Pentru că durează câteva săptămâni (sau chiar luni) să recuperezi un vanityURL pierdut într-un proces de tranziţie de la profil la pagină.
Pentru că nu poţi să dai Claim Your Place pentru un business.
Pentru că e gratuit şi o să rămână gratuit, doar că trebuie să plăteşti dacă vrei să-ţi vadă cineva statusurile.
Pentru că e un adevărat chin să adaugi un tab pe o pagină.
Pentru că s-au făcut 400 de modificări în ultimele 6 luni şi tot nu s-au rezolvat chestii simple Citeşte tot articolul
Trebuie să vă spun că ideea acestui post mi-a venit în somn. La propriu. Dormeam şi am visat o scenă pe care am văzut-o de câteva ori, iar imediat după mi-am zis (în somn) că trebuie să scriu despre asta.
În caz că n-aţi observat, a venit toamna şi purtăm geci. Când ieşim la un restaurant (să zicem un fast-food, că alea sunt mai înghesuite) avem tendinţa de a ne pune geaca pe scaun.
Dar mare atenţie la ce aveţi în buzunarele de la geacă! De obicei eu le ţin goale. Schema e simplă: se pune un cetăţean spate în spate cu victima, îţi pune geaca pe spătar şi la un moment dat ia ceva din buzunar. Doar că nu e buzunarul lui, ci al vostru.
N-am nici cea mai vagă idee de ce am scris acest post, dar poate deveniţi mai vigilenţi.
Poate că nu sunt eu destul umblat prin lume, dar uscător de-ăsta de mâini n-am mai văzut până acum. Toată lumea are uscătoarele alea obosite care suflă puţin vânticel şi te zvântă un pic pe mâini, însă dubioşenie ca cea din poză am văzut pentru prima oară zilele trecute la un McDonald’s.
Îţi bagi mâinile acolo şi un jet de aer foarte puternic îţi pulverizează toată apa (şi, posibil, pietrele de pe ghiul, fire de păr etc.). Pe instrucţiunile agăţate deasupra aparatului (da, au şi instrucţiuni, să ştie tot bloggerul cum să-şi usuce mâinile) scria că te usuci complet în 10 secunde. Nu le-am numărat, dar mi s-a părut că m-am uscat instant!
Jucăria se cheamă Dyson Airblade şi mi-aş lua una acasă dacă nu ar costa o avere. Şi un video.
Poate că unii s-au mirat când au văzut Borsec în topul celor mai puternice branduri româneşti pentru a 3-a sau a 4-a oară consecutiv. „Ce media coverage au ăştia?”, „Nici măcar nu sunt pe Facebook” şi alte asemenea afirmaţii am auzit.
Citind „Călătorie în România” – o carte excelentă scrisă în 1938 de Sir Sacheverell Sitwell – asupra căreia voi reveni, am dat peste următorul citat:
Trebuie să mai adaug şi că românii par să aibă o mare deficienţă de ape minerale, Borsecul fiind invariabilul răspuns la toate cererile. Sunt convins că ori n-au fost exploatate, ori românii preferă să bea vinul îndoit cu apa locală. E posibil ca vinul lor să nu capete atenţia pe care o merită până când nu vor renunţa la acest obicei.
Şi povestea continuă cu aprecieri legate de soiurile româneşti de vin, calitatea lor, gastronomie şi multe alte amănunte legate de civilizaţia românească. Dar e mai uşor de explicat cât de important e brandul Borsec pentru români, dacă la un moment dat deţinea monopolul în ceea ce priveşte apele minerale.
Când am primit propunerea să încerc mâncarea de la Graffiti Foods, mă gândeam că n-ar strica să mai schimb furnizorul de pizza – de care m-am cam plictisit – şi să văd ce alte oferte sunt pe piaţă. În Militari sunt o grămadă de locuri din care îţi poţi comanda pizza, dar cam atât. Şi parcă am văzur de câteva ori şi maşini Wu Xing prin zonă. Deci oferta nu e aşa bogată, sau n-am intrat noi în planul de comunicare.
