in Casual stuff

6 din 10 români ar vrea propria afacere. Câţi au curajul să o înceapă?

iSense Solutions a publicat recent un studiu numit iSense Modern Consumer Trends Tracker. Cercetarea s-a făcut pe un eşantion reprezentativ de aproximativ 1000 de respondenţi. Mi-a sărit în ochi următoarea chestie:

63% dintre români spun că își doresc să aibă propria lor afacere, arată studiul iSense Modern Consumer Trends Tracker, desfășurat anual de compania de cercetare de piață iSense Solutions. Procentul este semnificativ mai mare în rândul bărbaților (72%), al tinerilor între 18 și 23 de ani (77%) precum și al adulților între 24 și 38 de ani (75%).

Sigur, studiul este reprezentativ pentru mediul urban, însă tot mi se pare extrem de mult. Mulţi dintre oamenii ăştia sunt cei care ar vrea să înceapă un business dar n-au curaj. De ce n-au curaj? Pentru că nu se vorbeşte suficient de mult despre asta (asta încercăm să reparăm prin Primii trei ani), pentru că statul nu susţine suficient start-up-urile şi pentru că nu sunt suficiente bănci care să suţină iniţiativele antreprenoriale cu adevărat.

Însă aceste 63% de procente cred că ne mai spun ceva. Ne vorbesc despre oamenii ăia care au senzaţia că antreprenoriatul e ceva simplu. Prima idee greşită pe care o întâlnesc foarte des este „munceşti pentru tine, deci e normal să tragi oricât„. Nu, nu ai un 10% de voinţă dacă munceşti pentru tine. Nu-ţi dă nimeni aşa ceva, iar la finalul zilei o factură neîncasată rămâne o factură neîncasată, nu poţi să te baţi singur pe umăr şi să spui „eh, dar măcar muncesc pentru mine, nu pentru boul ăla de patron!”.

A doua idee greşită care cred că se reflectă şi în acest studiu este „eu aş putea face treabă mai bună decât ăla” cu variaţiunile „aş putea face şi eu chestia asta” şi „ce mare lucru face şi ăsta, vinde nişte marfă luată din afară”. Ideea asta nu naşte decât o frustrare mocnită care nu ajută la absolut nimic. E doar o formă de dispreţ faţă de munca şi realizările altuia. Iar acest „aş putea face şi eu asta” ne face să dispreţuim tot ce înseamnă servicii. Sigur că avem probleme în anumite sectoare de servicii, dar asta nu înseamnă că cei care prestează orice fel de serviciu trebuie tratați ca nişte sclavi incompetenţi.

A treia idee de care ar trebui să scăpăm este „patronul s-a îmbogăţit pe spatele meu„. Iar avem de-a face cu frustrarea, scădere a productivităţii, că doar munceşti pentru ăla.

Mi-ar plăcea să întâlnesc mai des oameni care îşi văd doar de traista lor şi nu se plâng când patronul îşi cumpără vreo maşină nouă. Dacă eşti nemulţumit de salariu sau de condiţiile de muncă şi te bazezi pe valoarea pe care o ai, mergi şi negociază cu şeful. Încearcă să-i demonstrezi cât de valoros eşti. Nu te apreciază? Treci la următorul, se caută în disperare forţă de muncă bine calificată. Însă pentru asta trebuie să fii sigur că meriţi banii pe care îi ceri.

Iar atunci când ajungi la salariul pe care consideri că îl meriţi, concentrează-te pe traista ta şi lasă-l pe patron să-şi ia ce Mercedes vrea el. E un motiv bun pentru care el e patron şi tu eşti angajat, fie că vorbim de o minte sclipitoare, un om bine conectat în familie sau la partid sau pur şi simplu noroc chior.

11 comentarii. Leave new

  • […] că am ceva important de scris mai pun în categoria dedicată afacerilor pe blog. Dar vorba lui Alex, avem nevoie de mai multă educație legată de antreprenoriat, ca oamenii să știe clar ce […]

    Răspunde
  • Principalul motiv pentru care nu pornesti afacerea e – „nu sunt bani”. Fara bani, oricate idei ai avea, oricate planuri, n-ai sanse.

