Iar mă ia la mişto RDS. Pentru a nu ştiu câta oară am probleme cu conexiunea la internet. Ba am făcut upgrade la abonament şi n-am simţit nimic la viteza conexiunii, ba mi-au tăiat netul mai mult sau mai puţin din greşeală.
Azi mi-a picat iar şi am crezut că e ceva de moment. De obicei conexiunea e bună dar se întâmplă să mai pice un minut-două. Am aşteptat cu calm să se rezolve. Dar nu s-a rezolvat. Şi eu m-am cam săturat să înghit ba promoţii băgate pe gât, ba limitări pe anumite porturi, ba facturi primite când şi când. Aşa că o să-mi caut alt provider de net, că n-o fi oraşu ăsta lipsit de oferte.
Ne auzim când o fi să meargă, deşi tanti de la telefonu de suport mi-a zis că se rezolvă rapid. Au trecut ore bune de atunci…
A se observa că m-am obosit să scriu cu diacritice de pe telefon :p