Am aşteptat preparatele surpriză şi mizam pe ceva pizza, poate ceva fructe de mare şi poate un tiramisu. M-am trezit cu nişte Tortellini al forno absolut delicioase, nişte pui cu orez şiiii, la desert, muşuroi de cârtiţă! Asta pentru că am zis eu (acum vreo lună) pe Facebook că sunt mare fan. Citeşte tot articolul
Când m-am întors de la Oradea stâlpul de iluminat din faţa blocului nu mai funcţiona. Îl meşteriseră nişte cetăţeni care vreo 2 nopţi la rând au furat capacele de canal din zonă. Am intrat în casă, am pus mâna pe telefon şi am sunat la Luxten. Şi am sunat în fiecare zi de-atunci până când s-a rezolvat problema. Am stat, în total, vreo 5 minute la telefon cu operatorii de la dispecerat.
Tot la întoarcere am observat că erau arse majoritatea becurilor de pe scară aşa că i-am întrebat pe ai mei dacă au transmis problema administratorului. Deşi în general nu stau cu mâinile în sân când trebuie să rezolve ceva, părinţii mei au – uneori – momente de pasivitate, la fel ca toată naţia asta. Citeşte tot articolul
Simplu, frumos, aproape banal.
Am avut o nelămurire legată de laptele Zuzu, pe care nu l-am mai găsit în rafturile magazinului din care îmi fac cumpărăturile. Şi pentru că eram fan (habar n-am de când) al paginii, am trimis un mesaj: Citeşte tot articolul
Mi-am dat seama la Webstock 2012 că toate conferinţele astea care se organizează nu mai sunt pentru noi. Că am devenit mult prea reticenţi la informaţii noi, ne-am plictisit unii de alţii şi doar persoanele din afara mediului (la ediţia asta au fost Eduard Novak şi ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti) ne mai captează atenţia.
În rest, ne rezumăm la socializare în astfel de momente. Ignorăm nişte speakeri care s-au plictisit să spună lucruri fără să fie băgaţi în seamă şi rareori ducem până la capăt discuţiile pe subiecte care ne macină. Citeşte tot articolul
În ultimii 2-3 ani am început să interacţionez mai des cu firmele de curierat, în general ca destinatar, mai puţin ca expeditor de pachete. Am cunoscut o grămadă de curieri de pe la diverse firme, unii nimerindu-se la uşa mea şi de 3 ori într-o săptămână.
Dacă câţiva sunt foarte ok, majoritatea curierilor din partea asta a oraşului sunt un fel de zei pe zona lor: livrează când şi cum vor, iar dacă sună, o fac fix când sunt în faţa blocului. Citeşte tot articolul
Pe vremuri, Calea Victoriei era principala arteră comercială a oraşului. Acum, lucrurile nu mai stau aşa, chiar dacă unele branduri aleg să plătească în continuare chirii de mii de euro lunar. Ţine mai mult de imagine decât de vânzări în condiţiile în care traficul pietonal e foarte scăzut, iar locurile de parcare sunt fie la Piaţa Victoriei (mai mult în weekend), fie lângă Ateneu. Doar că între cele două zone de parcare nu prea există trotuare.
Pentru a rezolva problema, Primăria a hotărât ca începând cu anul viitor Calea Victoriei să piardă o bandă de circulaţie în favoarea trotuarelor. Pentru turişti, pentru brandurile alea care dau o grămadă de bani pe chirii, pentru un oraş mai puţin poluat. Foarte frumos, sunt zone în care e foarte necesar un trotuar mai larg. În dreptul Casino Palace trotuarul lipsea cu desăvârşire, iar pe lângă Academia Română sunt porţiuni pe care se merge în şir indian. Dar cu maşinile ce facem? Citeşte tot articolul
