Tag

joburi

Am 29 de ani şi m-am săturat de puştanii care se plâng că nu sunt plătiţi suficient la debut

34

Am citit un articol din Vice scris de un puşti de 21 de ani care îndeamnă la emanciparea tinerilor şi o revoluţie împotriva angajatorilor asupritori şi m-am înfuriat pentru că mi-am dat seama câţi mai sunt ca el. Vorbim de studenţi şi tineri absolvenţi care cer 1000 de euro pe lună ca prim salariu, pentru că au auzit că se câştigă mult în publicitate. Şi mi-am adus aminte cât a fost nevoie să trag ca să ajung în punctul în care mi-ar fi putut oferi cineva un internship, într-o vreme de criză, în care nimeni nu te băga în seamă dacă erai junior.

La 17 ani mama mi-a zis că nu pot să mai stau încă o vară la McDonald’s Romană cu 2 sucuri în faţa a 10 oameni. Aşa că m-a trimis la unchi-miu la firmă să-mi dea ceva de făcut. 2 luni m-am trezit la 7:30 ca să ajung la 9 la birou. Nici la liceu nu mă trezeam aşa devreme, că acolo se motiva prima oră. Primeam vreo 250 de lei pentru acest job, asta în condiţiile în care salariul minim pe economie era 330 de lei. Şi nu zic asta ca să mă plâng, ci ca să explic că erau oameni care munceau pe bune de banii ăia.

Am avut ocazia atunci să văd sute de oameni care munceau pe salarii mizere pe nişte joburi oarecum uşoare, dar solicitante: paznici şi agenţi de curăţenie. Acolo am învăţat să apreciez oamenii care muncesc. Am făcut toate joburile nasoale, de la mers după mâncare, plimbat hârtii şi arhivare.

Citeste tot articolul

Cum îţi alegi viitorul angajator

0

Multă lume pregătită să-şi schimbe jobul pe începutul ăsta de an, să nu uităm regula de aur atunci când vine vorba de angajatori: interesează-te înainte să mergi undeva. Dacă vezi că dintr-un anumit loc au plecat în ultimele luni mai mult de 2-3 oameni, ceva e greşit. Sigur, e posibil să fie ritmul ridicat de vină, sunt şi şanse ca acei oameni să fi fost slab pregătiţi, dar de cele mai multe ori există o bubă acolo.

În general lumea închide ochii la amănunte de genul ăsta şi se bucură la un salariu mai mare, se amăgeşte cu un zâmbet de la viitorul şef şi speră că n-o să i se întâmple tocmai lui chestii nasoale. Asta până când descoperă că nu erau tâmpiţi ăia care au plecat mâncând pământul. Dacă nu aveţi la cine să vă interesaţi, puteţi să întrebaţi direct la interviu ce s-a întâmplat cu oamenii ăia care nu mai sunt în firmă. Dacă angajatorul zice că ritmul e ridicat, pregătiţi-vă să vă mutaţi acolo. Dacă vorbeşte de rău foştii angajaţi înseamnă că treaba e naşpa şi n-are sens să mai pierdeţi timpul.

Hai să avem un an cu spor!

Ce întrebi când ai o ofertă de job?

4

Să zicem că ai găsit un job mişto, ai trecut prin tot procesul, ai ajuns la ofertă. Sau ţi-a făcut-o direct angajatorul. Cum procedezi mai departe? Pentru că lumea din jurul meu îşi tot schimbă locul de muncă, am observat o chestie interesantă. Nimeni nu se interesează pe bune despre angajator.

Toată lumea întreabă cunoscuţii cum e la locul X de muncă, nimeni nu pune accent pe chestiile nasoale. Dacă vrei să le afli, primul pas e să întrebi foştii angajaţi care sunt chestiile nasoale. “E bine”, “e mult de muncă” sunt nişte răspunsuri standard, pe care le dă toată lumea. Dar tu trebuie să ştii dacă viitorul angajator întârzie cu plata salariului, dacă angajaţii lucrează weekend de weekend, dacă se stă peste program până la 9 pentru că aşa stau toţi. Probleme adevărate pe care un fost angajat le ştie.

Dacă lucrezi în zona de comunicare sau online, e destul de simplu să găseşti printre cunoscuţi o persoană care a trecut prin agenţia respectivă (e o migraţie a forţei de muncă fantastică în domeniul ăsta). Dacă e vorba de un alt domeniu în care ai mai activat, e foarte posibil să ai pe cineva care să ştie pe cineva printre foştii colegi (poate ajută o căutare pe LinkedIn).

Pe lângă asta, ar trebui să dea de gândit şi ştiri care anunţă pierderea unor clienţi importanţi, plecarea multor oameni din companie şamd.

Lectură suplimentară: 1, 2, 3.

Se caută un copywriter

4

Zilele trecute am primit un mail de la o agenţie de publicitate care descoperise JobPeNet şi care ar fi vrut să-şi găsească în felul ăsta nişte oameni. Pentru că proiectul e momentan în stand-by, le-am propus să-i ajut cu nişte recomandări de oameni şi, cine ştie, poate că în următoarea perioadă ne mobilizăm (Carmen, Ligia) pentru ediţia a doua, uşor modificată.

Până atunci aştept mailuri (alex at hoinaru.ro) de la copywriteri interesaţi să lucreze în agenţie, alături de un art director şi eu dau mai departe. După cum scrie în anunţ “experienta in domeniul Publicitate/ PR constituie un plus”.

Nu-i iau pâinea de la gură lui Auraş, e doar o întâmplare 😛

Diferenţa dintre ‘noi vrem’ şi ‘eu ştiu’

1

Marţi seară au fost invitaţi la facultate Bogdana şi Mihnea. Ne-au vorbit despre mai multe aspecte ale unei cariere în PR şi Advertising. Printre altele, colegii mei au pus veşnica problemă a scurt-circuitului dintre lipsa de experienţă a studentului şi cerinţele agenţiei care vrea juniori trecuţi prin câteva probe iniţiatice.

Ca de obicei, de la cei din agenţie a venit răspunsul: “uite, noi am reuşit, dacă îţi doreşti e imposibil să nu găseşti ceva”. Studenţii au venit şi ei cu aceeaşi placă obosită a lipsei unui loc de practică (guys, nu mi-o luaţi în nume de rău pentru că mă refer la studenţi în general).

N-o fi nici studentu’ aşa negru

Exceptând unele cazuri, problema se reduce la nivelul de interes al studentului. Numai că nu e nici chiar aşa rău cum se vede în agenţii. Pe lângă cei care vor salarii astronomice din prima, mai sunt şi cei care ar vrea să înveţe. Şi ei ar vrea să participe la un fel de şcoală de vară prelungită cu toată floarea cea vestită a domeniului şi să primească mură în gură diverse chestii, să li se ofere şansa să capete ceva experienţă şi să se poată angaja pe urmă.

Dar lumea asta e prea grăbită ca să accepte aşa ceva şi meseria se fură în mare parte. Iar la internshipuri sunt luaţi cei care au habar cât de cât de domeniu. Partea cu “mâncaţi advertising/pr pe pâine” mi s-a părut o concluzie foarte bună mai ales pentru acei colegi care anul trecut îmi spuneau că au venit la facultate să înveţe cu ce se mănâncă comunicarea fără să pară interesaţi de tot ce ţine de munca în plus.