigat întâlnirea, şi am rămas la încălzirea cu lemne, c-aşa-i în tenis.”
Un citat şi un clip, în timp ce întreprindem activităţi revoluţionare:
„Eroii adevăraţi dărâmă munţi, nebunesc, se ucid” – Ioan Slavici
Am intrat la Facultatea de Litere, secţia de Comunicare şi Relaţii Publice pentru că se făcea şi publicitate. Asta vreau să fac într-un viitor cât mai apropiat. Din păcate am dat peste o profesoară ca doamna în cauză şi n-am învăţat nimic. Deci am făcut facultatea degeaba.
După ce o vom da afară, pentru că până la urmă o vom da afară, sau … dacă nu am susţinerea colegilor, o voi da afară, vom avea nevoie de un profesor care să ne predea timp de un semestru Strategii Publicitare. Dacă mă duc în faţa domnului decan Papadima şi îi cer să o înlocuiască pe profesoara actuală îmi va spune că nu are cu cine. Aşa că apelez la întreaga industrie pentru salvarea unei viitoare promoţii de comunicatori. Sunt mulţi oameni care vor ajunge până la urmă în agenţii, şi care, fără nişte baze din facultate, nu vor da randament, deci tot industria va avea de suferit. Aşa că vă cer să ne ajutaţi. Încep cu Millenium care are cei mai mulţi Cerepişti în organigramă (e PR, dar sigur ne puteţi ajuta să găsim un publicitar bun) şi pot continua cu Ogilvy, Graffiti, McCann şi în general toate agenţiile.
Sunt convins că o să găsim pe cineva căruia să-i pese. Sunt convins că cineva o să fie impresionat câtuşi de puţin de 160 de oameni care strigă „Vrem să învăţăm publicitate!”. Prin urmare, ajutaţi-ne să găsim o soluţie (temporară) de înlocuire a profesoarei respective.
Povestea pe larg este aici.
Nu pot să mă abţin. Trebuie să pun melodia asta a lui Chilian. Pentru că toată lumea din sala alăturată ar fi intervenit azi. Pentru că cei din sală ar fi zis şi ei ceva, dar nu şi-au dat seama că e momentul. Sau n-au crezut că ia amploare chestia. Sau nu şi-au dat seama. Sau nu erau atenţi 🙂
Chiar ieri mă plângeam pe twitter că am colegi semi-analfabeţi. Îmi pare rău, dar ăsta e adevărul: unii studenţi din facultatea de litere, anul 3, CRP, nu ştiu să scrie corect. Despre asta într-un post viitor.
Degeaba ne plângem de studenţi, dacă profesorii sunt la pământ. Am zis-o de multe ori. Doar că azi m-am enervat peste măsură.
Examen la strategii publicitate şi Examen – postmodernism. Ora 10:00
Am acceptat dintr-o prostie să dăm examen la două materii în acelaşi timp. Am acceptat condiţiile propuse de un pseudo-profesor care anul trecut ne-a „examinat” printr-o lucrare scrisă, întinsă pe parcursul a 15 minute. Anul ăsta, pentru că erau două materii, probabil că s-a gândit că e nevoie de ceva mai mult timp.
După „doar” o oră de întârziere, a început comedia. Doamna „profesoară” ajunge în sală. Înainte să dicteze subiectele, ne recomandă să venim la masterul de Expertiză şi consultanţă în publicitate. Pentru că merită şi pentru că sunt profesori capabili. Când am întrebat-o ce practicieni predau la masterul respectiv, n-a reuşit să-mi dea un răspuns coerent. Citeşte tot articolul
Unul din obiectivele pe care le-am stabilit pentru ÎnConcert.ro la debutul lui 2010 a fost să începem să monetizăm. Azi am dat drumul la prima campanie de bannere (dacă îmi zicea cineva că primii bani scoşi vor fi din display advertising îl luam la mişto).
