Îmi zicea Ovi Sîrb că el merge la Sziget să vadă The Vaccines, The Stone Roses şi încă vreo 2-3 trupe. După ce m-am ofticat puţin, mi-am dat seama că atât The Vaccines, cât şi The Stone Roses vin şi ceva mai aproape, la doi paşi de Bucureşti.
Asta după ce îmi povestise Elena cât de mişto este Domeniul Ştirbei – locul de desfăşurare al Summer Well (ca să vă convingeţi, click aici şi aici). Citeşte tot articolul
Nici nu se încheiase bine lansarea oficială a siteului Toamna Orădeană, că oamenii de la Casa de Cultură Oradea au şi pus la cale o conferinţă de presă menită să anunţe concursul „Oradea: de la imaginatie la Creion”.
Provocarea constă în a arăta cum poate fi Oradea de acum încolo pornind de la valorile cheie pe care Toamna Orădeană le dezvăluie începând din acest an.
Practic e un concurs de concepte creative ce pot contribui la comunicarea ulterioară a festivalului (dacă am înţeles bine). Brieful e aici, ceva detalii extra despre concurs sunt aici. Premiile sunt de câteva sute de euro şi badgeuri de acces la festival. Am senzaţia că se pot înscrie şi oameni din alte oraşe, dar cred că o să le fie mai greu (dat fiind faptul că trebuie să se documenteze temeinic).
Până pe 22 iulie se strâng lucrările, urmând ca pe 1 august să fie anunţaţi câştigătorii.
Din motive de Oradea am ratat ediţia din acest an a Bestfestului, însă am avut un trimis special. Merci, Andreea!
Anul ăsta s-a sădit floarea soarelui în loc de grâu pe islazul din comuna Tunari. Deşi pare neimportant, este o schimbare faţă de festivalul de anul trecut care merită menţionată. B’estfest 2012 fuse şi se duse, iar eu am rămas cu impresia că a fost mai mişto decât ediţia anterioară, dar nu foarte-foarte. Citeşte tot articolul
Weekendul ăsta dau o fugă până la Oradea. Nu că mi-ar fi dor de Siropel sau de Ciprian, ci pentru că am şansa să particip la fratele mai mic al festivalului Toamna Orădeană (ce va avea loc în octombrie) – Zilele Cetăţii Oradea. Oamenii de la Casa de Cultură din Oradea s-au gândit că oraşul lor merită mai mult decât un festival pe an, aşa că au început să acorde o atenţie specială şi Zilelor Cetăţii.
Weekendul ăsta va reprezenta şi un debut pentru comunicarea festivalului din toamnă, aşa că se strâng bloggeri din toată ţara pentru câteva zile în care vom descoperi oraşul. Că am un respect deosebit pentru toţi cei care reuşesc să mişte ceva la stat am mai zis. Iar despre studiul de caz Toamna Orădeană 2011 (studiu pe care l-am văzut la PR Beta acum câteva luni) ştiţi deja. Sper ca anul viitor să putem vorbi despre un studiu de caz mai amplu (Zilele Cetăţii + Toamna Orădeană) şi despre nişte rezultate bune, care să fie sursă inspiraţie şi pentru alţi oameni.
Siteul festivalului va fi lansat la noapte (şi sunt ceva surprize din câte am înţeles), iar alte informaţii mai sunt pe pagina de Facebook. Partener pentru comunicarea online este compania Siemens.
Anul trecut a avut loc prima ediţie a Bestfestului din Tunari şi aveam o serie de observaţii. Pe scurt, mi-a plăcut Bestfest 2011, dar aş fi vrut mai multă muzică pentru ediţia din acest an. Ceea ce s-a şi întâmplat. Garbage, Pulp, Royksopp, Caro Emerald, Booka Shade. Plus Paraziţii, BUG Mafia, Viţa de vie (acustic) şi o grămadă de alte trupe mai mici. Sper ca anul viitor să fie şi mai bine, în general ştiu că strategiile Emagic sunt destul de complexe, deci probabil că va creşte de la an la an festivalul din Tunari.
La ediţia asta vor fi 7 scene, un ecran imens pe care se vor proiecta filme, un spaţiu mai mare. Din păcate s-a păstrat şi ideea cu parcul de distracţii. Sper doar să nu mai participe şi locuitorii din Tunari pe bază de buletin. Şi să fie cât de cât luminate parcările.
Pentru că sunt la Oradea în weekendul care vine (şi mă cam oftic teribil că s-a nimerit suprapunerea asta), o să am o trimisă specială care va relata de la faţa locului.
Mai multe detalii despre Bestfest găsiţi pe siteul festivalului, iar norocoşii cu iOs au şi o aplicaţie dedicată.
Foto: Sebastian Marcovici
Cu un zâmbet larg pe faţă.
