Am ajuns aseară, în sfârşit, la “Un pas în urma serafimilor”, unul dintre cele mai discutate filme româneşti din această toamnă. Aveam nişte aşteptări moderate, aşa că sentimentul cu care am plecat din sală a fost că am primit exact ceea ce aşteptam. 

Povestea urmăreşte viaţa unor adolescenţi care studiază ca să devină preoţi şi care se lovesc de o realitate destul de brutală la seminarul teologic. 

Un film cinstit, în care Vlad Ivanov e magistral, imperial, maiestuos sau cum vreţi voi să-i ziceţi. E bun, are multă libertate, are pe ce să construiască, nu e un rol restrâns ca în 4,3,2 sau Poziţia copilului. Lui Ivanov i se adaugă nişte tineri actori extrem de talentaţi şi imaginea, care e excelentă. De partea cealaltă a balanţei stă o poveste uşor lungită, care surprinde prin luciditate pe alocuri, pentru ca 5 minute mai târziu să aducă cu un “Liceenii” adaptat vremurilor noastre. La fel ca multe filme româneşti, “Un pas în urma serafimilor” suferă de boala cadrelor lungi, dar nu e nimic serios, e mai mult ca o răceală.

Daniel Sandu, regizorul şi scenaristul filmului, a povestit că a lucrat 10 ani din momentul în care a început să scrie până la premiera filmului. A fost lungmetrajul său de debut, bazat chiar pe experienţa lui de la seminarul teologic, de acum 20 de ani. Toate poveştile sunt reale, doar cronologia a fost puţin adaptată. Preotul ajuns director de seminar încă mai slujeşte undeva prin Moldova, probabil prin Târgu-Neamţ sau împrejurimi şi chiar a fost prezent la vizionarea de gală de la Piatra Neamţ.

Presupun că nu m-a lăsat mască acest film pentru că am mai interacţionat cu tineri de la seminarul teologic şi ştiam că nu sunt uşă de biserică. Pentru o băbuţă care merge în fiecare duminică la slujbă cred că e cea mai mare blasfemie filmul ăsta. Însă tot ce-ţi arată Daniel Sandu e că sub haina preoţiei se ascund tot nişte oameni care mint, şantajează, chiulesc sau manipulează în funcţie de nevoi şi de context. E revoltător, dar probabil că Biserica are probleme mai mari de-atât.

Oricum, vă recomand să vedeţi “Un pas în urma serafimilor“, n-o să fie timp pierdut. Însă ar trebui să vă grăbiţi, nu cred că mai stă mult în cinematografe.