Acestea fiind zise, noi ne-am îndeplinit obiectivul pe 2010, deci plecăm fiecare acasă şi ne revedem în 2011! :))
Spoiler alert! (adică povestesc tot cap-coadă)
Am ajuns la vizionarea de presă din Plaza cu gândul doar la popcornul cu ciocolată pe care îl au acolo şi care lipseşte cu desăvârşire în AFI. Iniţial credeam că Up in the air e titlul mai lung al desenului animat UP. Pe urmă am văzut că e cu George Clooney şi atât. Să vedem, zic. Filmul e mişto. Trist, dar mişto. M-am regăsit într-o oarecare măsură în personaj.
George Clooney e un tip care concediază oameni. Lucrează la o firmă specializată în aşa ceva. Zboară 250 de zile pe an ca să ajungă dintr-un oraş în altul, în funcţie de firma care l-a angajat să facă concedieri.
N-are o casă (ok, are un apartament amărât care nu se pune), n-are familie, nu ţine legătura cu surorile lui. E mereu în avion, sau în aeroport. Ca orice om fără o viaţă, are un hobby. Adună milele străbătute ca să capete tot felul de carduri gold, platinum, vip etc. Şi scopul lui suprem este să atingă 10 milioane de mile zburate ca să-i treacă numele pe un avion şi să primească un card super exclusivist.
Cardurile astea îi dau impresia unei vieţi de huzur. Numai că el n-are o viaţă. El trăieşte de ani buni de parcă ar fi în ziua cârtiţei. Nasol, zic. Eh şi găseşte o tipă care e la fel ca el, zboară non-stop. Pare o variantă feminină a lui. Exact ce avea nevoie. Încep ei o pseudo-relaţie, îl arată semi-nud pe George Clooney de 2 ori ca să justifice de ce l-au ales pe el şi nu pe Nicolas Cage şi gata. Ai impresia că ai asistat la un film drăguţ despre „chiar şi ciudaţii îşi găsesc soul-mate”. Dar când omu se duce la ea să-i facă o surpriză, îi face ea o surpriză şi află că de fapt era căsătorită şi avea şi copil. Therefore George Clooney e doar o aventură între zboruri. Între timp el îşi face milele, ia cardu pe care îl mai aveau doar 6 persoane în lume şi continuă să-şi vadă de treabă. The End.
Mişto, nu? Pe mine m-a deprimat groaznic filmu. Cu toate astea, Andreea zice ca a fost misto. Ce-i drept, si mie mi-a plăcut, într-un fel masochist aşa :))
Brutarul n-are pic de făină în casă. Poetul n-are un volum bun de poezii. Electricianul n-are niciun metru de fir conductor. Văcarul n-are nici măcar un litru de lapte, fermierul nu mănâncă niciodată chestii naturale, măcelarul n-are carne, publicitarul n-are nici măcar un print de calitate, ospătarul n-are niciun tirbuşon. Apicultorul n-are pic de miere, zugravul n-are o bidinea, viticultorul n-are un pahar cu vin, bancherul n-are niciun leu (normal, doar e criză), translatorului îi lipseşte dicţionarul din casă, telefonistul n-are telefon, are pager, tapiţerul are paturile stricate, instalatorului îi curge apa de la bazin şi îşi inundă vecinii. Programatorul are calculatorul stricat, potcovarul n-are potcoave, doar mărţişoare în formă de potcoavă, pictorul n-are niciun şevalet, pedichiurista n-are nicio ojă în casă, ORLista poartă ochelari, minerul n-are nici cărbune, nici sare, nici aur. Moaşele n-au copii, menajera are casa vraişte, frizerul şi-a lăsat plete, grefierul n-are maşină de scris, nici imprimantă, bijutierul n-are nici măcar o verighetă de valoare, fotograful n-are nicio poză cu el care să-i placă ŞI NOI N-AVEM UN AFURISIT DE PARACETAMOL ÎN CASĂ!!!
