educatie

IN Educatie&Literatura

Se vorbeşte tot mai mult despre viitorul educaţiei, despre introducerea tehnologiei în şcoli, despre manuale digitale. Acum ceva timp Holcim a lansat primul manual digital sub forma unei aplicaţii de iPad. Lecţia verde face parte din programul de CSR al producătorului de ciment şi a debutat acum câţiva ani printr-un manual printat şi o disciplină opţională introdusă în şcoli. Probabil că astfel de iniţiative se vor înmulţi şi vom avea parte de multe manuale digitale. Doar că până atunci tabletele cu care au fost deja dotate şcolile zac nefolosite.

În momentul în care se va face tranziţia completă la manualele digitale, copiii noştri vor învăţa mult mai uşor anumite lucruri. Experienţa multi-media pe care o poate oferi o tabletă este extraordinară şi cred că trecerea de la hârtie la aplicaţie va avea un impact similar cu cel al trecerii de la tăbliţe la manuale.

Vlad Petreanu ridica o altă problemă acum ceva timp: aceea a mafiei care căpuşează orice organism de stat şi care va profita, fără îndoială, şi de acest val de echipare.

Îmi permit să ridic şi eu o problemă: dacă tabletele nu vor fi date de la şcoală, sau dacă vor deveni inutilizabile odată cu trecerea generaţiilor, probabil că se va ajunge la un compromis. În loc să cumpere manuale de zeci de kilograme, părinţii vor cumpăra o tabletă şi vor instala gratuit aplicaţiile (în fond, manualele sunt plătite de stat). Dar cine va avea curajul să-şi trimită copilul de 7-8 ani cu o tabletă de 500 de euro în ghiozdan? Să zicem că nu le-ar sparge în jocuri copilăreşti. Însă s-ar transforma în ţinte pentru tot felul de pungaşi. Iar sistemul cu o tabletă acasă şi una la şcoală mi-e greu să cred că ar putea funcţiona.

Deşi necesară, această schimbare ridică o serie de întrebări la care nu cred că vom găsi răspunsuri foarte curând.

IN Educatie&Literatura

E perioada licenţelor şi a dizertaţiilor, toţi studenţii îşi strigă panica pe reţelele de socializare. Apropo de paradigma greşită a sistemului educaţional, iată altă tâmpenie: lucrarea de diplomă care devine un stres, şi nu un studiu academic. Las la o parte lucrările cumpărate şi mă refer aici doar la cele care sunt făcute pe genunchi, între două examene şi trei seminarii.  Eventual şi cu un job pe cap, poate chiar şi cu o viaţă personală, studentul român e împins de sistem să facă o treabă de mântuială.

Situaţia colegilor care şi-au făcut masteratele în afară e mult diferită, de 100 de ori mai relaxată. Procesul academic are parte de tihnă. Doar că învăţământul universitar românesc nu cunoaşte astfel de noţiuni. De fapt, nici nu mai e nimic academic în tot procesul de obţinere a unei diplome, cercetarea se rezumă la „completează-mi şi mie un chestionar” şi cam aia e. Iar lucrarea rezultată are de prea puţine ori vreo valoare. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

tedx_education_alexandra_sandu

Foto: Alexandra Sandu

Marţi am participat la TEDx CaleaVictorieiED, un eveniment „al ideilor care merită să fie împărtăşite, care schimbă mentalităţi, atitudini şi ne mobilizează către acţiune în starea ei pură”. Mulţumesc prietenilor de la Fundaţia Friends for Friends pentru invitaţie.

Principala temă de discuţie a fost educaţia şi modul în care poate fi schimbat ceva în sistemul educaţional din România. Am reuşit să stau la 3 din cele 4 paneluri, aş fi făcut şi liveblogging dar, din păcate, în Sala Studio a Teatrului Odeon nu e deloc semnal. Dar deloc. Ieşeam din când în când să citesc mailuri şi să dau telefoane. Poate că a fost mai bine aşa, am putut să fim atenţi 100% la discursuri. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

Apropo de sistemul de învăţământ care e total defect şi de victimele lui, mi-am adus aminte de un curs din anul I de facultate. Profa a făcut o scurtă pauză de la predarea materiei şi ne-a întrebat de ce şi cu ce aşteptări am venit la secţia respectivă (Comunicare şi Relaţii Publice, Litere, Unibuc). Mulţi au răspuns că încă nu ştiu ce vor să facă în viaţă, dar că li s-a părut interesantă secţia şi că au ales-o fără să ştie cât de mult li se potriveşte.

Mie nu mi-a venit să cred. Erau o grămadă de oameni care au vrut „să încerce”, să vadă dacă „li se potriveşte”. Au rezultat zeci de absolvenţi care lucrează în domenii total diferite de comunicare, oameni cărora nu le-au folosit la nimic cunoştinţele acumulate în facultate. Dar şi-au permis să-şi piardă câţiva ani din viaţă, „de test”. Cei mai mulţi dintre ei s-au prins pe la jumătate că n-au nicio treabă cu domeniul, dar au continuat ca să-şi ia o diplomă.

Pe mine mă sperie oamenii ăştia care se aruncă cu capul înainte la plesneală. Nu că aş fi fost mai breaz,  însă am ştiut mereu exact ce vreau să fac. Acel „ceva” s-a schimbat de vreo 3 ori în anii de facultate, dar măcar era în aceeaşi zonă.

Iar acel „Mi se potriveşte?” din facultate se transformă câţiva ani mai târziu în „Oare îmi permit să plătesc maşina asta?„.

