film

IN Filme

Astăzi intră în cinematografe ”Unde este Anne Frank?”, cel mai nou film al lui Ari Folman, regizorul care a luat un Glob de Aur pentru Vals cu Bashir (film care a fost și nominalizat la Oscar). 

Am avut ocazia să văd ”Unde este Anne Frank?” zilele trecute și mă bucur că mi-am făcut timp. Anne Frank a fost primul meu contact informațional cu Holocaustul, nu cred că am învățat mare lucru despre asta în școală. Însă aveam acasă niște cărți foarte mișto, dintre primele enciclopedii ilustrate frumos (și super scumpe) care au apărut în România la finalul anilor 90. Istoria povestită copiilor cred că se numește cartea, iar acolo era o ilustrație cu o secțiune din apartamentul în care a locuit Anne Frank alături de familia ei vreme de 2 ani. Citeşte tot articolul

IN Filme

Vineri a debutat o nouă ediţie a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest ce are loc anul acesta între 18 şi 27 octombrie. Sunt 10 zile de filme ce au fost proiectate la ediţia din acest an a festivalului de la Cannes, filme pe care e greu de crezut că o să le mai vedeţi prea curând în cinema.

Proiecțiile Les Films de Cannes à Bucarest au loc la Cinema Pro, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union, Muzeul Național de Artă al României – Sala Auditorium și Instituto Cervantes. Programul de proiecții este disponibil aici: www.filmedefestival.ro Citeşte tot articolul

IN Filme

Am fost aseară să văd La Gomera, cel mai nou film al lui Corneliu Porumboiu. E cu Vlad Ivanov, Catrinel Menghia, Sabin Tambrea şi Rodica Lazăr în rolurile principale. A fost foarte apreciat la Cannes, e propunerea României pentru Oscar, aşa că abia aşteptam să-l văd. Dar era mai mult o curiozitate, nu aveam aşteptări foarte mari.

Ideea în jurul căreia e construit filmul e legată de un limbaj fluierat care e folosit pe La Gomera, una dintre insulele Canare. Limbajul respectiv încă e folosit şi se predă în şcoli, astfel încât să se păstreze tradiţia. Ulterior a fost inclus şi în patrimoniul Unesco. Citeşte tot articolul

IN Filme

În perioada 3 – 9 noiembrie, la Cinemateca Eforie, au loc Zilele Filmului German, organizate de Institutul Goethe. Sunt 15 filme şi documentare programate pe parcursul celor 7 zile, cu câte 3 proiecţii în weekend şi câte una sau două în timpul săptămânii.

Cred că e una dintre puţinele ocazii să vedeţi astfel de filme, în condiţiile în care Hollywoodul e la putere, iar publicul care caută altceva merge la filmele româneşti. Aşa că e o super provocare să duci în cinematografe film european, trebuie să ai vreun gimmick de PR sau vreo propunere la Oscar ca să contezi pentru publicul de aici. Ceea ce face ca multe filme bune să se piardă, evident.

Mai multe detalii aici.

IN Filme

Am ajuns aseară, în sfârşit, la „Un pas în urma serafimilor”, unul dintre cele mai discutate filme româneşti din această toamnă. Aveam nişte aşteptări moderate, aşa că sentimentul cu care am plecat din sală a fost că am primit exact ceea ce aşteptam. 

Povestea urmăreşte viaţa unor adolescenţi care studiază ca să devină preoţi şi care se lovesc de o realitate destul de brutală la seminarul teologic.  Citeşte tot articolul

IN Filme

fantastic_beasts

Anul ăsta a fost sărbătoare pentru fanii Harry Potter, care s-au putut bucura nu numai de o carte nouă, ci şi de un film legat de lumea magicienilor. 

