Am revenit în Lefkada, după încă 2 ani. A patra oară pentru mine, a doua oară pentru Antonia. Am mai descoperit nişte restaurante, am mai legat nişte amiciţii cu localnici. 2014, 2019, 2021, 2023.
Parcă am ajuns mai rapid decât dățile trecute, vreo 12 ore și ceva, dar am avut noroc să nu stăm deloc la graniță. Cu Schengen ar fi fost și mai bine. Nu mai zic de autostradă până la Giurgiu și, de ce nu, până la Sofia. Citeşte tot articolul
M-am întors după 3 săptămâni în deplasare, două la Sibiu, pentru FITS, una de concediu, la Paris. De la Sibiu ne-am urcat în mașină, am ajuns acasă, am făcut alte bagaje și am tras o sperietură legată de vaccin și Covid. Dimineața am zburat spre Franța.
Am câteva postări restante în cap, plus unele de la Sibiu și din Franța, o să le iau pe rând. Citeşte tot articolul
2 ani mai târziu, am revenit în Lefkada.
Am fost și în alte zone din Grecia, dar insula asta lipită de continent mi-a rămas în suflet, am vrut s-o vadă și Antonia. Plus că voiam să o cer în căsătorie într-un anumit loc de pe insulă (la farul Cape Lefkada), ceea ce am și făcut de altfel.
Mișto la greci, aproape ca în anii precedenți, cu mici schimbări. Plajele relativ pline în septembrie, a fost o experiență nouă pentru mine, nu știu dacă o să o repet. E foarte greu să aștepți atâtea luni pentru concediu, de data asta a fost contextul de vină. Citeşte tot articolul
Am revenit în Lefkada după 5 ani. A fost bine, insula e la fel de mişto.
Un pic mai aglomerat decât în 2014, mult mai mulţi români, de fapt, era plin de români şi sârbi. Inevitabil, au apărut şi cocalarii, dar găseşti plaje pe care îi poţi evita. Citeşte tot articolul
Multe zile libere consecutive. S-au făcut punţi, s-au aliniat planete, urmează să vă plictisiţi mai devreme sau mai târziu.
Dacă n-aţi plecat pe nicăieri (sau dacă aţi plecat pe la familie), vă întrebaţi de puteţi face cu atâta timp liber. Citeşte tot articolul
Am fost în weekend până la Braşov să văd târgul de Crăciun şi să mai schimb aerul. Am fost surprins de cât de simplu e decorat centrul oraşului. Sunt şiruri de-astea de beculeţe în toată zona pietonală, fără îngeraşi, fără vreo ie, fără kitsch. Decoraţiunile astea simple sunt mult mai mişto decât ce poţi să vezi în fiecare an la Bucureşti. Ba chiar aş îndrăzni să spun că sunt mai cool şi decât alea de la Sibiu, unde e tot cu modele cât mai încărcate.
Nu, braşovenii mi-au dat impresia că şi-au decorat oraşul pentru ei, şi-au trântit câteva dughene cu vin fiert şi plăcinte săseşti şi au mai adus nişte căciuli şi mănuşi ca să le ia banii bucureştenilor veniţi nepregătiţi la munte. Mi-a adus aminte mai mult de Viena decât toate târgurile de Crăciun organizate de doamna Firea. Ok, poate că nu-i un târg propriu-zis, de-asta nici nu se grăbesc să-l deschidă, dar ştiţi cum e, important să se simtă ei bine. Citeşte tot articolul
Partea bună (pentru mine) e că mi-am setat Out-of-office-ul şi am fugit puţin la greci, să stau la soare şi să citesc cărţi despre Sinatra.
Partea la fel de bună (pentru voi) e că am programat postări pentru fiecare zi până mă întorc.
Dacă vi se face dor de mine, nu sunaţi, ies eu din mare din când în când.
PS: Da, e gaşcă de onlineri/bloggeri. Nu, nu e campanie 🙂
Foto via
Gata, m-am întors. A fost foarte mişto. În mod total şocant, n-am fost nici primii şi nici ultimii români care aleg Lefkada. Nu, glumesc. Ştiam că e plin de români, dar poate că nu ne aşteptam ca una din 5 maşini să fie de Bucureşti. Am ars-o super turistic, am redescoperit tot ce era de redescoperit, am înconjurat insuliţa aia de vreo 20 de ori, am plâns când am luat benzină cu 7,65 lei şi m-am gândit la cât o să ajungă preţurile în .ro după alegerile din toamnă.
Sunt aproape sigur că anul viitor tot acolo merg, e fix ce trebuie. Cel mai mare zâmbet nu a fost după toate plajele alea absolut superbe, ci abia în ultima seară, când am descoperit în orăşelul Lefkada, pe o străduţă lăturalnică, un Havana Club la care dansau sârbi, greci, cubanezi şi câţiva nordici. International team 😛 Câteva poze aici.
Cel mai mare regret al meu în copilărie a fost că „n-aveam şi eu o ţară a mea„. Toţi copiii mergeau la ţară în vacanţele de vară, numai eu rămâneam în Bucureşti o grămadă de timp. Şi toată lumea avea poveşti de la câmp, cu tot felul de animale, eu aveam poveşti din Cişmigiu şi din parcurile Plumbuita şi Tei. Sigur, e simpatic să fii bucureştean din tată-n fiu, dar pe vremea aia coolnessul se măsura altfel. Şi în capitală era o plictiseală maximă din moment ce prietenii mei erau plecaţi din oraş mai toată vara.
Ani la rând am ascuns lumii acest neajuns al familiei mele şi m-am plâns părinţilor de câte ori am avut ocazia. Până când mama n-a mai suportat, a vorbit cu nişte rude mai îndepărtate şi mi-a propus, foarte încântată chiar, să merg în vacanţă la ţară pe undeva pe lângă Bucureşti:
– Cum? Să merg eu la ţară?
– Da…
– Şi să mă joc eu cu ŢĂRANI?
– Păi… nu asta ziceai că îţi doreşti?
– Cum să-mi doresc aşa ceva? Eu sunt bucureştean!
Nu cred că e vară în care să nu ne plângem că „pe vremuri nu era atât de cald”. Sigur, încălzirea globală, schimbarea climei, aerul condiţionat – toate ne-au transformat în nişte domnişoare de pension care se vaită non-stop de căldură.
Totuşi, ţin să vă anunţ că pe vremuri temperaturile nu erau cu mult mai mici. Clima ţării ăsteia cam aşa a fost în ultimii 100 de ani. Evident, temperaturile au mai crescut puţin, dar trebuie luat în calcul şi modul în care a evoluat vestimentaţia. Mai exact, poate că era mai răcoare, dar oamenii nu mergeau pe stradă în pantaloni scurţi şi maieu.
În schimb, casele erau mai răcoroase. Am poposit acum ceva timp într-o casă veche de pe la ţară şi am crezut iniţial că au aer condiţionat. Afară erau vreo 40 de grade iar în casă era chiar răcoare. Ca să nu mai spun de clădirile foarte vechi cu pereţi groşi (cum ar fi culele), unde poate chiar să te ia frigul în mijlocul verii. Citeşte tot articolul
