sibiu

IN Teatru

fits_sibiu

Săptămâna trecută s-a publicat programul parţial al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu şi s-au pus în vânzare biletele pe Eventim.ro.  Anul acesta festivalul are loc între 6 şi 15 iunie.

Din păcate, văd că nu prea s-a comunicat online chestia asta, exceptând pagina oficială de Facebook. Şi e păcat, că sunt oameni care n-au fost pe fază, iar biletele deja se dau ca pâinea caldă. Când s-o începe promovarea mai intensă probabil că multe dintre spectacolele foarte mişto vor fi sold out.

Găsiţi programul detaliat aici. Mare atenţie! Nu este programul 100% final, din câte ştiu se mai adaugă pe parcurs anumite spectacole, uneori e posibil să se şi anuleze spectacole în caz de forţă majoră. Mai e o lună şi jumătate până la debutul festivalului. Însă, în mare, cam ăsta este programul.  Citeşte tot articolul

IN Casual stuff

belgieni_sibiu

Sibiul e singurul loc din lumea asta unde mă simt ca acasă.  Nu ştiu dacă m-aş putea muta de tot acolo, dar sigur ar putea fi o foarte frumoasă casă de vacanţă pentru toate vacanţele mele de acum până la adânci bătrâneţi. Anul trecut am descoperit şi festivalul de teatru, evenimentul pentru care atâţia oameni călătoresc sute de kilometri. Ruxa a reuşit să-mi ofere anul trecut experienţa completă, la pachet cu Faustul lui Purcărete, aşa că mi-am propus încă de atunci să ajung an de an la FITS.

Am reuşit anul ăsta să mă ţin de promisiune alături de o gaşcă foarte mişto. Ne-am dus şi la Faust, ne-am plimbat şi pe la spectacolele de stradă, ne-am şi lipit unii de alţii sub umbrele. Şi am revăzut oameni zâmbitori, aşa cum se întâmplă mereu când ajung acolo. Citeşte tot articolul

IN Casual stuff


Foto: Sebastian Marcovici

Cu un zâmbet larg pe faţă.

Conduceam spre Bucureşti şi mă gândeam la efortul depus de atâţia oameni ca să iasă lucrurile cum trebuie. La cei 300 de voluntari care au muncit zi şi noapte, la cei 140 de actori din distribuţia spectaculosului Faust al lui Purcărete, la sutele de artişti alături de care luam micul dejun la hotel, la cei care au cântat sau au jucat în ploaia rece de la Sibiu. Sau la muzicienii care repetau zilnic, în surdină, în camerele de hotel (şi datorită cărora rămâneam minute în şir pe hol, ascultând pe furiş). Citeşte tot articolul

IN Teatru

Am început ediţia din acest an a Festivalului de Teatru de la Sibiu în Întuneric. Faust-ul lui Purcărete, atât de aclamat în lumea întreagă, călătoria în Infern, Ofelia Popii în rolul lui Mefisto.

Am încheiat prezenţa mea la Sibiu cu Visul unei nopţi de Shakespeare şi replica din titlu. Teatrul luptă cu spaimele iscate de întuneric. A mai luptat şi cu ploaia în acest an şi a învins. A luptat cu problemele cotidiene, cu bugetele, cu schimbările de guvern, cu jocurile de culise.

Cultura a făcut diferenţa, aşa cum susţinea Constantin Chiriac, directorul festivalului. Între un oraş plouat dar viu şi unul mohorât. Mi s-a părut atât de potrivită replica aceasta încât nici n-am reuşit să mai fiu atent la ultimul spectacol pe care l-am văzut – recitalul de poezie şi muzică susţinut de Victor Rebengiuc şi Grigore Leşe. Pentru mine festivalul se terminase şi mă grăbeam să mă întorc acasă pentru a începe numărătoarea inversă până la ediţia următoare. Mai e puţin. Sau aşa îmi place să cred.

IN Educatie&Literatura

După cum ştiţi deja, la ediţia din acest an a Festivalului de Teatru de la Sibiu a plouat. Mult. Din cauza asta multe spectacole de stradă nu s-au putut desfăşura în voie, sau altele s-au desfăşurat cu mai puţini spectatori decât ar fi meritat artiştii respectivi.