Mă rog, ambele au venit cu steluţele de rigoare, cartea fiind, de fapt, o piesă de teatru, iar filmul fiind un prequel la lumea lui Harry Potter. N-aveam aşteptări mari de la carte, în timp ce filmul părea promiţător din trailer.  Citeşte tot articolul

IN Filme

Marfa şi banii e cel mai bun film românesc post-decembrist. Moartea Domnului Lăzărescu e al doilea. Cam aşa aş rezuma aşteptările mele legate de filmele lui Cristi Puiu. Aşteptări care au fost crescute şi de laudele pe care le-am tot auzit de la prieteni mai mult sau mai puţin cinefili. Şi-apoi a început filmul, cu un cadru lung şi static, cam de vreo 5-7 minute aşa. Suficient cât să-ţi taie entuziasmul. Te aşezi mai bine în scaun şi aştepţi. Când, în sfârşit, începe filmul te trezeşti că ai un zâmbet pe faţă. E surprindere, pac! Ţi s-a servit prima doză de conflict cu nuanţe de absurd.

Când povestea se mută în Colentina, într-o familie mare, plină de toate tipologiile posibile, îţi dai seama că regizorul tocmai ţi-a instalat o oglindă în faţă şi te lasă să te admiri. De fapt, cred că asta le place oamenilor la Sieranevada, e o oglindire excelentă a familiei româneşti. Cu decreţeii, cu copii făcuţi în euforia de după revoluţie, baba comunistă, conflictele puse pe repeat şi dramele nespuse.

Mi-a plăcut că pentru prima oară într-o bucătărie de film românesc focusul se pune pe personaje, nu pe faianţăCiteşte tot articolul

IN Filme

Cel mai nou film al lui Woody Allen tocmai s-a lansat la Cannes. Eu am văzut abia acum trailerul şi abia aştept să apară în cinematografe, pare să fie un must-see!

IN Casual stuff

Când vă mai trece prin cap că ce-a făcut Pepsi cu mash-ul de pe Ciclop e PR stunt, gândiţi-vă la suma asta: 10 mii de euro. Cam atât costă producţia unui mash de dimensiunile alea. Am întrebat în piaţă şi am obţinut cam 7000 de euro cel mai mic preţ, dar estimat ochiometric, după poză. Estimarea de 10 mii e de la o agenţie care a mai avut un mash acolo.

Nu, nimeni nu e tâmpit să arunce cu banii pentru un PR stunt. Mai ales în contextul în care mesajul iniţial a stârnit nişte reacţii nasoale. Dar asta e, greşeşti, înveţi, plăteşti. Mare lucru că brand managerul a aprobat o astfel de schimbare.

Trebuie să fi fost o discuţie destul de grea când s-a cerut suplimentarea de buget. Ştiţi, un copywriter a zis că filmul e doar un moment ce trebuie ignorat, dar am pus mesajul fix lângă cinematograful Scala şi s-a cam revoltat comunitatea de film din România, aşa că ne trebuie şi nouă 10.000 de euro să îndreptăm lucrurile.

Dincolo de asta, nu e nicio victorie a Facebook-ului, nu e vorba de cedarea în urma presiunii oamenilor de pe net, e doar asumare. Aşa arată un brand care nu merge pe burtă când i se spune că a dat-o în bară.

A photo posted by Cristian Lupsa (@cristianlupsa) on

Cam cum stăm

question_answer0
IN Casual stuff

Scena asta mi se pare că e foarte potrivită, similară cu situaţia actuală. Băieţii deştepţi au înţeles că aşa nu se mai poate, deci încearcă să negocieze un fel de armistiţiu. Ni-l dau pe Ponta, schimbă Guvernul şi viaţa merge înainte. Doar că Strada ar vrea, dacă tot suntem aici, să nu mai fie nici corupţie, nici hoţie, nici sifonări de bani publici.

Singura problemă e că băieţii ăştia şmecheri nu vor accepta niciodată astfel de termeni, că doar nu ştiu să facă nimic şi oricum nu i-ar angaja nimeni nici dacă ar şti.

Meniu