IN Web

Un „ceva” cu bloggeri a devenit must-have-ul de sezon în publicitate şi PR. Dacă nu trimiţi un coş cu ceva, o invitaţie la o conferinţă sau un produs de testat înseamnă că n-ai făcut campanie online. Şi rişti să te ia toată lumea la mişto.

Trecem peste faptul că, în încercarea de a interacţiona cumva cu bloggeri, Piaristele o dau în bară. Nu despre asta e vorba.

Ca să fie cool, agenţiile apelează la bloggeri. Aceeaşi bloggeri. Vorbim aici de Zoso, Piticu, Visurat, Arhi, Bobby Voicu, Buddha, Cabral, DeCe?,  Orădeanul, Ecostin şi dacă e vorba de ceva pentru tipe, neapărat Andressa şi Marie Jeanne. Eventual Miruna şi Denisuca. Şi gata… asta e toată blogosfera.

(fac o pauză cât să se sesizeze unu dintre cei de mai sus şi să scrie că sunt prost şi că mă plâng că nu sunt şi eu ca ei)

Desigur, e vorba despre cei mai vizitaţi bloggeri, cei mai relevanti, cei mai. Cu toate astea, multe  campanii nu îşi au rostul. De fapt, sunt ei între ei, aceiaşi oameni peste tot. Şi ba au fost să mănânce pufuleţi, ba au testat nu ştiu ce telefoane, ba au participat la nu-ştiu-ce festival.

Sunt relevanţi cei de mai sus pentru TOATE produsele de pe internetu ăsta mare? Nu. Pot să fie endorseri reali pentru orice  produs? Nu.

De exemplu, campania LG la care a participat Bobby care nu se uită la televizor! Deloc.  Evident, nu-i vina lui că oamenii care au gândit campania au targetat-o prost.

Ca să nu dăm banii pe bloggerii care n-au trafic, îi dăm mereu pe aceiaşi 20 de bloggeri cu trafic. Numai că pe urmă vin specialiştii şi spun: uite de ce trebuie să investiţi în campanii online: targetarea se poate face foarte uşor, e un mediu măsurabil etc etc. Numai că noi măsurăm de fiecare dată acelaşi public.

2000 de unici la şcoala de fete, 2000 de unici la primărie…

Repet, problema nu e că  nu sunt băgaţi în seamă alţi bloggeri (adică ăia mai mici şi spammerii) ci faptul că o campanie cu bloggeri a ajuns să însemne o campanie cu Zoso, Piticu, Visurat, Arhi, Bobby Voicu, Buddha, Cabral, DeCe?,  Orădeanul şi  Ecostin. Şi dacă ei nu sunt endorserii potriviţi pentru produs, mai bine nu mai faci campania. Că sunt bani aruncaţi.

IN Casual stuff, InConcert.ro

Sunt de 2 zile la Târgu-Mureş şi este bestial. Am plecat cu maşina cu Florin Avram Monden.info,Bimus,Tudor TotolicişiFata din Port.  Mă rog, Bimus a venit cu maşina cu tipele de la McCann dar cam asta-i echipa de bază. Pentru că trebuie să fie şi cineva la treabă,Adelina scrie peInConcert.ro.

E prima oară când merg la un festival de muzică de dimensiunile astea. B’estfestu nici nu se compară cu ce-i la complexul Week-end deşi acolo e mai multă muzică bună. Aici îţi permiţi să stai câteva ore în hamac în Zona Vip cu o cola în faţă.

Nici nu vreau să mă gândesc cum e la festivalurile din afară dacă aici e aşa mişto. În primu rând e foarte multă agitaţie, aşa cum îmi place mie. Dar dacă vrei să te retragi, o poţi face foarte uşor. În timpul ăsta, oraşul doarme şi e paradoxal să treci imediat de la agitaţie la linişte deplină.

Nebunii cu care sunt m-au corupt să mănânc. Mult. Nu că ar fi rău da’ risipim mâncare în draci.

O să urmeze la un moment dat şi nişte poze, poate şi filmări… să vedem ce face Bimus.

