Acest post nu este un pamflet, este o bătaie de joc.

Duminică am îngroşat rândurile alergătorilor care au blocat oraşul ca să facă ei sport prin mijlocul Bucureştiului, fix în ziua aia în care toată lumea avea treabă undeva că şi aşa e aglomerat în celelalte 6 zile ale săptămânii, măcar duminica să putem circula şi noi liniştiţi.

Am scris deja pe Facebook cum a fost experienţa asta şi cât de norocos sunt cu atâţia oameni mişto în jurul meu, aici vă las cu o evoluţie de tip “minutul şi scorul”.

KM 1: Hai că o luăm uşurel, încă de 20 de ori pe-atât şi gata, am terminat. Cât de greu poate fi?
KM 2: Fix pe panta asta de pe Berzei s-au gândit să facă traseul? De ce? E normal? Şi de ce sunt atâţia oameni care mă depăşesc? Unde e graba?
KM 3: Bun, Piaţa Victoriei, hai că vin şi punctele de hidratare, dar eu nu beau, sunt ca o cămilă! Nişte indieni îşi fac poză cu un alergător, de-aici e cale dreaptă până la Arcul de Triumf. Ah, ia uite-i pe alergătorii de 1:30, deja au întors la Arc şi sunt pe celălalt sens. Moral: -1
KM 4: Mă depăşeşte un moş de vreo 60 de ani, nu foarte atletic, adică nu genul ăla care pare să fi mâncat sport pe pâine toată viaţa. Asta e, Alexandru, acceptă că sunt alergători mai rapizi decât tine şi nu te mai gândi la asta. Moral: +2
KM 5: Bun, s-a dus bucata asta de la Arcul de Triumf, adică mai sunt doar 2 KM şi ajung în piaţa Victoriei. Cristina face poze şi a băgat pe repeat “Hai, Alex, hai mai repede”. Ce nu ştie ea e că mai repede de atât nici nu pot şi nici nu vreau. Planul este să mă păstrez pentru final. Nu ca să alerg, ci ca să mă mai pot mişca pe final. Am înţeles că nu se ia în calcul ca rezultat dacă te rostogoloeşti în ultimii kilometri.
KM 6: Ok, sunt pregătit să beau nişte apă, au trecut deja vreo 40 de minute de când alerg, cred că e un moment oportun.
KM 7: Foarte mulţi pietoni pe Calea Victoriei care au simţit nevoia să treacă prin faţa alergătorilor, că se grăbeau rău de tot undeva, duminică dimineaţa la 10. Eu deja mă pregătesc să închei tura mentală de Herăstrău (atât are o tură de lac, 7km) şi mă gândesc cum naiba o să mai fac eu încă de 2 ori pe atât. Nişte turişti bătrâni şi bogaţi ne salută la Radisson
KM 8: Pe colţ la Sala Palatului un gigel se ceartă cu poliţiştii. De juma’ de oră se învârte ca să ajungă “acolo, domne, acolo” – adică fix unde nu se putea ajunge cu maşina vreme de vreo 3 ceasuri. Îl scanez dintr-o privire şi deja am o părere solidă despre el: ceva angajat la stat, pe o poziţie bunicică, nici cât să îşi facă vile, dar suficient de bine; votează PNL că nu-i place de Cioloş şi nu-i plăcea nici de Nicuşor Dan, nu pricepe de ce merg lucrurile prost în ţara asta.
KM 9: Panta de la Novotel se urcă în mers, nici nu se pune problema. Poate să spună Cristina ce-o vrea, ăsta e momentul meu de pauză. Îl savurez, apoi mă urnesc cu greu să-i dau înainte. Învăţ cum să evit pietonii sinucigaşi şi mă simt puţin mai alergător. Lângă fostul magazin Ferrari sunt nişte susţinători haioşi. Moral: +1
KM 10: De ce naiba nu m-am înscris eu la cursa de 10 km? Uite, acum aş fi putut termina cursa. Ah, stai, de fapt nu m-am înscris eu la semi-maraton (e o poveste lungă). “Stânga 10k, dreapta semi”. Prima oară în viaţă când aş fi preferat stânga. Mă rog, îi dau înainte, deşi sunt conştient că s-a cam terminat benzina.