    Răspunde
  • Banii sunt cea mai mică problemă a unui antreprenor. Dacă n-ai nici 5-10.000 de lei puşi deoparte, e clar că nu poţi începe un business, însă chiar şi cu banii ăia, mai ai nevoie de o grămadă de lucruri. Conexiuni, o echipă (sau nişte skilluri bune în mai multe domenii), capacitatea de a vinde, curajul de a-ţi asuma riscuri etc.

    Răspunde
  • Problema e că nu toți au cheițe de aur să le asigure spatele la primul eșec sau la prima daună, și a doua și a treia… numai câțiva au oportunitatea în țara asta, iar ei fie au epoleți, fie au rude care au epoleți.

    Răspunde
    • Sunt o mulţime de antreprenori care se descurcă şi fără epoleţi. Acum depinde şi ce înţelegi tu prin succes. Nu e musai să ai un business de 100 de milioane de euro ca să ai succes şi s-o duci bine.

  • Reflecta realitatea studiul. Cu 10.000 de lei nu pornesti afaceri. Ai nevoie de niste bani ca sa traiesti minim 6 luni si de niste bani pe care sa ii bagi in promovare, produs, taxe etc. Dupa varsta de 25 de ani suma asta creste. Dupa varsta de 30 (daca esti cel putin casatorit) suma asta iar creste. Eu am incercat si la 25 si la 27 si la 30 sa fac ceva si nu am reusit desi am avut 12 salarii nete in cont. Am participat la 2 acceleratoare si am facut pitchuri la potentiali clienti si parteneri. Pur si simplu nu a mers pentru ca era ideea inainte de vrea ei, nu aveam destui bani, echipa nu a putut continua dupa cateva luni fara bani. E nevoie si de noroc dar nimeni nu prea zice asta. Am ascultat partial si inregistrarea podcastului recent cu Native Box dar nu am auzit din ce s-a intretinut Tudor in anii aia de la inceput. Sau cam cat a reusit un tanar sa economiseasca pana in punctul ala. Nici de noroc sau de ceva intamplari norocoase care l-au ajutat.
    In concluzie, romanii sunt foarte inventivi si gandesc outside the box mereu. Am fi buni antreprenori si am avea afaceri prospere dar nu avem capitalul de inceput al altora, nu avem norocul altora, piata altora (la noi multi te intreaba de ce sa iti dea bani pentru ce faci) si nici legile/taxele nu te ajuta. Totul e impotriva ta.

    Răspunde
    • Mofo ştiu oameni care au început cu mai puţin de 10.000 de lei 🙂

      Doar că au avut conexiuni, au semnat repede contracte şi aveau ceva valoros de oferit. Atenţie, vorbesc de conexiuni, nu „pile” sau contracte primite pe naşpa.

    • Plus că aici amesteci lucrurile. Una e să ai tu economiile tale, alta e să ai bani de investit într-un business.

      În mod normal la 30 de ani ar trebui deja să ai câteva mii de euro economisiţi. Ăia să fie banii din care trăieşti. Apoi trebuie să mai bagi nişte bani în afacere, chit că vorbim doar de acte, poate un sediu sau un spaţiu shared etc.

  • Niste detalii ar ajuta. Asta pentru ca peste tot am auzit povesti de genul „m-am imbolnavit… nu imi placea jobul… asa ca am pornit o companie … am investit 100.000 euro in…”. Gen omul a plecat cu tot cu un client (desi nu prea l-as incadra la business) sau a facut vandut ceva ce nu exista inca si a construit acel lucru cu banii primului client sau a pornit un micro-business cat sa aiba el un venit (gen coffee bike) etc.

    Răspunde
  • Nu e musai să ai un business de 100 de milioane de euro ca să ai succes şi s-o duci bine.

    Ăla nu e business. All or nothing; dacă tot vrem să fim o țară ca afară.

    Dacă antreprenorii pot doar să creeze niște gheșefturi, cu tot respectul (și știu mizeria din România când e vorba de ceva de acest fel), ne-am cam săturat de firimituri & off-shoreuri care plătesc de 30 de ori mai puțin decât din țara de unde provine multinaționala. Altminteri, asta se justifică demografia, pe lângă abuzurile/neglijența/corupția în sine. Iar cei cu cheițele de aur, fiindcă le convine supremația, nu vor să schiimbe nimic fiindcă n-au de ce.

    All or nothing, no more half-measures.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog introdu o adresă email validă.

Meniu