Postu asta nu e cine stie ce, dar asta e… am fost la Tiesto.

IN Casual stuff

Ai mei mi-au spus întotdeauna că nu-i bine să faci afaceri cu prietenii. Că sigur te cerţi, că unu ajunge să-l fure pe celălalt, că oamenii sunt egoişti şi nu vor să iasă totu bine, ci să iasă pentru ei bine… şi tot aşa.

La polul opus se află unii oameni, nu dau nume (ca de obicei), care cred că ar fi cel mai mişto lucru de pe lume dacă ar pune pe picioare o afacere cu prietenii. La modul la care o gaşcă de prieteni împarte sarcinile în funcţie de abilităţile fiecăruia: unu duce gunoiu, altu face vânzări.

Am încercat să-mi ascult părinţii, mai ales că nu aveam ţeluri comune aproape cu niciunul dintre prietenii mei. Numai că am ajuns de-a lungul timpului (prin diferite conjucturi) să lucrez şi cu câţiva prieteni. Şi mă gândeam îngrozit că o să ajungem să ne certăm sau că o să se întâmple cine ştie ce. Dar marea problemă e că nu mai apucăm să discutăm altceva în afară de proiecte. Şi e o senzaţie tare ciudată când sună telefonul şi cu toate că te caută una din persoanele dragi îţi vine să arunci cu el pe fereastră (cu telefonul, desigur 😛 ).

Oricât ai încerca să separi lucrurile, ajungi să vorbeşti numai şi numai despre proiecte, să te frămânţi şi să te cerţi uneori. Şi dispar dintr-o dată momentele de caterincă, discuţiile privind aia mică, noua cucerire sau ce mai fac părinţii. Apar în schimb deadline-uri, planuri, proiecţii pe următoarele 6 luni şi multă muncă. Şi te trezeşti că nu mai ai prieteni ai doar colegi sau parteneri. Şi e cam trist.

IN Liverpool

alonso-mascherano

Băieţii de mai sus sunt cele mai importante transferuri pe care le-a făcut Liverpool până acum. Şi nu se ştie încă dacă sunt definitivate. Asta pentru că de unu trage Barcelona iar de celălalt Real Madrid. Iar Liverpool pare că n-ar avea bani nici să-şi lege şireturile numai că Benitez nu vinde nici mort.

Abia aştept să înceapă Premier League, mai e aproximativ o lună. De data asta sper să luăm titlul, în ceea ce ar fi o ecranizare perfectă a romanului „După douăzeci de ani”. Mi-e frică de Owen. Acum, că e la ManUtd, ar putea să ne facă o surpriză şi să-şi revină. Ceea ce ar fi foarte nasol…

Despre Steaua, numai de bine. M-am înşelat acu o lună. A trecut prea puţin timp şi achiziţiile au fost prea slabe anu ăsta ca să mai sperăm la ceva. Să vedem ce-or face joi.

IN Casual stuff

Şi n-au tras.

Azi am tras cu arma pentru prima oară. Cu gloanţe adevărate and shit. Asta în condiţiile în care eu nici la FPS-uri nu-s prea bun. De tras cu alt fel de arme mai mult sau mai puţin letale nici nu se poate pune problema. Nici măcar prin parcu de distracţii n-am tras cu puşca.

Când am primit invitaţia de la Anca am zis că e la mişto faza cu gloanţe adevărate sau că o să ne aducă o gaşcă de anti-terorişti să ne facă vreo demonstraţie. Mare îmi fu mirarea (ca s-o dau în stilul snoavei) când m-am trezit în mijlocul unui instructaj de tras cu arma (a se citi: am întârziat pentru că Bucureştiul e organizat aiurea şi pe o parte ai numarul 100 iar pe cealalta numărul 29).

Anyway… era un nene care ne explica cum o să tragem noi cu gloanţe adevărate. Şi am tras. Tudor Totolici a ieşit pe primul loc, eu pe 2 şi Adi Ciubotaru & Bobby Voicu tot aşa doar că la coadă.

