Am trecut prin liceu fluierând. Nu mi-e ruşine să recunosc asta, am avut norocul să fiu stăpân pe materiile umaniste (cele principale), iar la Matematică, Fizică şi celelalte ştiinţe realiste o dregeam cumva (nici cerinţele nu erau atât de stricte). Dar cu biologia era altă mâncare de peşte. Despre doamna Manta am mai povestit, era un profesor pe cât de bun, pe atât de dur. Adică era foarte bună, dar dădea cu tine de pământ dacă nu învăţai. Ţin minte că aşteptam în faţa laboratorului de biologie înainte de prima oră din clasa a 9-a şi am intrat în vorbă cu nişte eleve de-a 10-a, care aşteptau să intre alături, la “Chimie”. Când le-am spus că o aşteptăm pe doamna Manta au făcut nişte ochi mari şi ne-au zis că am cam încurcat-o, dar că e foarte posibil să avem noroc şi să nu o vedem decât în primul semestru, “urmează să se pensioneze foarte curând”.

Aveam să aflăm ulterior că se zvonea asta de câţiva ani, însă noi am terminat liceul, iar doamna Manta a rămas acolo. Abia după alţi 3 ani, când am venit în vizită, se pensionase. Practic, timp de vreo 10 ani a fost “ultimul an de profesorat” pentru profă. Nu ştiu dacă legenda asta era creată de colegii mai mari ca să ne încurajeze sau chiar ştia cineva ce vârstă are.

Dar problema nu era că se încrunta tot timpul, aşa cum fac unii bătrâni mai ursuzi din fire, dar chiar şi când era bine dispusă îţi producea teamă. Pentru că în orice moment era posibil să se supere pe vreun coleg venit cu lecţia neînvăţată şi să înceapă verificările riguroase. Ne-am dat seama târziu de asta, după câteva note mai mici, primite cu indulgenţă.

Aşa că soluţia a fost simplă: ne-am pus cu burta pe carte de parcă eram elevi la o clasă de ştiinţele naturii, nu la filologie. Dacă aveam în ziua respectivă română şi “bio”, era clar că trebuie să învăţăm la ambele materii, altfel era panică mare. După primul semestru n-am mai avut nicio notă mai mică de 8 la doamna Manta. Nu că m-ar fi interesat în mod special materia, dar nu voiam s-o văd supărată pe profă. Cu timpul, a început să aprecieze că ne străduim şi s-a mai înmuiat, fix cât să trecem cu bine şi peste a 10-a. Iar apoi am scăpat de materie, dar nu şi de frică, mereu treceam în grabă pe lângă laboratorul de biologie. Cine ştie cum ne prindea doamna Manta să ne asculte din urmă!

Mi-am adus aminte de anii de liceu la invitaţia celor de la KFC şi Pizza Hut, care donează 250 de lei pentru fiecare articol din blogosferă care va intra în “Revista liceului”. Banii vor fi folosiţi pentru a 8-a ediţie a campaniei “Vreau în clasa a noua”, un proiect Word Vision, susţinut de KFC şi Pizza Hut. Până acum, 700 de copii au beneficiat de program şi au fost ajutaţi să își continue studiile la liceu – este vorba de copii fără posibilități financiare, din mediul rural (județele Dolj, Vaslui, Ialomița, Vâlcea).

Puteţi contribui şi voi la donaţie, în urnele special amenajate din restaurantele KFC şi Pizza Hut. La ediţia de anul trecut s-au strâns 75.000 de euro, care au susţinut 93 de copii cu burse lunare. Mai multe detalii despre campanie aici.