IN Educatie&Literatura

După o nouă seară cu gust amar petrecută într-o sală de teatru, mi-am dat seama că nu doar spectatorii sunt de vină. Teatrele au publicul pe care îl merită, public pe care aşa aleg să-l educe. De nenumărate ori am auzit foşnete şi plescăieli (preponderent după pauză). Asta pentru că publicul modern mănâncă chipsuri, covrigei sau fistic şi bea sucuri acidulate. Ambalajele tuturor fac zgomote deranjante care îţi strică tot cheful, dar nu e exclusiv vina oamenilor, ci şi a organizatorilor, care comercializează fără cap.

Înţeleg că există oameni care ajung direct de la serviciu la unele piese şi sunt înfometaţi, dar pentru asta se pot servi nişte sandvişuri în pauză, nu alune sau fistic. E mai probabil ca omul să intre în sală cu o pungă de chipsuri şi să facă zgomot decât cu un sandviş, nu? Citeşte tot articolul

IN Educatie&Literatura

Nu cred că e frază care să exprime mai bine delăsarea şi lenea din sistemul românesc de învăţământ. De-a lungul anilor am auzit-o de sute de ori, aproape la fiecare materie. Nu-mi amintesc decât vreo 2-3 cazuri în care eram „la zi cu materia” şi un singur caz în care am fost chiar puţin „înainte” cu materia, în 12 ani de şcoală (las la o parte facultatea, că acolo profesorii îşi planifică mai bine cursurile).

Am auzit fraza asta acum vreo 2 săptămâni, când treceam pe lângă un liceu bucureştean cu prestigiu. Era mijlocul lui octombrie (deci trecuse o lună abia din an) şi profesorii de plângeau deja că sunt în urmă cu materia. Teoretic, am putea da vina pe programa încărcată, numai că şi programa aia e stabilită tot de nişte profesori. Oamenii încearcă să înghesuie cât mai multe cunoştinţe în capetele micilor şcolari, dar planificarea – din câte ştiu – e făcută destul de bine. Citeşte tot articolul

IN Educatie&Literatura

Luni a început la Alexandria a 7-a ediţie a festivalului de teatru tânăr Ideo Ideis. De la faţa locului transmite deja Ruxa şi începând de astăzi i se vor alătura forţe proaspete printre care şi eu.

Habar n-am cum voi simţi festivalul ăsta, însă toată lumea vorbeşte despre energia extraordinară pe care o transmit tinerii actori ce se strâng an de an din toate colţurile ţării. Sper ca evenimentul să imprime o anumită agitaţie orăşelului din sudul ţării, la fel cum se întâmplă cu toate festivalurile importante de prin ţară.

Programul Ideo Ideis e aici. După cum vedeţi, sunt programate o mulţime de activităţi în afara competiţiei de teatru tânăr, activităţi menite să aducă la viaţă cultura din Alexandria.

Foarte mişto campania de promovare din acest an.

IN Casual stuff

Ştiţi oamenii ăia care au terminat liceul şi au luat o pauză de la studii, apucându-se să facă ceva bani pentru o săptămână la mare? Şi care după săptămâna aia la mare au mai lucrat puţin şi s-au trezit că au 25 de ani şi sunt barmani?

Foarte frumos, nu trebuie să fim toţi Social Media Experţi, însă ăştia sunt băieţii care nu ne nimeresc cocktailurile bine. Care pun gheaţă şi zahăr când le zicem să nu pună. Şi care în loc să se specializeze în meseria pe care o fac oricum de ani buni, tot speră să termine o facultate particulară şi să se angajeze assistent manageri la vreo firmă de succes.

Dragi tineri prinşi de ani buni într-o slujbă sezionieră, profesionalizaţi-vă! Deveniţi cei mai buni barmani, cei mai buni ospătari, cei mai buni bucătari! Lumea va aprecia asta mai mult decât orice.

IN Ciudatenii

In UK se va introduce in programa scolara un curs de fericire pentru copiii de 11 ani. Niste psihologi le vor explica probabil ca exista o parte buna in orice intamplare, ca trebuie sa gandesti pozitiv si ca lumea e un loc sigur in care nu se poate intampla niciodata sa vina cineva si sa-ti zboare creierii cu o pusca mare, fara vreun motiv precis.

Nu ma pricep la psihologie dar ma intreb si eu mirat… fericirea se poate invata? Laura?

Si ce urmeaza? Cursurile de frica in timpul carora vizioneaza filme horror ?

De mici ii invata…

question_answer0
IN Romanica noastra

Piata Universitatii. Aglomeratie. Un tata cu cei 2 fii. Unul aproape de liceu, celalalt mic, gras si simpatic. Tatal – mare, gras si nesimtit.

Merg unul langa altul pe mijlocul trotuarului, tatal in centru. Fiind aglomerat, lumea trece pe unde nimereste, se strecoara si la un moment dat mezinul se da din calea unei tinere grabite. Tatal il apostrofeaza cu o caldura parinteasca in glas (acel ton de „hai puisor fii barbat”) :

-„De ce te-ai ferit tata?”
-„Pai…. ma lovea…” (chiar si un pusti de 6 ani intelege asta)
-„Eh.. cum sa te loveasca… sa se uite pe unde merge, cum sa te loveasca? Ce ti-era frica sa te loveasca? Sa nu te mai feresti…”

Ii mai zice de 3 ori si peste 10 ani il vezi cum se inghesuie la metrou  cand se deschid usile.

Meniu