Până acum vreun an mă împrieteneam cu diverşi curieri doar de sărbători. Nu de alta, dar ne vedeam atât de des în perioada aia încât n-aveam cum să-i mai consider străini. Veneau cu tot felul de mici chestii trimise de la agenţii din partea diverselor branduri. O agendă, un pix, o felicitare, un bax de chipsuri, o măslină, o atenţie. Pe urmă a fost perioada ambuscadelor haioase cu lăutari, trubaduri, agenţi secreţi, clovni şi o grămadă de alte personaje venite să-ţi aducă chestii. S-a fumat şi aia, chiar dacă am văzut că s-a mai făcut recent cu ceva scafandru şi nişte cântăcioşi.

Ok, e simpatic prima oară, e simpatic şi a doua oară, chiar şi a 42-a oară. Te simţi special pentru că tu primeşti chestii şi ceilalţi oameni din jur nu primesc. Ai la uşă o bere înainte să se lanseze, ai ocazia să testezi nişte brânzeturi bune pe care ajungi mai apoi să le consumi constant, mai primeşti şi câte un cadou util pe care probabil că nu te-ai fi gândit să dai banii. Doar că de la un punct încolo activările de acest gen devin obositoare. Se fac mult prea multe, toată lumea vrea să-ţi trimită ceva, toată lumea vrea să-ţi capteze atenţia cu o idee simpatică.

De fapt, toată lumea joacă la loteria earned media. Hai să trimitem o chestie de 30-40-50 de lei către 50 de bloggeri şi vedem ce iese. E o abordare bună când ai un astfel de colet în fiecare lună, îşi pierde din eficienţă când ai 10-15 pacheţele lunar. E ca şi cum ai vrea să faci un film numai din cascadorii. Că practic despre asta e vorba, despre nişte PR stunts la un nivel mai mic (trimitem ceva spectaculos, dăm omul pe spate, sigur o să scrie ceva). Numai că într-un film mai trebuie să bagi şi scene de dragoste, să pui şi puţin umor, şi nişte peisaje, nu merge doar cu cascadorii.