Ne-am pierdut. Cumva, mintea noastră n-a mai funcţionat corect şi ne-am pierdut pe drum. Din păcate, n-avem timp să stăm locului şi să plângem noi pentru noi. Să ne fim nouă înşine morţii pe care îi plângem pentru că am rămas goi pe dinăuntru.

Dacă stăm puţin să ne gândim (şi eu am timp destul să fac asta), ne dăm seama că regulile jocului s-au schimbat. Că sensibilitatea s-a dus şi nu se mai întoarce. Că sentimentul, sentimentul ăla adevărat, a pierit în lupta cu viteza. “Viaţa este viteză” zicea o melodie de acum ceva timp. Dar oare asta a ajuns să fie viaţa? O fugă continuă? Mă înfurie constatarea asta, mă face să mă simt neputincios. Iar eu când sunt neputincios nu fac altceva decât să plâng. Ei bine, asta fac. Plâng. Iar când mi-e foame mă opresc din plâns şi mănânc. Iar apoi plâng din nou. Mănânc şi plâng.

Luaţi-vă 10 minute azi şi gândiţi-vă la toate astea. Şi pe urmă, ca să-mi mulţumiţi, daţi like la articol.

Alţi participanţi la concursul: “Scrie ca Radu F. Otravă” Day: aiciaiciaiciaici, aici şi aici.