KM 11: Cristina dă mesaje, vorbeşte la telefon şi în timpul ăsta mai bagă câte un “Hai, Alex, că nu terminăm în timp util în ritmul ăsta”. Am menţionat că şi aleargă în timp ce face toate astea? Apare Andra, primul meu susţinător de când merg la maratoane. Bine, am mai fost la un maraton pe lângă ăsta şi n-am alergat decât la cursa de 10km, dar mi-au dat medalie şi de acolo, deci practic se pune.
KM 12: Am trecut de Piaţa Uniiri, refac în cap traseul. De aici mai e de mers până la Piaţa Alba-Iulia, apoi până la Piaţa Muncii, de-acolo până la Stadionul Naţional şi înapoi. Într-o zi normală mi-ar fi lene să fac traseul ăsta cu maşina. Moral: -3
KM 13: Mă ajunge din urmă Sânziana Negru, care pare că a alergat 1 km, nu 13. Opun rezistenţă şi mă menţin în faţa ei vreme de vreo 2 minute, apoi încetinesc ritmul până la “mă prefac că alerg ca să nu mor”. 
KM 14: Încep să mă obişnuiesc cu ideea că nu voi termina această cursă. Asta e, măcar am câştigat, poate dacă mă antrenam mai mult, poate dacă dădea gol Messi.
KM 15: Partea bună atunci când sunt două sensuri de alergare pe acelaşi bulevard este că poţi să vezi foarte mulţi oameni şi să ai impresia că eşti foarte aproape de ei, chiar dacă ei au de fapt 6-7 km în faţa ta. Partea proastă e că îmi aduc aminte de batonul cu cereale pe care îl aveam într-un buzunar şi încep să-l mănânc. Ghinion! Sunt atât de deshidratat încât mi se blochează totul pe gât. Trag puţin mai tare ca să ajung înapoi la Muncii, unde e un punct de hidratare. Mă înfig şi într-un sfert de portocală, dacă tot facem abuz de vitamine.
KM 16: Mă ajung din urmă două tipe din gaşca 321Sport. Încearcă să-mi dea sfaturi legate de respiraţie, de mărimea paşilor, de cadenţă. Mintea mea ar vrea să ia în calcul sfaturile lor, dar corpul decide că e foarte bun acest stil în care pare că sunt Rocky I, II şi III la un loc.
KM 17: Mai alerg, mai merg, aşa mi-a spus Carmen că se trece prin primul semi. Cristina deja a obosit să mai zică “hai, hai” şi face poze, mai aleargă pe lângă mine, mai vorbeşte cu alţi alergători rătăciţi. În altă ordine de idei, hai că mai sunt 4 km şi mai am vreo 40 de minute (conform ceasului meu), pot să le şi merg pe astea şi tot e bine.
KM 18: Se vede Casa Poporului, 3km nu sunt mare scofală, tot bulevardul Unirii şi gata. “Hai, Alex, mai aleargă, că nu te încadrezi în timp”. Concluzionez singur că lumea din jur mă minte şi că de fapt am tot timpul din lume. Dar mai alerg puţin, să văd dacă mai pot.
KM 19: Pe celălalt sens s-au strâns toate urmele cursei, deja se face curat. Trăiesc pentru a ajunge la fiecare punct de hidratare.
KM 20: Cum naiba am alergat atât? Cine m-a convins că e asta o idee bună? De ce câştigă PSD alegerile? Câte planete sunt în univers? Suntem singuri în galaxia asta?
KM 21: Hai până la stâlpul ăla, hai aleargă până la colţ! Şi ajung la colţ, văd 2:58:00 pe ceasul oficial şi bag un sprint pe ultima sută de metri (sau cât o fi fost), ajung la finish la 2:59:12. Asta după ce glumeam că voi termina la 2:59:59.

Mă rog, timp efectiv de cursă 2:51:18. Adică sub 3 ore, aproape 2 ore 50. În câţiva ani probabil că voi povesti că am făcut “2 ore şi ceva”.