Conduceam spre Bucureşti şi mă gândeam la efortul depus de atâţia oameni ca să iasă lucrurile cum trebuie. La cei 300 de voluntari care au muncit zi şi noapte, la cei 140 de actori din distribuţia spectaculosului Faust al lui Purcărete, la sutele de artişti alături de care luam micul dejun la hotel, la cei care au cântat sau au jucat în ploaia rece de la Sibiu. Sau la muzicienii care repetau zilnic, în surdină, în camerele de hotel (şi datorită cărora rămâneam minute în şir pe hol, ascultând pe furiş). Citeşte tot articolul
Am început ediţia din acest an a Festivalului de Teatru de la Sibiu în Întuneric. Faust-ul lui Purcărete, atât de aclamat în lumea întreagă, călătoria în Infern, Ofelia Popii în rolul lui Mefisto.
Am încheiat prezenţa mea la Sibiu cu Visul unei nopţi de Shakespeare şi replica din titlu. Teatrul luptă cu spaimele iscate de întuneric. A mai luptat şi cu ploaia în acest an şi a învins. A luptat cu problemele cotidiene, cu bugetele, cu schimbările de guvern, cu jocurile de culise.
Cultura a făcut diferenţa, aşa cum susţinea Constantin Chiriac, directorul festivalului. Între un oraş plouat dar viu şi unul mohorât. Mi s-a părut atât de potrivită replica aceasta încât nici n-am reuşit să mai fiu atent la ultimul spectacol pe care l-am văzut – recitalul de poezie şi muzică susţinut de Victor Rebengiuc şi Grigore Leşe. Pentru mine festivalul se terminase şi mă grăbeam să mă întorc acasă pentru a începe numărătoarea inversă până la ediţia următoare. Mai e puţin. Sau aşa îmi place să cred.
După cum ştiţi deja, la ediţia din acest an a Festivalului de Teatru de la Sibiu a plouat. Mult. Din cauza asta multe spectacole de stradă nu s-au putut desfăşura în voie, sau altele s-au desfăşurat cu mai puţini spectatori decât ar fi meritat artiştii respectivi.
Eu n-am ratat mare lucru din lista cu care venisem de la Bucureşti şi mă bucuram că am scăpat uşor. Asta până marţi, când m-am întors la italienii de la Mabo Band. Erau tot pe pietonală, bucurau oameni. Atunci au apărut primele picături de ploaie. Nu le-am dat atenţie şi m-am dus rapid spre Muzeul de Istorie din Sibiu, să mă adăpostesc. Abia acolo am aflat că spectacolul Visul unei nopţi de Shakespeare urma să se joace în aer liber. Nasol. Am sperat că n-o să înceapă ploaia şi m-am bucurat de locul pe care îl primisem la intrare. Citeşte tot articolul
Luni seară, la FITS, am alergat spre o piesă de teatru belgiană – Casa Cerbilor. Nu era pe lista spectacolelor alese de mine, dar m-am lăsat corupt de Nebuloasa. După numai 15 minute mi-am adus aminte de ce n-am ales nicio piesă străină la ediţia din acest an a festivalului şi am preferat să văd piese ale teatrelor din ţară. Problema pe care am intuit-o nu ţinea de barierele lingvistice (deşi actorii vorbeau în franceză, germană, engleză şi olandeză), ci de abordare. O diferenţă de cultură, un alt mod de a înţelege teatrul.
Pe scena de la Sibiu belgienii jucau roluri ale unei trupe de teatru care repeta pentru un spectacol. În timp ce lecturau şi discutau textele, actorii se dezbrăcau (de tot!) şi se îmbrăcau, mimau acte sexuale, alergau dezbrăcaţi, trăgeau pârţuri. N-am o problemă cu nuditatea atunci când are o logică, dar aici chiar mi s-a părut că n-avea rost să vedem sâni şi penisuri. O abordare modernă, poate prea modernă.
Am plecat înainte de începerea actului al doilea, când se juca piesa propriu-zisă, cu gândul că am văzut o piesă proastă. De fapt, n-aş putea să vă spun dacă a fost sau nu proastă (unii oameni au apreciat-o). E clar că piesa asta era „dintr-un alt film”, unde se ajunge abia după ce ai făcut tot ce se putea face în materie de teatru şi te apuci de experimente. Dar din moment ce la noi excepţionalul Faust al lui Purcărete e doar un accident fericit – iar restul pieselor sunt cel mult bune (şi în general mediocre) – nu cred că e loc de experimente.
Promit ca anul viitor să dedic mai mult timp FITS-ului şi să-mi rezerv câteva zile pentru experimente, dar nu promit un rezultat satisfăcător! Rămân un conservator.
Ieri nu m-am putut abține și am trecut iar pe Pietonala din Sibiu ca să-i văd pe simpaticii italieni de la Mabo Band. Erau în capătul dinspre Piața Mare, tocmai începuseră să cânte. Cum mai aveam câteva minute până la următorul spectacol, am rămas să-i privesc și am reușit și să filmez puțin. Enjoy!