Au fost acolo mai mulţi bloggeri cunoscuţi, A-listeri, o parte din echipa Monden Info şi… eu :))

Eu aş fi vrut să întreb la un moment dat dacă se poate să nu tragem dar m-am abţinut :)) Şi aşa m-am ales cu premiul I (pentru că Tudor Totolici a tras în afara concursului).

Toată chestia s-a întâmplat pentru că UTV a lansat jocul online I DARE U. Campania este făcută cu ajutorul echipei MBDragan iar noi am tras în poligonul UTI care e pe la piaţa sudului.

Au scris: Pyuric pe Monden.info, Buddha la el pe blog, Adi Ciubotaru, Andy Mihail, Bobby, Corina, Florin Avram, Alexandra Ivan pe Apropo.ro si pe blogul personal, Bimus – cu videologul sau, episodul 24 şi o să actualizez pe parcurs.

IN Filme

backtothefuture

Unul dintre filmele pe care n-am reuşit să le văd cap-coadă când eram mic a fost Back to the future. M-a fascinat subiectul şi mi s-a părut foarte tare filmul la vremea lui (eu l-am văzut pe la ProTv prin ’96 dacă nu mă înşel). Acum ceva timp am downloadat trilogia şi am urmărit atât filmul cât şi extra-urile (ceea ce nu prea obişnuiesc să fac).

 

Astfel am aflat că Michael J. Fox a filmat în paralel şi Back to the future şi un serial în care juca la momentul respectiv (Family Ties). Mi-a plăcut foarte mult ce a zis în acel scurt Making-of:

Mă trezeam pe la 9:00,  munceam de la 10 la 18 la Family Ties iar apoi plecam să filmez Back to the Future până la 3-4 dimineaţa.  Apucam să dorm 1-2 ore pe zi. A fost extenuant dar într-un fel mi-a plăcut.

Fiecare moment în care eram treaz îl petreceam muncind. Dar aveam 22-23 de ani şi ăsta era visul meu.

Motivaţional, nu?

IN Casual stuff

Şi prin extensie, de ce a fost mai mişto la BeerTweetMeet decât la Optimism2009.

N-o să stau să povestesc ce mişto a fost aseară la bere cu twitterimea pentru că o să scrie despre asta jumătate din blogosferă.

Nu pot să spun cum a fost la Optimism2009 pentru că nu m-am dus. Nu mi-a plăcut deloc abordarea lui Manafu, m-am simţit tras pe sfoară.  Totuşi, pentru că am încredere în opinia Mirunei, o să spun că n-a fost un eveniment prea mişto.

Şi din punctul meu de vedere, asta se datorează faptului că Optimism2009 a fost un fake. Eu chiar am crezut la început partea cu „hai să facem un eveniment despre optimism, ceva făcut doar de dragu de a vorbi despre optimism”. Îmi imaginam un eveniment care să nu fie la HoJo ci în Herăstrău.  Când am aflat faza cu pufuleţii Gusto, am trecut şi peste simpatia pentru Căpănescu şi am renunţat să particip. M-am simţit plasat într-un powerpoint alături de nişte bugete de marketing şi nişte previziuni de vânzări pe următoarele 6 luni. Cine ar fi venit la un eveniment despre pufuleţii Gusto? Nimeni.

În concluzie, nu mi-a plăcut deloc abordarea cu ideea venită pe moment şi care de fapt era plănuită de cine ştie cât timp. A fost un fake tot evenimentul. Dacă sponsoriza Ursus sau orice alt brand care nu avea selling proposition optimismul (poziţionare care îmi pare uşor tâmpită, btw), era ok. Dar să încerci să-mi bagi pe gât pufuleţi la modul: uite, hai să vorbim despre optimism…. ah ce coincidenţă! noi suntem pufuleţi optimişti… tnx, but no tnx.

Pe de altă parte, BeerTweetMeet, evenimentul cu 6 e-uri a pornit chiar dintr-o joacă. A aruncat JustF0rFun o idee şi aia a fost. Sigur, au pus umărul mai mulţi oameni, dar s-a ajuns într-o săptămână la cel mai mişto eveniment cu bloggeri la care am participat vreodată.

