Ar trebui să trecem cât mai repede peste momentul ăsta şi să nu ne mai gândim niciodată la el. Nu e nicio victorie, nu e nimic de sărbătorit. Nu e nici măcar vreo declaraţie pro-LGBT.

Credeţi că a câştigat boicotul? Vă înşelaţi. A câştigat absenteismul. Cam 3,7 milioane de oameni au fost la vot. Ştiţi câţi au fost la alegerile din 2016? 7,2 milioane.

Deci să zicem că o jumătate dintre cei care votează în mod normal la alegeri. Credeţi că restul până la 18 milioane sunt toţi pro-gay/pro-lgbt sau măcar anti-CpF? Nici pomeneală! Poate că 3,5 milioane să fi stat acasă pentru ideea parteneriatelor civile, USR sau doar ca să-i facă în ciudă lui Dragnea.

De data asta nu mai putem vorbi de scuze de tipul “toţi sunt la fel, n-am cu cine să votez”. De data asta a fost un subiect destul de clar, arestat de nişte partide şi BOR. Avem 11 milioane de oameni pe care nu-i putem aduce la vot, iar referendumul de ieri nu cred că a îmbunătăţit prea mult lucrurile.

Ce facem cu ei? Cum îi convingem?

N-am îndemnat la boicot pentru că, pe de-o parte, eram convins că nu se atinge pragul, pe de altă parte mi se pare că e un dublu standard ca peste câteva luni să vă îndemn să mergeţi la vot.

Pentru moment sper doar să ne împăcăm cu oamenii cu care ne-am certat, chiar dacă unii dintre ei au alte convingeri decât ale noastre. Ne sunt colegi, rude, prieteni, o perdea de fum pusă la cale de nişte politicieni n-ar trebui să schimbe lucrurile.

Din punctul ăsta de vedere, referendumul lui Dragnea şi-a atins scopul, a reuşit să mai scindeze puţin din masa de oameni anti-PSD.