Eu n-am ratat mare lucru din lista cu care venisem de la Bucureşti şi mă bucuram că am scăpat uşor. Asta până marţi, când m-am întors la italienii de la Mabo Band. Erau tot pe pietonală, bucurau oameni. Atunci au apărut primele picături de ploaie. Nu le-am dat atenţie şi m-am dus rapid spre Muzeul de Istorie din Sibiu, să mă adăpostesc. Abia acolo am aflat că spectacolul Visul unei nopţi de Shakespeare urma să se joace în aer liber. Nasol. Am sperat că n-o să înceapă ploaia şi m-am bucurat de locul pe care îl primisem la intrare. Citeşte tot articolul

IN Teatru

Luni seară, la FITS, am alergat spre o piesă de teatru belgiană – Casa Cerbilor. Nu era pe lista spectacolelor alese de mine, dar m-am lăsat corupt de Nebuloasa. După numai 15 minute mi-am adus aminte de ce n-am ales nicio piesă străină la ediţia din acest an a festivalului şi am preferat să văd piese ale teatrelor din ţară. Problema pe care am intuit-o nu ţinea de barierele lingvistice (deşi actorii vorbeau în franceză, germană, engleză şi olandeză), ci de abordare. O diferenţă de cultură, un alt mod de a înţelege teatrul.

Pe scena de la Sibiu belgienii jucau roluri ale unei trupe de teatru care repeta pentru un spectacol. În timp ce lecturau şi discutau textele, actorii se dezbrăcau (de tot!) şi se îmbrăcau, mimau acte sexuale, alergau dezbrăcaţi, trăgeau pârţuri. N-am o problemă cu nuditatea atunci când are o logică, dar aici chiar mi s-a părut că n-avea rost să vedem sâni şi penisuri. O abordare modernă, poate prea modernă.

Am plecat înainte de începerea actului al doilea, când se juca piesa propriu-zisă, cu gândul că am văzut o piesă proastă. De fapt, n-aş putea să vă spun dacă a fost sau nu proastă (unii oameni au apreciat-o). E clar că piesa asta era „dintr-un alt film”, unde se ajunge abia după ce ai făcut tot ce se putea face în materie de teatru şi te apuci de experimente. Dar din moment ce la noi excepţionalul Faust al lui Purcărete e doar un accident fericit – iar restul pieselor sunt cel mult bune (şi în general mediocre) – nu cred că e loc de experimente.

Promit ca anul viitor să dedic mai mult timp FITS-ului şi să-mi rezerv câteva zile pentru experimente, dar nu promit un rezultat satisfăcător! Rămân un conservator.

IN Educatie&Literatura

A mai trecut o zi de festival și au plecat stropii de ploaie. Odată cu ei s-au dus și turiștii veniți în weekend special pentru FITS. Dar forfota specifică unui festival a rămas. Asta și pentru că în Sibiu sunt o mulțime de turiști străini. Japonezi, francezi, belgieni, nordici (cu părul lor blond și ochii albaștri). Toți se plimbă prin oraș cu badgeuri la gât și fac o mulțime de poze, iar seara umplu sălile de spectacole alături de sibieni. Citeşte tot articolul

IN Educatie&Literatura

Ieri, când lumea se întorcea acasă după o noapte de club, am pus geanta în portbagaj şi am plecat spre Sibiu. N-am reuşit să ajung la primele două zile ale Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, dar m-am grăbit să prind Faust-ul lui Silviu Purcărete – ultimul spectacol important al weekendului.

Ştiam că n-o să-mi placă Faust. Am plecat de acasă cu acest gând, şi am ales să văd spectacolul ca să mă conving. Nu mi-a plăcut „Femeia care şi-a pierdut jartierele”, nu m-a dat pe spate nici „Undeva la Palilula”. Poate că nu îl înţeleg pe Purcărete, poate că am pornit de fiecare dată cu aşteptări greşite. Citeşte tot articolul

IN Teatru

Nu pot să spun că sunt un cunoscător într-ale teatrului, cel mult aş putea zice că sunt un power user. În copilărie am fost la ceva mai multe piese decât alea 2-3 de la Ţăndărică, la care mergeam cu clasa. Mergeam la Bulandra pe vremea în care eram prea mic să înţeleg mare lucru din piese, dar cred că (şi) în felul ăsta mi-am dezvoltat imaginaţia. Ţin minte perfect câteva scene din Cafeneaua – se juca la sala Izvor şi am avut locuri undeva în lateral stânga. Mălăele, Emilia Popescu, Dana Dogaru.  Sau Black&White, tot la Bulandra cu Mişu Constantin, Bănică Jr., Emilia Popescu şi Daniela Nane (în regia lui Pittiş!). Asta era prin ’97 – ’98. Citeşte tot articolul

Meniu