Am primit cu bucurie vestea că există pe Netflix un serial care te învaţă cum să-ţi faci ordine prin casă. Tehnic vorbind, sunt puţin hoarder (ok, puţin mai mult), aşa că mereu am de aranjat lucruri prin casă şi de aruncat chestii nefolositoare. Wow! Deci există o reţetă după care pot face ordine mai eficient? Shut up and take my money, Netflix!

Şi-apoi am văzut primul episod. Cu ce să încep? N-am mai văzut de mult un format atât de slab pe Netflix. Ba nu, de fapt n-am mai văzut niciodată. Este fix genul ăla de reality show în care acţiunea (curăţenie, renovare, dans, cântat) este doar un pretext pentru a spune o poveste uşor lacrimogenă. E mai degrabă genul de format pe care l-ar da cu bucurie şi cu ratinguri mari televiziunile româneşti.

Din primul episod am reţinut mai mult că familia Friend are probleme serioase de cuplu pe care încearcă să le rezolve făcând puţină ordine prin casă. Deci problema n-ar fi că el munceşte 10-12 ore pe zi, uneori şi în weekend şi că nevastă-sa nu face faţă cu doi copii, iar la final de zi sunt amândoi morţi de oboseală, ci că nu e ordine în casă. Sigur.

În lungile pauze dintre împăturit haine şi spălat vase, aflăm că doamna Friend e ceva profesoară şi că mai predă câteva ore pe săptămână, însă e vizibil din avion că regretă viaţa pe care o duce şi tânjeşte să se întoarcă la catedră. Sau cel puţin asta a ieşit la montaj, o poveste care să impresioneze cât de cât.

Apoi ar mai fi doamna Kondo, care este super drăguţă cu toată aura ei de japoneză care repară sufletele caselor, dar care vine cu prea puţine lucruri utile. Trebuie să fii diavolul Tazmanian sau ceva de genul ca să ai nevoie de sfaturi precum “uite, acum vom începe să facem ordine”. Wow! Merci! Deci în casa mea e un haos total, chem un expert în ordine, iar sfatul lui este să ne apucăm să facem ordine? Chiar nu mă gândeam la asta! 

Cum aranjăm hainele? Le strângem pe toate în mijlocul camerei şi începem să donăm din ele. Cum de nu m-am gândit niciodată la asta? Dar stai, nu aruncăm hainele pur şi simplu într-un coş. Nu, nu! Le mulţumim pentru că au fost nişte haine bune şi le strângem în braţe, ne luăm rămas-bun de la ele. Cineva de pe Facebook mi-a explicat că procedeul se numeşte “Shinto”, provine din Japonia şi e vechi de mii de ani. Ceea ce pot să înţeleg, dacă mi-ar explica cineva. Dar în serial nu îţi explică nimeni, sunt ocupaţi să arate poze de la nunta soţilor Friend. 

E ca şi cum vin nişte oameni agnostici şi le spui “şi acum ne vom închina la aceste icoane” fără să le explici puţin care e treaba cu religia creştină. N-o să aibă niciun sens pentru ei.

Plus că ediţia din SUA nu mi se pare nicio provocare. Când ai ditamai căsoiul şi garaj e clar că o să aduni lucruri inutile. Dar vino într-un apartament cu 2 camere şi 45 de mp din Berceni şi explică-mi cum să mai aranjez lucrurile astfel încât să mă simt împlinit. 

Înţeleg că e un fenomen mondial cu Marie Kondo şi că metoda ei a prins, altfel nici n-ar fi făcut Netflix un serial cu ea, dar chiar se putea mult mai bine. O să mai încerc să văd un episod sau două poate au început prost.

Însă cel mai bine ar fi să citiţi cartea. Am auzit de la prieteni că e chiar folositoare.