Zilelele astea s-a discutat mult despre publicitatea la ţigările electronice. Există o iniţiativă numită “2035 fără tutun“, care îşi propune să elimine de tot tutunul din vieţile românilor. 

Îmi place super mult că nu se mai fumează în spaţiile publice, cred că ar trebui interzise şi porcăriile alea electronice care miros mai nasol, însă cred că lucrurile ar trebui să se oprească aici. În rest, e dreptul omului ce face la el în casă sau în cluburi special amenajate. Cred că şi în aer liber se pot reglementa puţin mai bine lucrurile, că sunt intrările în baruri nişte perdele de fum prin care trebuie să treci de cel puţin două ori pe seară, dar asta e altă poveste. 

Însă tot discursul cu “hai să interzicem publicitatea la ţigările electronice pentru că ea e de vină că fumează copiii noştri” mi se pare de-a dreptul hilar. Nu din cauza unui mesh de la Băneasa se apucă tinerii să fumeze, ci din cauza părinţilor şi a prietenilor. Din cauza lipsei de educaţie. Din cauză că legea asta cu fumatul în spaţiile publice a venit abia acum câţiva ani.

Cei mai mulţi fumători pe care îi cunosc au cel puţin un părinte fumător. Şi ştiţi de ce? Pentru că la ăilalţi e mai uşor de depistat mirosul. Când deja toată casa miroase a scrumieră, parcă nu-ţi dai seama din prima că puştiul fumează, iar atunci când ajungi să-ţi dai seama, închizi ochii, că şi tu ai fost la fel.

Tinerii se apucă de fumat pentru că văd acasă sau la prietenii lor chestia asta şi o consideră cool. Atunci hai să mergem direct la cauză şi să ne propunem un 2035 fără părinţi şi prieteni, nu fără reclame la tutun. Oricum e la fel de absurd precum a le interzice unor oameni să facă nişte chestii la ei acasă. Şi da, sună foarte aproape de CpF direcţia asta. Vorba aia, trebuie să-i interzicem şi pe homosexuali, că ne corup copiii să devină homosexuali, plus că se ştie că toţi sunt bolnavi de HIV şi riscă să moară. Sau ceva de genul.