Cred că e dovada clară că nu e nevoie de un plan elaborat cu mult timp înainte ca să iasă un eveniment foarte mişto. Sigur, o conferinţă e altă mâncare de peşte, ştiu, am organizat. La bere a fost mai simplu. Poate tocmai d’aia n-ar trebui să mai facem atâtea conferinţe şi să ne îndreptăm atenţia şi pe fun. Sunt convins că un BeetTweetMeet cu berea de la un brand (oricare ar fi el) şi pufuleţii de la Gusto ar fi fost mult mai folositor pentru Gusto.

Aştept însă cu MARE interes o conferinţă (venită din senin, desigur) pe teme de glume „duminicale” sponsorizată de berea Azuga. Ca să înţelegeţi, citiţi aici.

UPDATE: m-am înşelat în ceea ce priveşte partea cu pregătirea prealabilă a evenimentului în colaborare cu Gusto. A fost o nimereală. Totuşi, cred că trebuia evitată colaborarea tocmai pentru a nu exista suspiciuni. Şi în continuare, optimismul mi se pare o poziţionare tâmpită pentru Gusto. Îmi pare rău că trebuie să critic munca unui planner, dar asta e părerea mea şi o respect :))

După cum ziceam pe twitter, zilele astea nu am scris despre campania The land of choice şi nici despre Scandalul fetelor frumoase de la Wimbledon.

Nu, n-are nicio problema blogul meu 😛 Doar că zilele trecute mi-am amintit de o idee avangardistă a celor care editau revista (la fel de avangardistă) „Unu” (apărută între 1928 şi 1935, detalii aici).

În ediţia estivală a lunii iunie, băieţii care contribuiau (printre care Geo Bogza, Saşa Pană şi Tristan Tzara) scoteau cele 8 pagini complet goale, trecând doar numele revistei şi semnându-se toţi cei care nu au scris respectivele pagini 😀

Şi asta pentru că,  fiind luna iunie, era momentul pentru relaxare şi nu pentru scris iar cititorii oricum nu ar fi stat să lectureze o revistă literară.

Dacă vă interesează, am găsit şi o colecţie completă evaluată la doar 22 500 de dolari. Pentru că e criză, puteţi achziţiona doar un număr estival din august 1929 care costă numai 3000 de dolari 😛 Asta dacă vă simţiţi vreun pic avangardişti.

IN Politics

Dacă n-aţi urmărit ce-au făcut cei de la Happy Fish în onoarea doamnei Ridzi, aveţi ocazia acum.

Interesant e că în afară de presă şi blogosferă, reacţiile au fost slăbuţe. Şi ştiu eu sigur vreo două partide, ale călor inţiale încep cu PSD şi PNL, care ar fi putut profita de 10 ori mai mult de pe urma acestei crize de imagine.

Mai mult, la reacţiile astea slăbuţe, au mai şi reacţionat pedeliştii în bloc. 1-0 pentru guvernul Boc. Teoretic, ar fi trebuit sa ţipe zilnic toată lumea. Mi se pare un subiect atât de clar şi uşor de exploatat…

Dacă eram în opoziţie nu trecea zi în care să nu ies pe post cu declaraţii despre Ridzi. Mai ales ca au fost scoase la iveală informaţii aproape zilnic. Şi dacă informaţiile alea n-au venit singure către presă sau de la PDLişti, or fi venit de la PSD sau PNL. Care tac. Da, da, dezbatere, întrebări şi ce vor să mai facă… mi se pare că e vorba de un proces teatral.

Nu nene, declaraţii zilnice. Ridzi în sus, Ridzi în jos. Până o demiteau. Şi pe urmă iar ziceam de ea o lună jumate ca să nu uite lumea cum a furat banii poporului. Dar probabil că partidele astea au altă strategie. Îi mai lasă pe PDLişti la putere câţiva ani şi aşteaptă să obosească ca să renunţe singuri la putere.

A scris şi Adi despre asta din perspectiva lui penelistă 😛

Meniu