În imaginea de mai sus vedeţi o potecă din cartierul Militari. De ce e importantă poteca asta? Pentru că vorbeşte despre incapacitatea autorităţilor de a se adapta la situaţia reală din teren, la nevoia cetăţenilor.

Povestea e simplă: pe la mijlocul anilor ’90 s-au tras nişte garduri prin grădinile blocurilor, pentru că spaţiul era lăsat liber. Gardurile alea n-aveau niciun rol bine definit, poate doar să nu intre maşinile. Poteca asta a fost lăsată ca graniţă între cele două spaţii verzi de bloc. Prin 2010 au venit de la primăria sectorului 6, au tras gardurile astea noi, s-au pus borduri, poteca a rămas. Oamenii mai puneau pietroaie din loc în loc şi săreau de pe unul pe altul ca să scurteze drumul. Nu e mare ocol de făcut pe asfalt, dar uneori e mai rapid s-o iei pe acolo, că ajungi fix în staţia de autobuz.

Anul trecut au venit iar de la primărie, au schimbat borduri, au asfaltat toată zona, au trasat locuri de parcare, au făcut trotuare noi, totul gândit. M-am bucurat să văd că vine şi rândul potecii respective, după mai bine de 25 de ani în care a fost folosită de oameni. “Uite, domne, că s-a prins cineva ce vrea poporul!”.

Ţeapă. Au asfaltat doar atât cât vedeţi şi gata, că restul nu era în proiect. La drept vorbind, pe cadastru şi ce-o fi, acolo e spaţiu verde cu totul. Aşa că nu s-a putut trage nişte asfalt dintr-un capăt în celălalt, că nu era legal. Lasă-i pe oameni să mai meargă prin noroi 15-20 de ani, până vine iar asfaltarea în zonă, poate s-o îndura cineva.

Poate că mă veţi întreba dacă am făcut vreo plângere la primărie. N-am făcut. Ştiu că alţii au făcut şi au rezolvat aşa lucrurile. Eu nu mai locuiesc în cartier, nu mă mai afectează atât de mult încât să mă ocup de asta. Dar nu pot să nu remarc absurdul situaţiei, când totul era pregătit, existau utilaje, muncitori, materiale, şi nu s-au asfaltat 10 metri pătraţi, sau ce suprafaţă o fi acolo.