iSense Solutions a publicat recent un studiu numit iSense Modern Consumer Trends Tracker. Cercetarea s-a făcut pe un eşantion reprezentativ de aproximativ 1000 de respondenţi. Mi-a sărit în ochi următoarea chestie:

63% dintre români spun că își doresc să aibă propria lor afacere, arată studiul iSense Modern Consumer Trends Tracker, desfășurat anual de compania de cercetare de piață iSense Solutions. Procentul este semnificativ mai mare în rândul bărbaților (72%), al tinerilor între 18 și 23 de ani (77%) precum și al adulților între 24 și 38 de ani (75%).

Sigur, studiul este reprezentativ pentru mediul urban, însă tot mi se pare extrem de mult. Mulţi dintre oamenii ăştia sunt cei care ar vrea să înceapă un business dar n-au curaj. De ce n-au curaj? Pentru că nu se vorbeşte suficient de mult despre asta (asta încercăm să reparăm prin Primii trei ani), pentru că statul nu susţine suficient start-up-urile şi pentru că nu sunt suficiente bănci care să suţină iniţiativele antreprenoriale cu adevărat.

Însă aceste 63% de procente cred că ne mai spun ceva. Ne vorbesc despre oamenii ăia care au senzaţia că antreprenoriatul e ceva simplu. Prima idee greşită pe care o întâlnesc foarte des este “munceşti pentru tine, deci e normal să tragi oricât“. Nu, nu ai un 10% de voinţă dacă munceşti pentru tine. Nu-ţi dă nimeni aşa ceva, iar la finalul zilei o factură neîncasată rămâne o factură neîncasată, nu poţi să te baţi singur pe umăr şi să spui “eh, dar măcar muncesc pentru mine, nu pentru boul ăla de patron!”.

A doua idee greşită care cred că se reflectă şi în acest studiu este “eu aş putea face treabă mai bună decât ăla” cu variaţiunile “aş putea face şi eu chestia asta” şi “ce mare lucru face şi ăsta, vinde nişte marfă luată din afară”. Ideea asta nu naşte decât o frustrare mocnită care nu ajută la absolut nimic. E doar o formă de dispreţ faţă de munca şi realizările altuia. Iar acest “aş putea face şi eu asta” ne face să dispreţuim tot ce înseamnă servicii. Sigur că avem probleme în anumite sectoare de servicii, dar asta nu înseamnă că cei care prestează orice fel de serviciu trebuie tratați ca nişte sclavi incompetenţi.

A treia idee de care ar trebui să scăpăm este “patronul s-a îmbogăţit pe spatele meu“. Iar avem de-a face cu frustrarea, scădere a productivităţii, că doar munceşti pentru ăla.

Mi-ar plăcea să întâlnesc mai des oameni care îşi văd doar de traista lor şi nu se plâng când patronul îşi cumpără vreo maşină nouă. Dacă eşti nemulţumit de salariu sau de condiţiile de muncă şi te bazezi pe valoarea pe care o ai, mergi şi negociază cu şeful. Încearcă să-i demonstrezi cât de valoros eşti. Nu te apreciază? Treci la următorul, se caută în disperare forţă de muncă bine calificată. Însă pentru asta trebuie să fii sigur că meriţi banii pe care îi ceri.

Iar atunci când ajungi la salariul pe care consideri că îl meriţi, concentrează-te pe traista ta şi lasă-l pe patron să-şi ia ce Mercedes vrea el. E un motiv bun pentru care el e patron şi tu eşti angajat, fie că vorbim de o minte sclipitoare, un om bine conectat în familie sau la partid sau pur şi simplu noroc chior.