La finalul anului trecut, Volkswagen a prezentat modelul ID.3 1st în premieră în România. Sunt deja oameni care au făcut pre-comandă, au existat mai multe oferte speciale de-a lungul lui 2019, la un preţ bun.

Noul ID.3 1ST va fi disponibil pe piața din România începând cu vara anului viitor, în trei pachete de echipare – 1ST, Plus și Max. Prețurile de pornire pentru piața locală pornesc de la 36.072 de euro pentru varianta Standard, 41.786 de euro pentru Plus și 47.505 de euro pentru varianta Max, fără subvenții.

Dacă mai scazi şi cei 10.000 de euro pe care îi dă (sau dădea) statul român, porneşti de la 26.000 de euro pentru o maşină full electric. Ceea ce e foarte bine, dacă te gândeşti că un Golf VII pe benzină, cu transmisie automată, porneşte de pe la 23.000 de euro (am plecat eu de la dealer cu o ofertă similară în toamnă).

Ce mi se pare mişto la ID.3 e că arată destul de mult ca o maşină obişnuită. Cred că una dintre greşelile producătorilor auto în legătură cu maşinile electrice a fost că le-au tratat ca pe nişte ciudăţenii. Cred că proiectele cu electrice au fost lăsate pe mâna celor mai creativi designeri şi au ieşit tot felul de modele dubioase. Cred că singurul care mi se pare reuşit este BMW i3, dar şi acolo a fost mult experiment la mijloc.

ID.3 nu-i aşa. Exceptând bordul, care e futurist, restul interiorului arată ca o maşină absolut normală. Iar exteriorul e un fel de Golf mai bombat, un fel de combinaţie între un Golf Plus şi ceea ce ar trebui să fie un mini-SUV. De-aia mi se pare că are potenţial mare de răspândire pe şoselele din România şi nu numai. Cred că şi-ar dori şi nemţii să aibă un succes similar cu cel pe care l-au avut cu Golf-ul. Sau măcar pe jumătate.

În schimb, mi se pare dubios numele. ID.3 1ST? Really? How about Volkswagen Moon? Sau Volkswagen Green? Sau ceva de genul.

Probabil că lucrurile vor intra în normal şi pe partea de naming odată ce o să se obişnuiască lumea cu electricele. Şi-atunci o să putem avea VW Marcel pe benzină şi VW Dorel pe curent electric 🙂

6 comentarii. Leave new

  • Nissan Leaf costa cam la fel si arata destul de bine. Nu prea mai am incredere ca europenii vor sau pot sa faca masini bune, de aia ma orientasem catre un Leaf, dar parca si aia sunt japonezi cu accent frantuzesc in ultima vreme.

    Răspunde
  • Ca orice masina nou lansata nu e deloc ok sa o cumperi la lansare. Au fabricat deja 10.000 de unitati care stau in depozite pentru ca au probleme software.
    https://electrek.co/2019/12/19/volkswagen-id3-has-massive-software-problems-as-company-begins-year-of-ev-introductions/
    In plus e scumpa. Iar la noi, tipic romanesc, va fi vanduta cu un adaos cam mare. Modelul de baza e 30.000 in germania. La noi e 36.000.
    Dupa scandalul dieselgate nu as avea incredere in VW in privinta noilor tehnologii.

    Răspunde
  • Cred ca e un pic altfel. Electricele au ajuns deja in mainstream via Tesla odata cu Model 3. Si Tesla a facut exact ce trebuia sa faca, au venit cu o masina cu un design normal, nu SF-urile pe care le-a produs BMW. Dincolo de chestiile ridicole de la Tesla, gen acceleratia, oamenii chiar au priceput ca daca vor sa duca modelele lor in mainstream, tre’ s[ vina cu un design care nu sperie si cu un pret decent. Prima le-a iesit inca de cind au lansat primul Model S, iar pe partea a doua au rupt, pur si simplu, cu pretul. Vezi ca a scris Radu Dumitru un text pe tema asta. Model 3 vinde mai bine decit urmatorii trei din clasament la un loc – si aia sint chinezi. Daca te uiti cu mai multa atentie la cifre si ignori chinezariile, Model 3 se vinde mai bine decit toate celelalte electrice de pe piata vestica la un loc. Asta si pentru ca au lucrat la autonomie la modul serios. BMW a pierdut cursa din cauza ca n-a luat in serios trendul, VW o sa recupereze terenul doar daca vine cu preturi decente si autonomie medie-mare. Da, stiu, Tesla nu e disponibila pe canale oficiale in Romania si e si scumpa, dar eu nu ma refeream la piata romaneasca neaparat.

    Răspunde
  • Cred ca la vanzare este in aceasta vara si nu vara viitoare cum scrie in articol.

    Răspunde
  • @Adi
    Vara lui 2020 este vara viitoare. Vara asta are sens tot de vara lui 2020, dar este tot in viitor.

    Răspunde
  • E copy-paste din comunicatul de presă, care s-a dat la final de 2019. Deci e vorba de vara lui 2020.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Meniu