istorie

Profit de vacanţa de iarnă să mai citesc şi ce-mi place, aşa că mi-a picat în mână „Douăzeci de ani în România (1889 – 1911)” o carte apărută la editura Humanitas, colecţia Vintage. Autoarea este Maude Rea Parkinson, o irlandeză aventurieră care a venit în România la sfârşitul secolului XIX ca să predea engleza.

Întotdeauna este foarte amuzant când au loc alegeri generale. Conservatorii şi liberalii sunt ocupaţi până peste cap cu campania şi pretutindeni se ţin întruniri. Când începe ziua alegerilor, începe şi distracţia. (…) Înăuntrul secţiei de votare se află, pe lângă oficiali , câte un reprezentant al fiecărui partid, conservator sau liberal, care studiază foarte atent fiecare votant şi are grijă să voteze corect. Se practică foarte frecvent înşelătoria, aşa că amândoi trebuie să fie atenţi. Într-un fel sau altul, numele unor persoane de mult decedate sunt introduse pe listele electorale; am auzit pe cineva spunând la una dintre alegeri: „Pe vremea lui, tata nu avea drept de vot, bine că-i dau dreptul acum, când a murit”.

Autoarea mai povesteşte şi că trenul spre Viena urcă mai greu odată ajuns pe Valea Prahovei, iar după ceva timp „trenul face popas în vârful trecătorii, la Predeal. Gara este construită astfel încât jumătate se află pe teritoriul României şi jumătate pe cel al Ungariei.”

Despre turismul de la 1900, numai de bine:

Pe lângă băile de iod, sulf şi nămol, există Băile Govora şi Călimăneşti, sprijinite de stat, aflate în minunate zone ale Carpaţilor. (…) Cazarea la aceste izvoare este din păcate destul de proastă, deşi preţurile sunt exorbitante.

La fel ca acum.

Lista de asemănări dintre România de azi şi cea de acum 100 de ani continuă 1, 2, 3, 4 şi 5. Cert este că societatea românească are o imagine puternic romanţată despre perioada interbelică. După 50 de ani de comunism, am avut nevoie de încă vreo 25 ca să realizăm că ne-am întors de unde am plecat. Nu s-a schimbat decât decorul.