Noul sezon din Premier League e gata să înceapă, aşa că trebuie să ne facem planurile. S-a terminat distracţia, pornesc weekendurile intensive de fotbal!
Sky Sports mai face o încercare cu Friday Night Football, după ce anul trecut au transmis doar 5 din cele 10 meciuri posibile. Pentru primele 2 luni au fost alese Arsenal – Leicester (chiar debutul sezonului) şi un meci destul de puţin interesant, Bournemouth – Brighton. Problema e că multe dintre echipele de top joacă în cupele europene, aşa că e destul de greu să le programezi vinerea.
Vă reamintesc că televiziunile din UK sunt cele care stabilesc zilele şi orele de disputare pentru anumite meciuri în funcţie de programul lor şi de ceea ce decide Federaţia Engleză din perspectiva securităţii. Bonus: puteţi citi un articol care explică pe larg cum se stabileşte programul din Premier League. Şi unul mai scurt aici.
La fel ca anul trecut, meciurile de vineri, sâmbătă şi luni (atunci când e cazul) vor fi transmise de Eurosport 1, în timp ce meciurile de duminică sunt transmise de Dolce Sport. În prima etapă vom avea Newcastle – Tottenham şi Manchester United – West Ham pe Dolce Sport 1 şi, respectiv, 2+ alte 4 meciuri transmise de Eurosport.
Din păcate, nu ne putem aştepta la o transmisiune HD pe Eurosport, n-a fost anunţat nimic în sensul ăsta momentan. Din câte ştiu, e posibil ca lucrurile să se schimbe începând cu 2018, însă până atunci rămânem pe SD pe Eurosport. Meciurile de pe Dolce Sport vor fi transmise HD.
Despre situaţia cluburilor mari din Anglia am scris acum câteva săptămâni un articol.
3 comentarii. Leave new
Primul meci Arsenal vs Leicester și infarctul de rutina al fanilor Arsenal a fost interesant…
Este de neimaginat ce face Eurosport! Poate sunt eu un fitzos dar pur si simplu nu ma pot uita la un meci transmis de ei SD.Poate este o calitate mai slaba a semnalului, poate mi se pare dar este de…neprivit! Ca sa nu mai zic de comentatori.Dar acolo poate e chestie subiectiva.Noroc ca am Dolce si macar duminica vad civilizat HD in 2017! Si sunt chiar meciuri dintre cele mai bune duminica.
Din păcate transmisiunea a fost destul de proastă la primele meciuri, multe întreruperi, chestie care nu se întâmpla sezonul trecut. Sper să se rezolve cât mai rapid.